În 2018, bolnavilor de tuberculoză li se vor aloca bani mai mulţi pentru tratament

Ministerul Sănătății (MS) va dubla anul viitor bugetul Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei alocând peste 41 milioane de lei pentru derularea acestuia în vederea asigurării accesului la diagnostic și tratament pentru toți pacienții afectați de această boală, inclusiv cea multidrog rezistentă (MDR/XDR).

Potrivit unui comunicat de presă al MS, în prezent, sunt disponibile, în lista de medicamente compensate 100% care se acordă bolnavilor incluși în Programul național de tratament al bolnavilor cu tuberculoză, 21 de denumiri comune internaționale (DCI), utilizate în tratamentul bolnavilor cu TB BK sensibilă sau multidrog — rezistentă.

Ministerul Sănătății are în vedere și alte măsuri precum testarea rapidă a unui număr de 15.000 persoane din grupurile la risc, precum și asigurarea tratamentului și a suportului psihologic și social pentru un număr de 600 bolnavi TB MDR/XDR în cadrul unui proiect cu finanțare norvegiană al cărui buget este de 10.000.000 euro.

Ministerul mai are în vedere instruirea a 1.320 medici pneumologi și asistente medicale din rețeaua de pneumoftiziologie, precum și medici de medicină de familie în cadrul unui proiect finanțat din fonduri structurale. (agerpres.ro)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *