HANDBAL

Naționala feminină a  României  s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin din Germania. Tragerea la sorţi a grupelor va avea pe loc pe 27 iunie, la Hamburg.

Naţionala feminină de handbal a câştigat partida retur cu Austria, de la Stockerau, scor 33-24, şi s-a calificat la Campionatul Mondial din Germania, care se va desfăşura în 1-17 decembrie. În tur, tricolorele câştigaseră la Oradea cu 34-29.

Cine nu a văzut partida şi vede doar rezultatul final, ar putea avea impresia că România a obţinut o victorie facilă. Lucrurile nu au stat chiar aşa, întrucât Austria a dat o replică tare timp de 40 de minute. Chiar a chinuit puţin naţionala, iar lucrurile s-au precipitat la un moment dat.

Antrenorul Ambros Martin a avut mai multe informații  despre Austria după partida tur, iar principala preocupare pentru retur a fost defensiva.

România s-a calificat până la urmă la pas, scor 33-24, dar evoluţia din cele două jocuri cu Austria ar trebui să ofere mai mult de gândit în perspectivă.

”Nu a fost un meci uşor, dar am obţinut o victorie concludentă la final. Cred că este şi diferenţa reală dintre România şi Austria. Am spus de la început că nu va fi uşor în acest play-off”.

Echipa pregătită de Ambros Martin s-a  prezintat  cu multe schimbări faţă şi de lotul prezent la ultimul Campionat European.

”Avem acum  o echipă tânără, avem şi o lipsă de omogenitate, sunt foarte multe jucătoare noi. Practic din echipa care se califica la Jocurile Olimpice sau obţinea bronzul la Campionatul Mondial de acum 2 ani am rămas doar eu cu Alice Elisei-Ardean  din primul ”7”. Mai sunt alte 2-3 fete mai vechi, dar vreau să cred că România are foame de performanţă, care îşi doreşte să obțină rezultate de top  la Campionatul Mondial. Pentru câteva fete este şi prima calificare”, a declarat Cristina Neagu.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *