CINE SE OPUNE DEZVOLTĂRII ORAŞULUI SIMERIA?

Postat de admin la 28-noiembrie-2010 1 COMENTARIU

Simeria - Povestea Pieţei Agroalimentare a oraşului Simeria începe demult, probabil nici combatanţii nu-şi mai aduc aminte de când… Atunci, în urma unei licitaţii, a unei concesionări şi a unui proces în instanţă, piaţa revine în administrarea Primăriei oraşului Simeria. În urma celor reflectate mai sus, conducerea Primăriei decide să modernizeze acest perimetru, dar o anumită societate comercială (care-şi desfăşura activitatea aici) cere cumpărarea spaţiului ocupat. I se răspunde că este imposibil, deoarece spaţiul comercial vizat se află în domeniul public al oraşului şi, deci, nu poatea fi vândut. În plus, din punctul de vedere al Primăriei, societatea comercială solicitantă funcţionează ilegal, pentru că nu deţine autorizaţie de funcţionare.

Piata Simeria Gunoaie piata Simeria

La refuzul Primăriei de a da curs solicitării de vânzare-cumpărare, societatea comercială Servlacom SRL deschide un proces în instanţă, în urma căruia, prin sentinţa 227/CA/20.02.2007 este respinsă pretenţia de a încheia un contract de vânzare-cumpărare pe acel spaţiu. Sentinţa menţionată rămâne definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului. De aici încolo, începe un lung şir de procese pentru aceeaşi problemă.

Procese
În tot acest timp, Primăria nu a stat degeaba. A căutat investitori pentru a aduce comerţul din piaţă la nivelul pe care simerienii îl merită. Primul investitor “serios”, care cere Consiliului Local un acord de principiu pentru a construi o nouă piaţă, vine în primăvara lui 2008 şi, surpriză! – este vorba exact de SC Servlacom SRL, societate care avea încă procese pe rol cu Primăria! Această încercare, pe care Consiliul Local a aprobat-o în unanimitate, era, de fapt, o nouă tragere de timp din partea aceleiaşi societăţi comerciale.

Investitori
Urmează un alt investitor, de data aceasta serios, care a făcut dovada bonităţii financiare. Acesta a promis Consiliului Local construirea unui Complex Comercial Multifuncţional, în mai puţin de un an, în care să-şi desfăşoare activitatea şi Piata Agroalimentară a oraşului Simeria. Consiliul Local ia act de solicitare şi trece terenul în domeniul privat al oraşului Simeria, apoi aprobă un PUD (plan urbanistic de detaliu) în care toate clădirile aparţinând vechii Pieţe Agroalimentare trebuiau demolate, iar pe terenul clădirii administrative (în care se află şi spaţiul vizat de Servlacom SRL) urmau să apară locuri de parcare. Se părea că, în sfârşit, vom avea piaţa! Dar nu! Căci, pe acelaşi principiu, de această dată probabil şi în colaborare cu un fost subprefect al judeţului (demis între timp!), Prefectura Hunedoara atacă în instanţă PUD-ul, considerându-l ilegal. După aproape un an de zile, se termina şi acest proces. Instanţa hotărăşte ca PUD-ul este legal şi consideră HCL de aprobare a investiţiei ca fiind definitivă şi executorie.

Retragere
În timpul acestui an, din cauza tergiversărilor şi apariţiei crizei economice, investitorul ne face cunoscut că banii alocaţi Centrului Comercial preconizat au fost investiţi în altceva şi că nu mai este interesat de acest proiect. Din nou eram in impas. Pe lângă toate acestea, în primăvara lui 2009, tot SC Servlacom SRL, care nu se mai satură de procese, deschide un alt proces, pe aceeaşi temă, dar de această dată invocând faptul că terenul şi construcţiile sunt trecute în domeniul privat şi, prim urmare, pot fi vândute.
Fără a ţine cont de faptul că pe acel teren există un PUD aprobat de către Consiliul Local Simeria în anul 2010, judecătorul hotărăşte că spaţiile pot fi vândute prin negociere directă. Din punctul de vedere al Primăriei oraşului Simeria, aceasta este culmea justiţiei în anul 2010!

Şicane
Dar să nu credeţi că acestea sunt singurele şicane la care sunt supuşi angajaţii primăriei de către SC Servlacom SRL Simeria! Nici gând! Astfel, în luna decembrie 2009, în urma unei dispoziţii, o comisie formată din mai mulţi funcţionari publici a procedat la inventarierea spaţiilor din clădirile pieţei. În clădirea administrativă, a fost identificat un spaţiu închis cu lacătul, fără a se cunoaşte cine l-a închis şi cine îl gestionează. S-a decis tăierea lacătului şi inventarierea bunurilor aflate în interior. S-a constatat că acolo erau depozitate, într-o dezordine de nedescris, bunuri personale – şi nu numai! – ale administratorilor societăţii care ocupa abuziv acel spaţiu. În urma acestor demersuri, s-a constatat că spaţiul era ocupat tot de SC Servlacom SRL, care cerea şi cumpărarea celuilalt spaţiu ocupat, în aceeaşi clădire.
Pentru exemplificare, vom ilustra cele scrise cu câteva fotografii din spaţiul mai sus menţionat: aşa veţi afla şi dvs. de lângă ce focar de infecţie aţi cumpărat, ani la rând, fructe şi legume!

Să nu credeti că SC Servlacom SRL a înţeles situaţia şi că şi-a retras bunurile depozitate în acel spaţiu! Nu! Administratorii societăţii au făcut plângere penală, acuzându-i de furt pe membrii comisiei, cei care îşi făceau datoria şi încercau să pună ordine în acel loc.
Mulţumim pe această cale procurorului care a instrumentat acest dosar, cel care a constatat că vinovăţia invocată de administratorii societăţii nu există şi care a dispus neînceperea urmăririi penale pentru întreaga comisie de inventariere.
Este trist că în aceste procese au fost implicate şi alte două societăţi comerciale care se împotrivesc, la rândul lor, modernizării Pieţei Agroalimentare.

Chirie neplătită
În concluzie: unii folosesc spaţii comerciale încă din anul 2006 fără să plătească nici un leu chirie Oraşului Simeria şi se opun constant modernizării acestuia, dar de vină este tot Primăria! Vă întreb: vi se pare normal ca, pentru interesele private ale câtorva persoane să sufere întreg oraşul Simeria? Eu cred că nu!

P.S. La această oră, ultima hotărâre a instanţei este atacată cu recurs şi există un nou investitor care doreşte să construiască acel Centru Comercial, respectând PUD-ul aprobat de Consiliul Local Simeria. Deocamdată, investitorul mai are bani şi răbdare, dar până când?

Adrian Florin Bozdog,
Administrator public al Oraşului Simeria

Notă: Materialul reprezintă punctul de vedere al Primăriei Simeria şi nu implică publicaţia Accent Media.

Popularity: 14% [?]

Omul sfințește locul

Postat de admin la 28-noiembrie-2010 ADAUGA COMENTARII

FAPTE NU VORBE

Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş, candidat în Colegiul 3 pentru funcţia de deputat

Nicolae Timis

Candidatul Nicolae Timiş pentru funcţia de deputat este foarte bine cunoscut de locuitorii Colegiului 3, care cuprinde Ţara Haţegului, Ţinutul Pădurenilor, Valea Streiului (Călan), pentru rezultatele foarte bune obţinute în cei 6 ani de când este primar al oraşului şi în cei 18 ani, cât a activat în Consiliul Local. Este un foarte bun cunoscător în administraţia locală, bun economist şi de ce nu, un politician cu o experienţă vastă.

Dacă ar trebui să relatăm despre proiectele propuse în Consiliul Local şi realizate în oraşul Haţeg ne trebuie mult spaţiu. Ziarul nostru a mai publicat despre activitatea primarului Nicolae Timiş în cei şase ani de activitate. Amintim cateva titluri apărute: “Bilanţ bogat după şase ani de mandat la Haţeg’’, “Cel mai mare buget de la Revoluţie până în prezent”, “Primul bloc ANL dat în folosinţă la Haţeg”, precum şi alte obiective importante inaugurate la Haţeg, în infrastructură.

În calitatea sa de primar, Nicolae Timiş, s-a implicat în toate activităţile oraşului, începând de la investiţii, reabilitări de străzi, modernizări la spitalul orăşenesc, modernizări la instituţiile de învăţământ din oraş (Colegiul Naţional I.C. Bratianu, scolile generale, Aron si Ovid Densusianu, precum si gradinitele din oraş), s-a implicat în probleme culturale, legate de diferite evenimente istorice, culturale, schimburi de experienţă cu diferite oraşe din U.E.

În câteva cuvinte putem spune ca Omul Sfinţeşte Locul – Fapte, nu vorbe, cu aceste îndemnuri porneşte candidatul pentru postul de deputat în Parlamentul României, Colegiul 3, primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş.

Într-un număr următor vă vom informa pe larg despre programul cu care Nicolae Timiş s-a prezentat în faţa cetăţenilor.

Dorinţa lui fierbinte este ca cetăţenii din Ţara Haţegului, Ţinutul Pădurenilor şi Valea Streiului să înţeleagă că ajungând în Parlament, datorită votului lor, nu vor fi uitaţi, ci din contră vor fi vizitaţi de câte ori va veni acasă şi sprijiniţi în toate problemele pe care le vor ridica.

Popularity: 17% [?]

Haţeg - Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş, candidează ca independent în Colegiul 3 Haţeg-Ţinutul Pădurenilor. El îşi va lansa candidatura, oficial, duminică, la Casa de cultură din Haţeg, în cadrul unei manifestări ce va începe la ora 15.00.

Cotat, după ultimele sondaje, ca fiind favorit în cursa electorală, Nicolae Timiş, a câştigat dreptul de a candida ca independent după ce Curtea de Apel Alba Iulia a acceptat recursul formulat de acesta împotriva unei hotărâri luate de Tribunalul Hunedoara. Iniţial, magistraţii Tribunalului Hunedoara au respins candidatura lui Nicolae Timiş în alegerile parţiale, din cauza unei contestaţii depuse de conducerea filialei judeţene PNL Hunedoara, care a susţinut că edilul din Haţeg este membru al partidului şi nu poate candida ca independent.

„PNL a încercat, prin toate mijloacele, să mă împiedice să candidez, pentru că în toate sondajele sunt pe primul loc. Trebuiau să mă lase să candidez pentru că este dreptul meu. Aşa cum am câştigat acest proces, decent şi elegant, aşa voi continua şi campania electorală pentru alegerile din 5 decembrie”, a declarat, independentul Nicolae Timiş.

El susţine că şi-a pierdut calitatea de membru al PNL pentru că nu şi-a achitat cotizaţia timp de o jumătate de an şi că nu a fost reînscris în noua bază de date a partidului.

Ordine pe buletinele de vot

Ordinea de înscriere pe buletinele de vot a celor opt candidaţi la alegerile parţiale din Colegiul 3 Haţeg-Ţinutul Pădurenilor a fost stabilită, prin tragere la sorţi, la sediul Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Hunedoara.

Prima poziţie pe buletinul de vot este ocupată de candidata PNL, Mariana Câmpeanu, urmată de Fulop Bela (UDMR), Daniel Răducanu (PDL), Liliana Ţolaş (PSD), Emil Danci (PNTCD), Mircea Părăian (PNG-CD), Nicolae Timiş (independent) şi Remus Cernea (independent).

Alegerile parţiale pentru Colegiul 3 Haţeg-Ţinutul Pădurenilor sunt programate la data de 5 decembrie. Colegiul numără 53.278 alegători.

Popularity: 19% [?]

Enduro party – Motociclism

Postat de admin la 26-noiembrie-2010 ADAUGA COMENTARII

Ploaie de abandonuri la Enduro Party

Numai 13 dintre cei 84 de participanţi la competiţia moto organizată, la Archia, de clubul „Haita” din Deva au reuşit să treacă linia de sosire, majoritatea „riderilor” fiind victime ale „capcanelor” de pe traseu.

Traseu „sălbatic”

Căzăturile spectaculoase, împotomolirile şi ratarea unor puncte de control din traseu au provocat abandonul majorităţii participanţilor. „Nici un sfert dintre concurenţi nu a reuşit să ajungă la linia de sosoire Unii au suferit căzăturii şi s-au speriat, alţii au rămas blocaţi în mlaştină sau noroi, iar altora li s-au defectat motocicletele. Cert e că numai 13 dintre cei 84 de participanţi au încheiat cursa”, a spus Călin Grecu, de la clubul Haita Deva.

În ciuda numărului mare de abandonuri, spectacolul a fost de bună calitate. „Riderii” au încântat privirile asistenţei cu cascadorii incredibile la urcarea de pante, evadarea din râpe şi săriturile peste obstacole, iar auditiv au oferit un concert de motoare turate la maximum în tonalităţi extreme. „Prin acest eveniment am urmărit să promovăm zona aceasta din judeţ, cu mare potenţial turistic şi să promovăm sporturile moto”, a spus „sufletul” Clubului Haita, Paul Grecu.

Deveanul a învins campionul

Vedetele competiţiei, deveanul Paul Harpa, participant la Red Bull Romaniacs, şi campionul naţional la enduro cros, Paul Frăţilă (Sibiu), şi-au confirmat valoarea şi au fost printre cei 13 merituoşi finalişti. De altfel, cei doi au şi fost în această ordine primii în clasamentul de la grupa A (cea cu traseu mai dificil). Ceilalţi trei rideri care au încheiat cursa dintre cei 41 de participanţi la grupa A au fost Michael Dumoulin (Baia Mare, locul trei), Augustin Gureanu (/tg. Jiu, locul patru) şi Daniel Conopan (Baia Mare, locul cinci). La grupa B (cu un traseu mai uşor) au luat startul 43 de rideri, iar pe primele trei locuri s-au clasat: Bogdan Buţiu (Sibiu), Adrian Mihu (Arad) şi Adrian Doboş (Orăştie). La enduro party de la Archia au participa 84 motociclişti din judeţele Hunedoara, Sibiu, Arad, Alba, Gorj şi Timiş.

Popularity: 30% [?]

Protest

Postat de admin la 25-noiembrie-2010 ADAUGA COMENTARII

Protest împotriva Ministerului Sănătăţii

Deva - Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Silviu Didilescu, a ales o formă originală de a protesta împotriva faptului că Ministerul Sănătăţii i-a aprobat doar un sfert din numărul de posturi de asistente medicale şi o treime din cele de medic necesare pentru această unitate sanitară. Managerul spitalului şi-a exprimat nemulţumirea printr-un banner afişat pe două etaje ale clădirii.
Mesajul de pe bannerul care poate fi citit din stradă începe cu formularea: „Am cerut 16, am primit doar 4”, după care continuă cu anunţul potrivit căruia Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva organizează un concurs pentru cinci posturi de doctori, şase de asistente medicale şi două de kinetoterapeut.

„Bannerul se doreşte a fi un anunţ de concurs. Am profitat de montarea acestui banner pentru a-mi exprima doar un năduf, nici măcar ironie, la adresa Ministerului Sănătăţii, care, la cererea noastră de 16 posturi de asistente medicale, ne-a aprobat doar patru. Noi am făcut cererea aceea justificată. Am mai cerut 14 posturi de medic şi 15 posturi de infirmiere. Ne-au fost aprobat doar patru posturi de medic”, a declarat managerul spitalului, Silviu Didilescu.

Potrivit acestuia, Consiliului Judeţean Hunedoara, în subordinea căruia se află Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, a suplimentat numărul de posturi, faţă de varianta Ministerului Sănătăţii, cu două de asistente, unul de medic şi două de kinetoterapeuţi.

”O să încercăm să facem faţă situaţiei şi cu posturile pe care ni le-a oferit Consiliul Judeţean Hunedoara. Poate de la anul, acea ordonanţă de blocare a posturilor îşi va pierde valabilitatea”, a adăugat Didilescu.

Managerul spitalului a precizat că cheltuiala cu salariile pentru posturile solicitate se încadrează în procentul de 70 la sută din venituri, aprobat de la 1 ianuarie.
În opinia sa, Ministerul Sănătăţii nu ar mai trebui să impună numărul de posturi dintr-un spital care a fost preluat, în subordine, de autorităţile locale.

Popularity: 27% [?]

Firme de top

Postat de admin la 25-noiembrie-2010 1 COMENTARIU

Cele mai bune firme sunt premiate de Camera de Comerţ şi Industrie

Deva- Confruntate cu problemele ridicate de criza economică mondială, firmele serioase din judeţul Hunedoara au reuşit să escaladeze vicisitudinile unui climat economic lipsit de predictibilitate. Taxele impuse de un Guvern aflat într-o permanentă goană după bani şi care a uitat promisiunile făcute mediului de afaceri s-au răsfrânt negativ asupra vieţii economice din judeţul Hunedoara. Dar, chiar şi în aceste condiţii, mulţi agenţi economici au reuşit să supravieţuiască, să-şi menţină angajaţii şi să genereze profit. Acestor companii li se adresează ediţia din acest a Topului firmelor hunedorene, manifestare de ţinută şi de tradiţie organizată de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Hunedoara.

Top 2009

Crinela GaftonÎn acest an, CCI Hunedoara va premia 754 de firme clasificate pe şase mari secţiuni, 53 de domenii de activitate şi clase de mărime (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii, mari şi foarte mari). Indicatorii economici din anul 2009 luaţi în calcul pentru stabilirea primilor zece clasaţi din fiecare categorie au fost stabiliţi la nivel naţional şi includ: cifra de afaceri, profitul din exploatare, rata profitului, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat.

„Camerele de Comerţ şi Industrie sunt singurele care au reglementată prin lege organizarea acestui clasament. Topul firmelor organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara premiază competenţa managerială şi doar profitul sau cifra de afaceri ale unor firme. Dacă facem o analiză, putem să avem o firmă mică, cu o cifră de afaceri relativ mică şi cu un profit pe măsură, dar care are mai bine distribuit profitul pe angajat, faţă de o companie mare, cu un număr mare de angajaţi şi un profit foarte mic”, a declarat directorul executiv al CCI Hunedoara, Crinela Gafton.

Top naţional

De remarcat este faptul că, în comparaţie cu rezultatele obţinute anul trecut, numărul companiilor hunedorene care au reuşit să acceadă în Topul firmelor la nivel naţional a crescut de trei ori, ajungând la 27 de societăţi comerciale.

„Acest aspect arată faptul că mediul de afaceri hunedorean a rezistat, în bună parte, crizei economice, ceea ce reprezintă un lucru foarte important în perioada actuală”, este de părere Crinela Gafton.

În sprijinul acestei afirmaţii vin şi alte date statistice. Astfel, CCI Hunedoara va premia cu diplome de excelenţă 177 de firme din judeţ care au reuşit să se menţină în primele zece pe parcursul ultimilor trei ani. De asemenea, 48 de companii hunedorene vor primi Trofeul de excelenţă al CCI Hunedoara pentru faptul că s-au clasat, în ultimii cinci ani, în topul primelor zece societăţi comerciale dintr-un anumit domeniu, în judeţ.

Statistici de criză

Prezenţa în aceste „topuri” este cu atât mai merituoasă cu cât, indicatorii statistici, arată că din cele 18.000 de firme aflate în evidenţe, doar 10.900 au depus datele de bilanţ la Registrul Comerţului pe anul 2009, faţă de 11.300 în anul 2008. Diferenţa poate fi apreciată ca fiind societăţi comerciale care şi-au suspendat sau închis activitatea. Cifra de afaceri a scăzut în anul 2009 cu 17 la sută, comparativ cu anul 2008. Cât priveşte profitul, acesta urmăreşte cifra de afaceri. În anul 2009, profitul realizat a fost de 339 milioane lei, în scădere cu 30 la sută faţă de anul 2008.

Popularity: 39% [?]

Un secol de viaţă

Postat de admin la 25-noiembrie-2010 1 COMENTARIU

Viaţa la …100 de ani !

O orăştiancă şi-a serbat centenarul.

100 ani sarbatoritiUn eveniment cu totul special, s-a petrecut la Orăştie, duminică 21 noiembrie. O orăştiancă „get – beget” a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, ceea ce a constituit un prilej de mare sărbătoare atât pentru ea, cât şi pentru familia acesteia.

Olivia Stârcu s-a născut la data de 21 noiembrie 1910, la Orăştie. Locuieşte pe strada Căstăului, în aceeaşi casă în care, acum 100 de ani, a văzut lumina zilei. Este înconjurată de dragostea şi grija familiei Lupşa, a nepoţilor şi strănepoţilor. Ce îşi poate dori mai mult un om care a încercat dulcele şi amarul vieţii timp de 10 decenii ?

Premii din partea primarului Alexandru Munteanu şi a consilierilor locali.

Desigur, o asemenea aniversare îţi oferă nenumărate surprize, ca să nu mai vorbim despre faptul că 100 de ani de viaţă constituie o surpriză în sine.

Primarul Alexandru Munteanu, însoţit de câţiva membri ai Consiliului Local Orăştie, i-au pregătit sărbătoritei o frumoasă surpriză în chiar dimineața zilei sale de naștere. Edilul şi membrii „micului parlament” au vizitat-o pe Olivia Stârcu la domiciliu, „înarmaţi” cu atenţii şi cadouri special pregătite: un tort uriaş, şampanie, un buchet de flori, o diplomă aniversară şi un premiu în bani.

„Am avut bucuria să aflu că un cetăţean al Orăştiei împlineşte 100 de ani de viaţă. Fiind un eveniment care nu se întâmplă oricând la Orăştie, am hotărât ca, împreună cu colegii din Consiliul Local, să îi facem doamnei Olivia Stârcu o surpriză. Aşa că, i-am făcut sărbătoritei noastre o vizită la domiciliu, pentru a o felicita. Am înţeles de la doamna Olivia ce au însemnat cei 100 de ani parcurşi pe drumul vieţii. Au fost ani presăraţi cu bucurii şi cu necazuri, dar important rămâne faptul că, acum, la centenar, dânsa a fost înconjurată de dragostea familiei, a nepoţilor şi a strănepoţilor” – a punctat primarul Alexandru Munteanu.

„Încrederea în Dumnezeu este totul” !

Olivia Stârcu este, la cei 100 de ani, o femeie plină de viaţă. Are foarte multe amintiri pe care, din când în când, le povesteşte. Peste toate acestea, mărturiseşte cu sinceritate că încrederea în Dumnezeu i-a călăuzit paşii de-a lungul vieţii.

„Zilele omului le ştie numai Cel de Sus. Eu am dus o viaţă cumpătată. Am mâncat tot ce am vrut, n-am băut şi am avut încredere în Dumnezeu” – le-a spus sărbătorita musafirilor sosiţi să o felicite.

Din partea întregii redacții a săptămânalului Palia Expres, îi transmitem doamnei Olivia Stârcu multă sănătate, fericire și La mulți ani !

Popularity: 32% [?]

În zece ani, am pierdut 90.000 de locuitori

Judeţul Hunedoara a intrat în categoria celor cu o populaţie mai mică de 400.000 de locuitori, plasându-se astfel pe locul [...]

Ajutoare pentru sinistraţi

Hunedorenii s-au mobilizat exemplar şi în numai două zile au reuşit să strângă ajutoare alimentare pentru populaţia sinistrată din judeţele [...]

La Geoagiu, pregătiri pentru intervenţii în caz de urgenţă

Codul galben de ninsoare, dar şi o posibilă încălzire a vremii au reprezentat principalele aspecte abordate de autorităţile din Geoagiu [...]

Sporuri salariale returnate eşalonat de către funcţionari

Funcţionarii publici care au primit sporuri necuvenite la salariu vor trebui să dea banii înapoi. Măsura va afecta circa 300.000 [...]

Argintul – podoabă şi leac

Folosit cu precădere pentru confecţionarea bijuteriilor, argintul are o serie de proprietăţi benefice şi pentru sănătate. Înainte de a fi [...]

A ratat America, din cauza unei accidentări

Lucian Toma Sportivul Daniel Cojocaru de la Ştiinţa Petroşani trebuia să facă parte din lotul echipei naţionale de rugby în [...]

În cosmetică, proporţiile trebuie respectate

Atunci când vine vorba de produsele cosmetice, specialiştii afirmă că proporţiile au un rol determinant. Uneori, din dorinţa de a [...]

Reviste la preţ de…laptop

Simeria – Trei tineri din oraşul Simeria sunt cercetaţi de poliţişti după ce l-au înşelat pe un bărbat din Târgu [...]

Memoria istoricului Silviu Dragomir, cinstită de oamenii de cultură

Episcopia Devei şi Hunedoarei, împreună cu Asociaţia Profesorilor de Istorie din România „Clio” – filiala Hunedoara, au organizat, în zilele [...]

Oameni şi urme, la Orăştie

Motto: „O civilizaţie este întotdeauna tributară cuvântului” (pr. Prot. Narcis Terchet) Sub genericul „Oameni şi urme”, la Orăştie s-a desfăşurat [...]

Lipitorile – o soluţie naturală de tratament a varicelor

Este unica vietate înregistrată ca medicament. Folosite pentru tratamente în toate spitalele din Rusia, lipitorile încep să fie introduse şi [...]

JAPONIA - TSUNAMI DUPA CUTREMURUL DE 8,9 GRADE RICHTER

NOR ETICHETE