Judeţul Hunedoara a intrat în categoria celor cu o populaţie mai mică de 400.000 de locuitori, plasându-se astfel pe locul 22 în ţară. Municipiile Deva şi Hunedoara au scăzut sub 60.000 de locuitori şi doar comunele Veţel şi Hărău au înregistrat creşteri de populaţie.

Deva – Recensământul din luna octombrie 2011 a confirmat ceea ce se ştia mai mult sau mai puţin oficial: populaţia României se află în declin ca efect direct al natalităţii scăzute, dar, şi mai grav, a faptului că românii au plecat prin ţări străine pentru a-şi câştiga o pâine mai albă. Datele provizorii ale recensământului situează judeţul Hunedoara pe aceeaşi direcţie cu restul ţării, singurul lucru cu care putem să ne lăudăm fiind acela că ne menţinem gradul mare de urbanizare, valoarea de 74,1% plasându-ne pe primul loc în România.

Populaţia

Populaţia stabilă a judeţului a scăzut în ultimii zece ani cu aproape 90.000 de persoane, până la 396.253 locuitori, în schimb numărul locuinţelor a crescut cu 1.204, până la 194.766 unităţi. Aceeaşi tendinţă se menţine în ceea şi ce priveşte suprafaţa unei camere de locuit, care a sporit de la 35,94 mp la o medie de 42,5 mp.

„Datele provizorii ale recensământului arată că în ceea ce priveşte populaţia stabilă, judeţul Hunedoara se situează, la nivel naţional, pe poziţia 22, cu 396.253 de locuitori”, a declarat subprefectul Marius Szabo.

Extreme

Marius Szabo

Marius Szabo

Municipiul Deva este localitatea cu cel mai mare număr de locuitori, cu 56.647 persoane recenzate, fiind urmat de Hunedoara, cu 55.384 persoane, şi de Petroşani, cu 34.331 locuitori. La polul opus al oraşelor se situează Geoagiu, cu 5.049 locuitori, şi Aninoasa, cu 4.225 persoane recenzate.

Trei aşezări hunedorene au scăzut sub 300 de locuitori, cei mai puţini oameni trăind în comuna Bătrâna, din Munţii Poiana Ruscă, unde mai sunt doar 124 de persoane. În comuna Bulzeştii de Sus mai locuiesc 255 de persoane, în timp ce în satele comunei Bunila au fost recenzaţi 292 de oameni. În ambele comune, scăderea numărului de locuitori depăşeşte 60%, în comparaţie cu datele recensământului din 2002.

Pe de altă parte, comunele Hărău (2.183 persoane) şi Veţel (2.853), situate în apropiere de municipiul Deva, sunt singurele din judeţ în care au fost înregistrate creşteri ale numărului de locuitori, cu aproximativ 2%.

Peste 10.000 de hunedoreni au plecat din ţară în ultimii zece ani. Astfel, din totalul populaţiei recenzate, doar 385.700 de locuitori au fost prezenţi „de facto” la domiciliile lor.

Consecinţe

Cât priveşte consecinţele scăderii numărului de locuitori, acestea s-ar putea regăsi în procedurile de atragere a fondurilor europene nerambursabile. Se cunoaşte faptul că UE alocă bani pentru dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc un număr mai mare de locuitori, potrivit principiului că de beneficiile proiectelor finanţate dinfondurile strânse de la contribuabili trebuie să se bucure cât mai mulţi. În acest sens, judeţul ar putea avea probleme, pe viitor, chiar şi municipiile mari. O soluţie ar fi urnirea vechiului proiect de unificare a localităţilor Deva, Hunedoara, Simeria şi Călan într-o conurbaţie. Asta doar dacă orgoliile politicianiste vor putea fi depăşite de simţul practic.

Popularity: 3% [?]

Ajutoare pentru sinistraţi

Postat de admin la 17-februarie-2012 ADAUGA COMENTARII

Hunedorenii s-au mobilizat exemplar şi în numai două zile au reuşit să strângă ajutoare alimentare pentru populaţia sinistrată din judeţele afectate de ninsoare şi viscol. Primele două convoaie au plecat deja spre judeţele Vrancea şi Călăraşi.

Deva – Două convoaie cu maşini încărcate cu peste 70.000 de conserve, 42 de tone de făină, apă minerală şi lemne de foc au plecat spre sud-estul ţării, la capătul unei prime acţiuni derulate de Prefectura şi Consiliul Judeţean Hunedoara, cu sprijinul Crucii Roşii şi al primăriilor din judeţ.

„Convoiul care s-a deplasat în judeţul Călăraşi este format din două camioane TIR şi 10 maşini cu tracţiune integrală, acestea urmând să transporte 30.000 de conserve, două tone de făină ambalată la pungi de un kilogram, apă minerală şi apă plată. Vor mai fi transportate 5.800 de kilograme de alimente, 1.600 de litri de apă, 1.600 de conserve şi 30 de tone de lemne strânse de populaţie şi Crucea Roşie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.

Vrancea

În judeţul Vrancea au plecat zece camioane cu alimente ce au fost colectate cu sprijinul primăriilor şi firmelor din Valea Jiului, în total fiind adunate 40 de tone de făină, 40.000 de conserve, zahăr şi ulei. Ajutoarele au fost ambalate sub forma unor pachete în care se vor regăsi toate alimentele de bază.

„Spre zonele sinistrate vom trimite şi două transporturi cu cărbune de la Compania Naţională a Huilei. Cărbunele va fi pregătit în saci de rafie pentru a putea fi distribuit mai uşor, transportul acestuia urmând să se facă în zilele următoare”, a spus prefectul judeţului Hunedoara, Ştefan Dezmeri.

Prefectul a spus că strângerea de ajutoare umanitare va continua până pe 26 februarie, urmând ca acestea să fie dirijate spre zonele care au nevoie de ele, sub coordonarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

La noi

Stefan Dezmeri

Stefan Dezmeri

O echipă a Jandarmeriei Hunedoara a împărţit, la începutul săptămânii, pachete cu alimente şi apă, sutelor de şoferi de TIR care erau blocaţi în parcările din localităţile Ilia, Deva şi Orăştie, după ce pe anumite sectoare de pe DN 7 şi DN 66 au fost instituite restricţii de circulaţie pentru maşinile mai grele de 7,5 tone.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Prefecturii şi Consiliului Judeţean Hunedoara, a primăriilor din Deva şi Simeria, precum şi a societăţilor comerciale Minexfor-producător de apă minerală şi Boromir-producător de pâine şi produse de panificaţie.

„În parcări erau foarte mulţi şoferi de autotrenuri din Turcia, Bulgaria, Slovenia, Macedonia, Italia, Olanda şi România. La început au fost surprinşi de gestul nostru, dar apoi ne-au mulţumit, nouă, românilor, pentru ceea ce am făcut”, spunea purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara, lt. Nicolae Răducu.

Minerii şi-au donat masa caldă

Minerii din Valea Jiului au decis să renunţe, timp de trei zile, la masa caldă pe care o primesc la intrarea în schimb. Zilnic, cel puţin 4.000 de mineri beneficiază de o masă caldă, iar cu banii economisiţi în acest mod vor fi cumpărate 200.000 de conserve ce vor fi distribuite sinistraţilor din zonele afectate de zăpadă şi viscol.

Cu un camion închiriat, conservele vor fi trimise săptămâna viitoare spre judeţele unde este nevoie de hrană.

Minerii din Valea Jiului s-au mai solidarizat, şi în alţi ani, cu victimele calamităţilor naturale, principala formă de ajutor promovată fiind cumpărarea de alimente din banii economisiţi pe masa caldă, de la intrarea în schimb.

Popularity: 3% [?]

Codul galben de ninsoare, dar şi o posibilă încălzire a vremii au reprezentat principalele aspecte abordate de autorităţile din Geoagiu într-o şedinţă a comisiei pentru situaţii de urgenţă.

Simion Maris

Simion Maris

Geoagiu – Autorităţile din oraşul Geoagiu au luat aminte la avertizările meteorologilor şi au trecut la acţiune. Primarul Simion Mariş a convocat comisia locală pentru situaţii de urgenţă, după ce în judeţ a fost instituit codul galben de ninsori şi viscol.

„În această iarnă nu am avut şi spre să nu avem probleme deosebite. Am avut o şedinţă de comandament de iarnă cu toţi cei care trebuie să se implice în rezolvarea problemelor ce ar putea să apară din cauza ninsorilor abundente. Fiecare ştie ce trebuie să facă, inclusiv în caz de inundaţii”, a declarat primarul oraşului Geoagiu, Simion Mariş.

La şedinţa comitetului local pentru situaţii de urgenţă a fost invitat şi un reprezentant al Societăţii de Gospodărie a Apelor Hunedoara, având în vedere faptul că râul Mureş trece prin satul Gelmar. „Am stabilit cine va interveni cu saci cu nisip, unde şi când se va face acest lucru. De asemenea, cunoaştem ce fel de utilaje vor interveni”, a adăugat primarul Simion Mariş.

Popularity: 2% [?]

Funcţionarii publici care au primit sporuri necuvenite la salariu vor trebui să dea banii înapoi. Măsura va afecta circa 300.000 de funcţionari şi personal contractual din administraţia locală.

Attila Dezsi

Attila Dezsi

Deva –După ce Curtea de Conturi a constatat că şefii funcţionarilor publici le-au acordat sporuri fără să fie permis de lege, salariaţii s-au văzut puşi în situaţia de a restitui banii. Panicaţi că banii le vor fi cât mai repede de pe statele de plată, funcţionarii s-au şi văzut în situaţia de a rămâne fără venituri pentru o perioadă de timp.

Lucrurile s-au mai liniştit după anunţul făcut, la Deva, de secretarul general al guvernului, Attila Dezsi. Acesta a spus că Guvernul pregăteşte o formulă prin care reţinerile din salarii vor fi efectuate pe o perioadă mai mare de timp, astfel ca familiile celor vizaţi să nu aibă de suferit.

„În România sunt 300.000 de funcţionari publici şi personal contractual care vor beneficia de această amnistie fiscală. Acest lucru înseamnă că sumele pe care ar trebui să le reîntoarcă la bugetul instituţiilor unde sunt angajaţi, în anul 2012, vor fi eşalonate pe termen lung, pentru ca acele familii să nu resimtă lipsuri materiale. De altfel, consider că acei funcţionari publici nu au o vină în mod expres pentru că au primit salarii care, ulterior, au fost considerate ca fiind nelegale”, a spus oficialul guvernamental.

Secretarul general al Guvernului a menţionat că Ministerul Finanţelor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor face un studiu în urma căruia se va stabili termenul în care sumele de bani încasate fără drept vor fi restituite de către funcţionari instituţiilor de la care le-au primit.

Popularity: 2% [?]

Argintul – podoabă şi leac

Postat de admin la 17-februarie-2012 ADAUGA COMENTARII

Folosit cu precădere pentru confecţionarea bijuteriilor, argintul are o serie de proprietăţi benefice şi pentru sănătate. Înainte de a fi descoperite antibioticele, chirurgii suturau rănile pacienţilor cu fire din argint, considerând că acest metal preţios previne infecţia. Studiind influenţa metalelor asupra organismului, cercetătorii au ajuns la concluzia că argintul poate fi considerat unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale. Iar cum antibioticele sintetice ajută, dar au şi o serie de efecte dăunătoare, de ce n-am încerca argintul ?

Folosit în antichitate

Cunoscut încă din antichitate, argintul era folosit de către medicii chinezi, care făceau acupunctură cu ace de argint.

Fenicienii transportau apa, vinul şi laptele în vase din argint, pentru a le păstra nealterate un timp mai îndelungat.

Vechii greci au observat că în perioada războaielor, aristocraţii nu sufereau de dizenterie. Cei bogaţi, care foloseau tacâmuri şi veselă din argint, erau protejaţi de epidemii şi boli.

De asemenea, coloniştii americani, care străbăteau Vestul, puneau un dolar de argint în lapte pentru a-i întârzia alterarea. Bijutierii care lucrau cu argint, erau renumiţi pentru sănătatea lor. Practic, argintul este un dezinfectant universal, adevărat medicament, dar uitat pe nedrept.

Apa – în vase de argint

Dintre toate întrebuinţările curative ale argintului, cea mai cunoscută este apa de argint. Păstrată în vase de argint, apa are calităţile unui antibiotic natural, extrem de eficient şi ajută la menţinerea sănătăţii şi longevităţii.

Aşa după cum se ştie, preoţii împart sfînta împărtăşanie cu linguriţă de argint, iar apa sfinţită rezistă timp îndelungat, dacă e ţinută în recipiente de argint. Astăzi, ştiinţa a făcut mii de teste care au confirmat că ionii de argint împiedică înmulţirea bacterilor, virusurilor şi sporilor. Astfel, microbii nu se mai pot reproduce şi mor iar infecţia este stopată. Exista mărturii ale bolnavilor care s-au vindecat de cancer consumând apă de argint.

De cât argint avem nevoie?

Specialiştii afirmă că deficitul de argint duce la scăderea imunităţii şi este unul dintre principalii factori de creştere a afecţiunilor maligne din ultimele decenii. Cercetările au stabilit că 0,088 mg de argint reprezintă cantitatea medie zilnică necesară organismului uman.

Surse de argint

Strămoşii noştri primeau o oarecare doză de argint prin hrană.

Tehnologiile moderne din agricultură au distrus o parte din rezervele de argint ale solului, astfel încît acest element nu mai există în alimentele pe care le consumăm.

Cel mai eficace aport de argint se face sub forma lui coloidală , fiind total inofensiv pentru organismul uman, care îl va elimina în 24 de ore. Argintul coloidal nu interacţionează cu alte medicamente şi nu are efect toxic asupra organismului, nefiind un metal greu. Nu există riscul de supradozaj şi este cel mai puternic dezinfectant folosit în cazul apei potabile.

Apa se poate consuma, preventiv, pentru întărirea sistemului imunitar, sau ca un remediu valoros în terapia infecţiilor şi a bolilor. Se iau 4 linguriţe pe zi de apă tratată cu argint coloidal, pe stomacul gol. Leacul este util şi animalelor de companie.

Această apă este doar un adjuvant, nu exclude vizitele la doctor şi urmarea tratamentului prescris. Acest metal, atât de preţios pentru sănătate, poate fi luat şi din ouă, lapte de vacă şi de capră.

Antibiotic si antioxidant

Cercetătorii au ajuns la concluzia că rolul argintului în organismul uman poate fi descris ca un “sistem imunitar secundar”. Rezultatele obţinute arată că argintul are capacitatea de a distruge, într-un timp scurt, o categorile foarte mare de microorganisme patogene, virusuri, bacterii şi paraziţi. De asemenea, este folosit şi ca un element eficient în tratamentul unor maladii ale pielii, arsurilor, alergiilor, eczemelor şi plăgilor deschise. În scopul prevenirii inecţiilor, argintul este utilizat tot mai mult în procesul de fabricare a echipamentelor şi furniturilor medicale.

Terapia cu apă de argint

Este cel mai bun remediu complementar pentru afecţiuni cronice ca: viroza respiratorie, hipertensiune arterială, hepatită cronică, sinuzită, gastrită, ulcer, psoriazis, herpes. Se recomandă cîte două linguriţe pe zi de apă de argint. De asemenea, rănile spălate cu apă de argint se vindecă mai repede, nu se infectează şi cicatricele rămase după vindecare sunt mai puţin vizibile. Tenul spălat cu apă de argint devine mai catifelat şi frumos.

Potrivit unor experimente de laborator, acest metal a fost extrem de eficient şi împotriva virusului gripal.

Atenţie la doză!

Excesul de argint în organism conduce la apariţia celulelor canceroase, la slăbirea văzului şi la dereglări psihice.
În terapia cu apă de argint trebuie ţinut cont şi de următorul aspect: pigmentarea pielii. Aceasta devine albastră, dar numai în cazul consumului exagerat de metal. Dar apa cu argint coloidal, obţinută cu tehnologii de ultimă oră, nu produce asemenea pericole, dimpotrivă, este un bun remediu împotriva microbilor. Consumul de argint coloidal este sigur chiar şi pentru femeile însărcinate şi pentru cele care alăptează. Mai există şi persoane alergice la acest metal, cărora nu le este indicat tratamentul cu argint.

Curiozităţi

- Organismul unui om cu masa de 70 kg conţine aproximativ 0,07 mg de argint.
- Până la descoperirea penicilinei, argintul era extrem de valoros, pentru că era singurul dezinfectant cunoscut.
- Pentru a ameliora setea, atunci când nu se poate bea nimic, puteţi ţine în gură un obiect de argint.
- Cei care poartă bijuterii de argint sunt mai calmi.
- Argintul se foloseşte şi sub formă de aliaje cu alte metale, la confecţionarea monedelor, la protezarea dinţilor, la confecţionarea bijuteriilor şi tacâmurilor.
- Soluţiile coloidale de argint se utilizează în medicină ca mijloace antiseptice, pentru tratarea bolnavilor de tuberculoză.

Popularity: 4% [?]

Lucian Toma


Sportivul Daniel Cojocaru de la Ştiinţa Petroşani trebuia să facă parte din lotul echipei naţionale de rugby în şapte a României la turneul desfăşurat la finalul săptămânii la Las Vegas, însă a rămas acasă din cauza unor probleme de sănătate.

Ar fi fost titular

Rugbistul Daniel Cojocaru, care este component de bază al echipei naţionale de rugby în şapte, a fost lovit de ghinion exact în cel mai nepotrivit moment. Jucătorul de la Ştiinţa Petroşani trebuia să fie titular în echipa tricoloră la turneul de la Las Vegas, însă o accidentare mai veche a înlocuit participarea la competiţia din SUA cu … consultaţiile medicale. „Încă de vara trecută mă chinuie o durere la genunchi, iar acum s-a agravat şi va trebui să mă operez la ligament. Îmi pare foarte rău că nu am putut face deplasarea cu echipa la acest turneu din America. Ar fi fost o şansă unică de a juca în SUA. Din păcate, după operaţie voi avea nevoie de cel puţin şase luni pentru recuperare. Este clar că pentru mine prima parte a sezonului competiţional va fi ratată”, spune jucătorul căruia clubul Ştiinţa Petroşani îi va suporta costul operaţiei, în valoare de aproximativ 1000 de euro. Daniel Cojocaru este unul dintre jucătorii cu cele mai multe selecţii atât la Naţionala de Rugby în şapte cât şi la Naţionala de Tineret.

Locul şase din 16 echipe

Echipa naţională de Rugby în şapte a României s-a situat pe locul şase în clasamentul turneului de la Las Vegas (SUA) dintre 16 echipe participante. Tricolorii au obţinut două victorii, o remiză şi au suferit două înfrângeri. Sâmbătă, în prima zi a turneului, România a încheiat la egalitate, 14-14, cu Denver 7′s Barbarians şi a dispus clar, scor 38-7, de Columbus Rugby Club. În a doua zi a competiţiei, românii au pierdut cu Dog River Howlers, scor 19-10, clasându-se pe locul secund în grupa preliminară. În continuare, tricolorii au jucat cu englezii de la Pups Rugby şi au fost învinşi cu 31-7, iar în ultimul meci au câştigat cu scorul de 28-7 împotriva celor de la Chicago Lions.

La turneul de la Las Vegas au participat următoarele 16 echipe: grupa A – Spania, Bermuda, Chicago Lions, Hawaii Marist Rugby; grupa B – Chile, Phillipine Pacific, Belmont Shore Tigers, Alaska Golden Bears; grupa C – Peru, Mexic, Force XV Froggies, Pups Rugby grupa D – România, Dog River Howlers, Denver 7′s Barbarians, Columbus Rugby Club

Popularity: 2% [?]

Atunci când vine vorba de produsele cosmetice, specialiştii afirmă că proporţiile au un rol determinant. Uneori, din dorinţa de a avea rezultate cât mai spectaculoase, aceste produse sunt aplicate în exces. Şi, în loc să ajute, mai mult strică ! În continuare, vă prezentăm cantitatea necesară pentru unele dintre ele.

Crema de faţă

Este vitală pentru sănătatea tenului şi prevenirea ridurilor. Crema, de dimensiunea unei alune, se aplică dimineaţa şi seara, după ce faţa a fost spălată. Dar, nu uitaţi, şi gâtul are nevoie de îngrijire ! Este cea dintâi zonă care dă semne de îmbătrânire. De aceea, se aplică şi aici o porţie de cremă hrănitoare, tot de mărimea unei alune.

Crema de ochi

Pentru ochi, se foloseşte o cremă specială, cantitatea aplicată echivalând cu un bob de mazăre. Se aplică astfel: se masează pielea de la colţul exterior al ochiului către cel interior al pleoapei de jos, şi de la interior către exterior, pe pleoapa de sus.

Fondul de ten

Se aplică, pe dosul palmei, atât fond de ten cât să nu depăşească dimensiunea unei monede de cinci bani, apoi se distribuie uniform cu degetele celeilalte mâini pe nas, frunte, obraji şi bărbie. Pentru un aspect uniform, se poate dispersa culoarea înspre zona gâtului.

Pasta de dinţi

Atunci când se aplică pe toată lungimea periei, nu este corect. Pentru un periaj normal, se aplică mai puţin de jumătate din această canitate. Dacă este depăşită, în timp, smalţul dinţilor va avea de suferit.

Şamponul

Pentru părul scurt, se aplică o cantitate echivalentă cu o bomboană fondantă. La părul lung, se pune o cantitate de şampon în căuşul palmei, după care, se aplică pe părul ud, masându-se bine rădăcina, după care, şamponul se întinde uşor, pe toată lungimea părului. Vârfurile fiind fragile, nu este nevoie să fie frecate cu şampon, ci catifelate ulterior cu balsam.

Trucuri mici, cu efecte mari !

Încălziţi faţa !

Atunci când faţa este spălată cu apă călduţă, temperatura pielii creşte, iar porii se vor dilata. Astfel, produsele cosmetice vor fi absorbite mai bine, dovedindu-şi eficienţa.

Pudra

Este un excelent remediu pentru părul cu tendinţe de îngrăşare. Pentru asta se foloseşte o pensulă mai mare, care se îmbibă în pudră, apoi se aplică la rădăcina părului. Se va observa apoi o schimbare în bine, pe tot parcursul zilei.

Vânătăile

Pentru a scăpa de vânătăi într-un timp cât mai scurt, se aplicaţi pe locul afectat o jumătate de ceapă crudă, care se va schimba la fiecare 15 minute, timp de două ore.

Impurităţile tenului

Pentru a curăţa tenul de impurităţi, aplicaţi seara pe faţă o soluţie preparată din zeama de la o portocală, 50 ml ceai de muşeţel şi 50 ml spirt medicinal. Lichidul se păstrează într-un recipient de sticlă, într-un loc ferit de lumină şi umezeală.

Tenul gras

Veţi reuşi să scăpaţi de tenul gras, dacă, în fiecare seară, înainte de culcare, aplicaţi o mască preparată dintr-un gălbenuş de ou, un măr zdrobit şi 50 ml suc de portocale.

Creionul de ochi

Pentru a evita ca varful creionului de ochi să lase urme urâte pe pleoape, înainte de utilizare, acesta se ţine 15 minute în frigider.

Fixativul

Îşi face treaba mult mai bine dacă este pulverizat pe perie şi piepteni, la finalul uscării. Aşa părul îşi păstrează şi volumul, dar şi strălucirea. Acelaşi truc functionează dacă se pulverizează parfum pe perie, părul mirosind delicios întreaga zi.

Popularity: 5% [?]

Reviste la preţ de…laptop

Postat de admin la 17-februarie-2012 ADAUGA COMENTARII

Simeria – Trei tineri din oraşul Simeria sunt cercetaţi de poliţişti după ce l-au înşelat pe un bărbat din Târgu Jiu, căruia i-au vândut mai multe reviste în locul unui laptop pentru care păgubitul a plătit 2.700 de lei.

Tinerii au anunţat pe Internet că au de vânzare un laptop, cumpărătorul având posibilitatea să-l comande şi să trimită banii prin poştă, cu ramburs, la primirea coletului. „La începutul lunii februarie, păgubitul a primit coletul la oficiul poştal din Târgu Jiu. După ce a depus suma de 2.700 de lei, bărbatul a deschis coletul şi a constatat că acesta conţinea mai multe reviste şi nu laptopul pe care îl comandase”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, inspector Bogdan Niţu.

Victima a reclamat cele întâmplate la Poliţie, iar în urma cercetărilor a fost descoperită persoana care trimisese coletul cu reviste la Târgu Jiu. Este vorba de un bărbat de 47 de ani, din Simeria, care a relatat poliţiştilor că un tânăr i-a oferit 50 de lei pentru a trimite pachetul la Târgu Jiu, în locul său, motivând că avea buletinul de identitate expirat.

În urma extinderii cercetărilor au fost identificaţi şi autorii reali ai faptei, aceştia fiind anchetaţi pentru înşelăciune. Paguba a fost recuperată integral.

Popularity: 2% [?]

Episcopia Devei şi Hunedoarei, împreună cu Asociaţia Profesorilor de Istorie din România „Clio” – filiala Hunedoara, au organizat, în zilele de 10 şi 11 februarie, la Deva, un simpozion internaţional, dedicat istoricului, omului politic şi academicianului Silviu Dragomir, de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit 50 de ani.

Orăştie – Municipiul Orăştie a fost reprezentat la acest simpozion de o delegaţie formată din primarul Alexandru Munteanu, Pr. Prot. Narcis Terchet, prof. Miron Simedrea, preşedintele Filialei 43 a Societăţii „Limba noastră cea română” şi prof. Aurel Ursu, preşedintele Despărţământului ASTRA „Aurel Vlaicu”.

Silviu Dragomir

Silviu Dragomir

Comparabil din multe puncte de vedere cu Congresul spiritualităţii româneşti, care se desfăşoară anual la alba Iulia, simpozionul dedicat lui Silviu Dragomir a fost onorat de personalităţi ale vieţii culturale şi spirituale din România, Ungaria, Serbia şi Bulgaria.

„A fost cu adevărat un eveniment de excepţie, cum rar se întâmplă să se organizeze în judeţul Hunedoara, mai ales că întregul simpozion a fost dedicat unuia dintre cei mai importanţi cercetători ai istoriei Transilvaniei şi unul dintre cei care au militat activ pentru Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, şi anume Silviu Dragomir. Sincere felicitări tuturor organizatorilor şi în special PreaSfinţitului părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei şi domnului profesor Simion Molnar, preşedintele filialei hunedorene a Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România” – au fost impresiile pe care le-a împărtăşit primarul Alexandru Munteanu în urma participări la acest simpozion internaţional.

Silviu Dragomir (1888 – 1962), istoric, teolog şi om politic, erudit de formaţie enciclopedică, s-a născut la Gurasada şi a studiat la Blaj, Novi Sad (Serbia), Cernăuţi, Viena şi Moscova. Formaţia sa intelectuală l-a propulsat, în 1928, ca membru activ al Academiei Române. S-a implicat în pregătirea terenului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, redactând, împreună cu alţi militanţi ardeleni, „Gazeta Poporului”. A fost secretar al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, , ministru secretar de stat şi ministru al Minorităţilor. S-a numărat printre cei mai redutabili opozanţi ai odiosului Diktat de la Viena (30 august 1940), când o bună parte din teritoriul Transilvaniei a căzut sub ocupaţie hortistă, pledând cauza ardeleană în „Consiliul de Coroană”.

Pentru activitatea sa politică, a fost arestat de către autorităţile regimului comunist şi încarcerat în temniţele de la Caransebeş (1949 – 1950) şi Sighet (1950 – 1955).

S-a stins la 23 februarie 1962, în Bucureşti, mormântul ilustrului cercetător aflându-se, însă, în chiar inima Ardealului, la Cluj.

Dan Burza

Popularity: 2% [?]

Oameni şi urme, la Orăştie

Postat de admin la 17-februarie-2012 ADAUGA COMENTARII

Motto: „O civilizaţie este întotdeauna tributară cuvântului”
(pr. Prot. Narcis Terchet)

Sub genericul „Oameni şi urme”, la Orăştie s-a desfăşurat un interesant simpozion a cărui abordare a gravitat în jurul cunoscutei edituri „Emma” şi a Asociaţiei Culturale „Florema Design”, patronate de către inimoşii soţi Ileana şi Paul Floran, binecunoscuţi publicului din oraşul Paliei pentru consistentele iniţiative culturale pe care le-au avut, susţinut şi transpus în practică.

Orăştie – Evenimentul, gândit şi prezentat de scriitorul Dan Orghici, a permis ca soţii Floran să fie înconjuraţi, şi de această dată, de prieteni buni, de colaboratori şi de toţi cei care apreciază activitatea rodnicei edituri „Emma”, de mare însemnătate în viaţa culturală a municipiului Orăştie. De altfel, între invitaţi s-au numărat personalităţi culturale locale şi judeţene, alături de care s-au aflat reprezentanţi ai Consiliului Local Orăştie şi Lucian Heiuş, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara.

„Sunt fericit să văd că la Orăştie există, încă, acea efervescenţă care oferă imbold actului cultural sub toate formele sale de manifestare. Este meritul unor asociaţii culturale de profil, printre care menţionez: Despărţământul Astra, Filiala 43 Orăştie a Societăţii „Limba noastră cea română”, Asociaţia „Florema Design” şi, implicit, editura „Emma”. Dar, cel mai îmbucurător fapt este acela că între toate organizaţiile culturale există o colaborare strânsă şi cred că acesta este adevăratul pilon de susţinere a actului cultural” – a spus primarul Alexandru Munteanu, în cuvântul său de deschidere.

Soţii Floran au fost distinşi, în cadrul simpozionului, cu câteva atenţii simbolice, dar menite să reliefeze nu numai importanţa şi valoarea editurii pe care o conduc, ci şi calităţile lor umane şi profesionale, care au creat o veritabilă punte de legătură între „Emma” şi oamenii de litere din Orăştie şi nu numai.

În finalul simpozionului, evident emoţionaţi şi cu modestia care îi caracterizează, Ileana şi Paul Floran, au mulţumit tuturor participanţilor, promiţând că şi pe viitor, editura „Emma” şi Asociaţia „Florema Design” se vor număra printre organizaţiile vii, active, ale fenomenului cultural din oraşul Paliei.

Această veritabilă serată dedicată culturii, s-a încheiat cu un scurt recital de pian, oferit de către prof. Sonia Stâncel. Inspirat aleasă pentru încheierea unei seri dedicată culturii orăştiene, balada „Fur Elise”, compoziţie a inegalabilului Ludwig van Beethoven, a constituit o frumoasă pledoarie pentru frumos, pentru estetic, pentru sufletul înnobilat de mesajul şi magia cuvântului.

Dan Burza

Popularity: 2% [?]

Este unica vietate înregistrată ca medicament. Folosite pentru tratamente în toate spitalele din Rusia, lipitorile încep să fie introduse şi în România. Bolnavii care vor să scape de bisturiu îşi pot trata varicele folosindu-se de acest medicament natural. Substanţa secretată de lipitori ajută însă la vindecarea a mult mai multor boli.

Brad – Doar cei care suferă de varice ştiu cât de neplăcută poate fi boala. De regulă, oamenii se tratează cu medicamente sau prin intervenţii chirurgicale. Iată că acum, doi tineri kinetoterapeuţi din Brad încearcă să aducă în zona noastră o nouă metodă de tratament a varicelor, cunoscută, de altfel, de bătrâni şi folosită cu un succes enorm în Rusia: terapia cu lipitori.

Chiar dacă la început, ca pacient, ai o oarecare stare de reţinere cauzată mai degrabă de „forma medicamentului”, rezultatele sunt spectaculoase. Oamenii de ştiinţă spun că beneficiile se datorează substanţelor pe care lipitoarea le injectează în sânge, atunci când se hrăneşte, cea mai importantă dintre ele fiind hirudina, care previne coagularea sângelui.

„Am ajuns la folosirea acestui gen de tratament după ce mai mulţi pacienţi care sufereau de varice sau tromboflebită nu puteau suporta masajele medicinale. Am aflat despre beneficiile tratamentului cu lipitori şi am urmat un curs susţinut de specialişti din Bucureşti. Acum suntem în măsură să oferim un altfel de tratament pacienţilor noştri, fără efecte secundare, în care natura îşi aduce aportul binefăcător”, spunea kinetoterapeutul Romelia Groza.

Procedura

În cabinetul kinetoterapeuţilor Florin şi Romelia Groza există un loc special unde pot fi văzute „medicamentele” naturale. Lipitorile sunt păstrate într-un recipient steril din sticlă, de unde sunt preluate, cu un capăt de seringă, şi aduse la patul bolnavului. Aici sunt aşezate peste zona bolnavă, iar kinetoterapeutul le dirijează spre anumite puncte de pe meridianele energetice.

„Lipitoarea face o incizie în piele, iar pacientul resimte o durere ca o înţepătură de ţânţar. Dimensiunile inciziei sunt mici, iar lipitoarea poate rămâne pe acel loc între 30 de minute şi o oră, în funcţie de vasul de sânge pe care este aşezată. În acest timp pacientul stă relaxat şi este supravegheat. La finalul, lipitoarea cade singură”, a explicat Florin Groza.

Tratament

La o şedinţă de tratament, cantitatea de sânge pe care o preia o lipitoare ajunge la maxim 15 ml, mai puţin decât se recoltează într-o eprubetă folosită pentru analizele de laborator. În funcţie de boala şi de organul afectat, este stabilit un număr de şedinţe şi ritmicitatea acestora, în ultima situaţie fiind vorba de maxim două pe săptămână.

Hirudina

Acţiunea biologică a tratamentului cu lipitori este dată de hirudină, o substanţă secretată de aceste animale şi care are un puternic efect anticoagulant. Datorită acestui fapt, lipitorile se folosesc în afecţiuni legate de circulaţia sanguină (varice , tromboflebita, hemoroizi, hipertensiune), dar şi în dereglari neurologice (migrene, vertij, radiculite, hernii, artroze, spondiloze). Cu ajutorul lipitorilor se mai pot trata dischinezia biliară, hepatita, colite, constipaţii, sinuzite şi chiar diabetul, în acest caz cura fiind de doi ani. Tratamentul este contraindicat în hemofilii, anemie, boli de piele.

Cabinet tratamente lipitori

Brad, strada Liberatăţii, bloc A8. Programări la telefon 0254/611768.

Popularity: 4% [?]

O companie de blănuri şi produse din lână din Regiunea autonomă chineză NingXia-Hui este interesată să deschidă o fabrică de prelucrarea lânii şi a pieilor de oaie în judeţul Hunedoara.

Deva – Decizia oamenilor de afaceri a fost luată după o serie de prospecţiuni în teritoriu şi după testarea unor mostre de materie primă preluate de la crescătorii de ovine.

„Oamenii de afaceri chinezi şi-au exprimat interesul pentru a construi o fabrică de prelucrarea a lânii şi a pieilor, după care produsele să fie exportate. Consiliul Judeţean Hunedoara a oferit toate informaţiile economice necesare pentru întocmirea unui plan de afaceri. Putem asigura sprijin în construcţia fabricii în parcul industrial Hunedoara sau în viitorul parc industrial de la Călan, în cele două locuri fiind asigurate condiţii de acces la şosea şi calea ferată”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.

800 tone lână

El a arătat că partea chineză este deja interesată de o primă cantitate de 800 de tone de lână şi de 6.000 de piei de oaie care vor fi livrate companiei din Regiunea NingXia-Hui până în luna aprilie. „Dacă în ceea ce priveşte pieile de oaie putem asigura necesarul, pentru lână o să avem nevoie de o cantitate suplimentară de circa 450 de tone din alte judeţe, pentru că în Hunedoara se produc maxim 350 de tone de lână pe an”, a afirmat şeful CJ Hunedoara.

La rândul său, directorul firmei NingXia West China Fur and Leather Company Ltd., Wang Zirong, a spus că a testat calitatea firului de lână şi a pieilor de ovine preluate de la crescătorii din judeţul Hunedoara, acestea încadrându-se în standardele impuse de pieţele internaţionale.

Rasa ţurcană

Directorul executiv al Camerei Agricole, Mircea Muzicaş, spune că lâna rasei ţurcane, majoritară în zonă, este de o calitate deosebită pentru că nu are scaieţi şi este curată. Chiar şi aşa, stocurile de lână persistă de la un an la altul, ciobanii neavând unde să le valorifice.

”Problema lânii este una foarte mare, în toată ţara. Este un produs pe care ciobanii nu încasau mai nimic. Costa mai mult tunsul lânii, decât produsul în sine’, a spus directorul Camerei Agricole, evidenţiind astfel importanţa deschiderii unei fabrici de prelucrare a acestui produs.

Compania West NingXia Fur and Leather

Compania West NingXia Fur and Leather este localizată în parcul industrial Lingwu Cashmere, din nordul Chinei, în apropiere de graniţa cu Mongolia, o zonă bogată în materii prime pentru prelucrarea pieilor de ovine, bovine sau caprine. Firma produce peste 200 de articole între care se numără haine din piele, lenjerie de pat, covoare şi diverse sortimente de îmbrăcăminte, acestea fiind exportate în Turcia, Rusia, Hong Kong, UE.

Popularity: 3% [?]

Deva – Noul prefect al judeţului Hunedoara este Ştefan Ioan Dezmeri, acesta fiind susţinut în funcţie de organizaţia judeţeană a UDMR. „Domnul Dezmeri are experienţa politică şi echilibrul necesar pentru a îndeplini funcţia de prefect. Consider că noul prefect îndeplineşte calităţile necesare pentru a face faţă principalelor provocări ale anului 2012, în judeţul Hunedoara. Este vorba de situaţia socială şi politică dintr-un judeţ foarte greu, cel mai urbanizat din ţară, şi organizarea alegerilor din acest an”, a declarat preşedintele UDMR Hunedoara, deputatul european Iuliu Winkler.

Dezmeri Ştefan are 53 de ani, este de profesie inginer şi absolvent al unui master de politici publice şi dezvoltare locală organizat de SNSPA – Facultatea de Ştiinţe Politice Bucureşti. Timp de 20 de ani, până în 2005, a lucrat la Exploatarea Minieră Petrila, apoi la Biroul Român de Metrologie Locală. Între anii 2004 şi 2008 a fost membru în Consiliul Local Petrila.

Este vorbitor nativ al limbilor maghiară şi română, dar şi vorbitor de engleză, franceză şi rusă. Este căsătorit şi are doi copii.

Popularity: 3% [?]

„Doamna” cailor putere

Postat de admin la 10-februarie-2012 ADAUGA COMENTARII

Lucian Toma


Poliţista Marcela Brînduşa a fost lidera ierarhiei feminine la prima ediţie a Galei Campionilor Hunedoreni la Automobilism şi Karting, desfăşurată săptămâna trecută, la Deva.

An cu trofee şi medalii

Marcela Brandusa

Marcela Brandusa

Angajată la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Hunedoara, Marcela stăpâneşte volanul unei maşini de curse la fel de bine ca bărbaţii şi a adunat anul trecut o colecţie impresionantă de trofee. Hunedoreanca a început în viteză sezonul cu un loc trei la un concurs internaţional în Bulgaria, fiind singura româncă pe podium la clasa peste 1600 cmc. A urmat înregimentarea la echipa Urban Racers Timişoara şi două succese în etape ale Campionatului Judeţean de Raliuri Timiş. La final, când s-a tras linia în respectiva competiţie din Banat, Marcela Brânduşa şi coechipiera ei Diana Iordache au fost vicecampioane în ierarhia feminină, la general, şi au ocupat locul trei cu echipa Urban Racers. „Poliţista-pilot” mai are în palmares în 2011 şi un premiul special la VTM Hunedoara, pentru că a fost singura femeie din concurs. Pe baza acestor performanţe, Marcela Brânduşa a fost desemnată lidera ierarhiei feminine la prima ediţie a Galei Campionilor hunedoreni la Automobilism şi Karting, desfăşurată la Deva. „Mă simt puternică, pentru că sunt născută sub zodia leului. Am convingerea că multe femei ar putea să concureze la competiţii automobilistice alături de bărbaţi. Până în 2011, am participat la curse fără echipă, dar de anul trecut fac parte din clubul Urban Racers Timişoara. Cu ajutorul lor, am obţinut performanţe frumoase şi sper să reuşesc altele şi mai valoroase”, a spus Marcela.

Pasiune veche, curse noi

Marcela Brînduşa iubeşte sporturile cu motor de peste 20 de ani, însă participă efectiv la curse doar din 2008. „Sunt pasionată de sporturile cu motor de peste 20 de ani, dar pilotez efectiv la curse auto numai din 2008. Am început la Raliul Frumuseţii, iar cel care m-a învăţat arta pilotajului este Mihai Câmpeanu din Brad, un mare campion. Şi eu sunt născută la Brad, suntem prieteni din tinereţe, însă eu am plecat la Sibiu, unde am urmat Facultatea de Drept. Acolo, am lucrat în armată până când m-am reîntors la Deva. Pentru un rezultat bun într-o cursă auto e nevoie de curaj, pasiune, muncă la antrenamente şi evident o maşină competitivă. Le mulţumesc celor de la ACR Hunedoara pentru sprijinul acordat la concursuri”, a spus sportiva care are master în Managementul Poliţiei şi Instituţii Europene.

Popularity: 4% [?]

Frumoase, decorative, dar… periculoase!

Postat de admin la 10-februarie-2012 ADAUGA COMENTARII

Plantele de interior fac parte din viaţa noastră. Ele ne oferă cu generozitate lumină, puritate şi frumuseţe, având efecte benefice benefice asupra noastră. Dar nu chiar toate ! O parte dintre ele provin din zonele tropicale, unde există un mare număr de plante periculoase. Seva lor, otrăvitoare pentru noi, este de fapt mecanismul lor de apărare. Atinse sau ingerate, aceste plante pot avea consecinţe grave asupra sănătăţii noastre.

Flamingo

Are nevoie de apă din abundenţă, mai ales vara şi primăvara. Iarna în schimb, trebuie udată cât mai puţin. Această plantă conţine substanţe otrăvitoare în toate părţile sale. În cazul intoxicării, apar simptome precum arsurile, dificultăţi în înghiţirea mâncării, răguşeală.

Trompeta îngerilor

Are flori mari şi parfumate, ce atarnă precum pâlniile. Şi aceasta are toate părţile otrăvitoare, având în compoziţia sa alcaaloizi toxici, care pot duce la apariţia unor infecţii la oameni şi la animale. Manifestările care apar mai des în cazul acestor intoxicaţii sunt: agitaţie, halucinaţii, convulsii, somnolenţă, temperatură crescută.

Aloe Vera

Este o plantă cu rădrăcini puternice, iar frunzele ei sunt dese, groase şi de regulă, au marginea dinţată. La aloe vera, seva este otrăvitoare. Înghiţirea ei poate duce la efecte laxative. Deşi este cunoscută pentru efectele sale în tratarea arsurilor sau altor probleme ale pielii, dacă persoanele care o folosesc au pielea sensibilă, există cazuri în care pot apărea dermatite. Astfel, seva galbenă, care este toxică, trebuie eliminată.

Iedera

Are diferite culori, forme şi structuri ale frunzelor. Părţile otrăvitoare ale iederei sunt frunzele. Planta aceasta poate provoca intoxicaţii, iar manifestările datorate înghiţirii frunzelor sale pot fi: convulsii, dificultăţi respiratorii sau chiar paralizie. Iedera se ţine de cele mai multe ori lângă fesrestrele orientate spre nord ori în alte locuri cu lumina filtrată.

Crizantemele

Florile lor au diferite forme, culori şi mărimi. Cele din ghivece trebuie udate regulat, fertilizate în timpul creşterii, până apar bobocii. Părţile otravitoare ale acestei plante sunt frunzele şi tulpina, care pot provoca dermatite.

Filodendronul

Este o plantă pe care o întâlnim destul de des. Provine din America tropicală şi este cunoscută datorita efectului său decorativ. Partile sale toxice sunt frunzele ş seva, iar unele simptome constatate sunt erupţiile ş mânăarimile pielii.

Dieffenbachia

Decorativă, cu frunze mari, alungite, împânzite de multe pete albe sau galbene, n-a fost deloc dificil să ajungă una dintre cele mai dorite şi căutate plante de apartament. Trebuie ştiut că toate părţile plantei sunt otrăvitoare, iar dacă este cumva înghiţită vreo parte din ea, acest fapt va duce la umflarea gurii şi a gâtului. Seva ei trebuie ţinută departe de ochi, caci poate provoca dureri puternice.

Rhododendronul

Planta care atrage prin dimensiunile ei şi felul în care sunt formate florile, care pot fi simple sau foarte viu colorate. Şi Rhododendronul are toate părţile otravitoare. De aceea, este indicat să fie ţinut departe copii şi animalel.

Cyclamen

Gingaşă şi frumoasă, această plantă are frunzele răsucite, de culoare verde-albicios, florile sunt atrăgătoare şi pot fi albe, roşii, violet, iar pedunculii florali care le sustin sunt mai înalţi decât planta. Părţile ei otrăvitoare sunt bulbii şi rizomii, aceştia din urmă fiind amari. Pentru că se găsesc în pământ, nu există prea multe şanse ca animalele ori copiii să-i înghită.

Ficusul

Atât de impunătoare, această plantă este foarte răspândită la noi, existând peste 800 de specii. Ficusul are tulpina şi seva foarte toxice. În contact cu pielea, seva poate provoca iritaţii şi alergii.

Narcisele

Bulbii narciselor pot fi confundaţi foarte uşor cu arpagicul. Ei sunt otrăvitori, în cazul în care se consumă în cantităţi mari. Simptomele sunt: greaţă, vărsături, şi crampe şi este necesară intervenţia medicului.

Hortensia

Este o planta extremn de populară, iar aspectul ei deosebit, poate fi înşelător. Ea poate creşte până la trei metri înălţime şi înfloreşte la începutul verii. Dacă planta este consumată, pot apărea dureri de burtă, erupţii cutanate, convulsii sau chiar comă. Din fericire există antidot pentru otrăvirea cu Hortensia.

Lăcrămioara

Este o planta gingaşă, frumos mirositoare . Dar specialistii susţin că planta este otravitoare şi nu trebuie consumată, sub nicio formă, deoarece are reacţii adverse. Ea poate produce greţuri, dureri abdominale, crampe şi poate cauza aritmie cardiacă.

Brandusa de toamna

Bulbul şi seminţele plantei contin un alcaloid numit colchicină, care este folosit în tratamentul cancerului pielii, gutei, artritelor. Daca însa este folosit incorect sau ajunge din întâmplareîn organism, poate ataca ţesuturile şi organele, poate paraliza sistemul nervos central şi centrii respiraţiei.

Wisteria

Este o planta originară din sudul Statelor Unite şi din estul Asiei. Este longevivă şi foarte apreciată pentru florile sale, care cresc în mănunchiuri colorate lila, albastru, roz, roşu închis, dar şi albe.

Dar pe cât este Wisteria de frumoasă, pe atât este de periculoasă. Întreaga planta este toxică, inclusiv florile.

Foxglove

Este o plantă care face flori mov, roz sau albe. Frunzele plantei stau la baza unui medicament recomandat în cazul bolilor de inimă. Cu toate acestea, consumarea oricarei părţi a plantei poate cauza probleme cu inima, crampe, greturi ş vărsături. Pulsul poate deveni neregulat iar intervenţia unui medic este absolut necesară.

Popularity: 8% [?]

Infrastructură pentru dezvoltarea comunei

Postat de admin la 10-februarie-2012 ADAUGA COMENTARII

Autorităţile locale din comuna Râu de Mori vor relua, din primăvară, lucrările la infrastructura de apă, investiţia fiind necesară pentru dezvoltarea ulterioară a localităţii.

Niculiţă Mang

Niculiţă Mang

Râu de Mori – În ciuda frigului de afară, la sediul Primăriei Râu de Mori este mare agitaţie. Se pun la punct priorităţile pentru perioada de primăvară, când vremea va permite lucrările în aer liber. O mare parte din eforturi se vor îndrepta spre lucrările de alimentare cu apă ale satelor Suseni, Ostrov, Râu de Mori şi Brazi.
„Lucrarea este extrem de importantă pentru comuna Râu de Mori. Suntem aproape de final. Reţeaua stradală este gata şi s-au montat cişmelele. Mai este nevoie să facem racordurile în cămine, pentru străzi. De asemenea, va trebui să lucrăm la staţia de tratare a apei, aceasta urmând să fie amplasată lângă mănăstirea Colţ”, spunea primarul comunei Râu de Mori, Niculiţă Mang. Potrivit edilului şef, staţia de tratare a apei va dispune de trei bazine colectoare, iar aducţiunea de apă se va realiza dintr-un minibaraj.
Autorităţile locale au estimat că din investiţia iniţială mai trebuie executate lucrări în valoare de circa un milion de lei. La finalul acestora, oamenii îşi vor putea face racordurile individuale de la reţeaua de apă spre gospodăriile proprii.
Acum, primarul din Râu de Mori încearcă să găsească soluţiile necesare pentru a obţine o nouă finanţare pentru că doreşte ca în comună să fie realizată şi o reţea de canalizare. „Avem un proiect aprobat la Ministerul Mediului, sperăm să obţinem acum şi finanţarea necesară”, a concluzionat primarul Niculiţă Mang.

Popularity: 3% [?]

Deva – Filiala judeţeană Hunedoara a Partidului Poporului Dan Diaconescu (PP-DD) are un nou lider interimar. Tinereţea, dar şi experienţa managerială a lui Răzvan Mareş l-au impus pe acesta în atenţia conducerii centrale a partidului, care a decis să-i încredinţeze funcţia de conducere.

„Ne-am propus finalizăm, cât mai repede, constituirea de filiale în toate localităţile judeţului. Avem deja 42 de organizaţii locale şi urmează să mai înfiinţăm 27. Acest lucru este necesar deoarece partidul nostru va avea candidaţi proprii la toate primăriile şi consiliile locale din judeţul Hunedoara. Vom candida singuri în alegerile locale, deci nu vom încheia alianţe cu nici un partid politic. Listele de candidaţi vor fi definitivate pe 10 martie”, a declarat liderul PP-DD Hunedoara, Răzvan Mareş.

În prezent, filiala judeţeană a PP-DD Hunedoara numără peste 4.500 de membri. În următoarea perioadă conducerea filialei va actualiza baza de date pentru a se cunoaşte, cu exactitate, situaţia din teritoriu.

Popularity: 7% [?]

Bani pentru iepuraşi şi ouă

Postat de admin la 10-februarie-2012 ADAUGA COMENTARII

Primăria Deva face risipă din banii plătitorilor de taxe. Potrivit noului buget, în anul 2012 se vor cheltui aproape 500.000 de lei pentru elemente decorative, între care se numără şi iepuraşii în bermude.

Deva – Opoziţia din Consiliul Local Deva fierbe, din nou, după ce bugetul alocat pe anul în curs prevede cheltuieli de aproape 500.000 de lei pentru achiziţia de „ouă, lumânări şi iepuraşi” decorativi, cel mai probabil în perspectiva Sărbătorilor de Paşti. Dezvăluirea a fost făcută de liderul conservatorilor hunedoreni, Petru Mărginean, care a spus că bugetul local al Devei a fost întocmit după principii ştiute doar de funcţionarii Primăriei.

Elevii, mai la coadă

„Am studiat acest buget şi sunt de comentat foarte multe aspecte. Cum se poate ca 1,1 milioane de lei să fie aruncaţi pe studii de fezabilitate fantomă, care devin apoi dosare prăfuite pe un raft. Oare ce primar responsabil ar cheltui în perioada asta de criză aproape 500.000 de lei pe ouă, lumânări şi iepuraşi ornamentali? ”, a întrebat, retoric, Petru Mărginean.

El a exemplificat şi alte ciudăţenii din bugetul local pe anul 2012. Astfel, cheltuiala Primăriei pe reclamă este structurată masiv în prima jumătate a acestui an, în acest sens fiind alocate fonduri de 552.000 lei. În schimb, pentru bursele elevilor au fost cuprinse fonduri în sumă de 491.000 de lei.

Toalete şi păsărele

Mai mult, pentru un studiu de fezabilitate referitor la oportunitatea amplasării unui WC public pe strada Grigorescu se vor cheltui 10.000 de lei, de parcă nu s-ar şti că oraşul are nevoie imperativă de toalete publice. În contrapartidă, doar 7.000 de lei au fost prevăzuţi pentru proiectul de dezvoltare urbanistică al oraşului.

Cireaşa de pe tort vine de la…păsărele. În acest an, o firmă va trebui să studieze şi apoi să elaboreze studiul de fezabilitate din care vom afla dacă înaripatele au sau nu nevoie de cuşti special dedicate în parcuri. Pentru acest studiu, contribuabilii din Deva vor plăti 1.500 de lei.

Au votat

Întrebat de ce critică un buget pe care l-au votat şi consilierii USL, liderul PC Hunedoara a spus că aleşii din Opoziţie nu au dorit să blocheze funcţionarea Consiliului Local. În acest context, Mărginean şi-a exprimat speranţa că viitorul consiliu, după luna iunie, va reuşi să îndrepte prevederile bugetare stabilite în februarie.

Popularity: 3% [?]

În zece ani, am pierdut 90.000 de locuitori

Judeţul Hunedoara a intrat în categoria celor cu o populaţie mai mică de 400.000 de locuitori, plasându-se astfel pe locul [...]

Ajutoare pentru sinistraţi

Hunedorenii s-au mobilizat exemplar şi în numai două zile au reuşit să strângă ajutoare alimentare pentru populaţia sinistrată din judeţele [...]

La Geoagiu, pregătiri pentru intervenţii în caz de urgenţă

Codul galben de ninsoare, dar şi o posibilă încălzire a vremii au reprezentat principalele aspecte abordate de autorităţile din Geoagiu [...]

Sporuri salariale returnate eşalonat de către funcţionari

Funcţionarii publici care au primit sporuri necuvenite la salariu vor trebui să dea banii înapoi. Măsura va afecta circa 300.000 [...]

Argintul – podoabă şi leac

Folosit cu precădere pentru confecţionarea bijuteriilor, argintul are o serie de proprietăţi benefice şi pentru sănătate. Înainte de a fi [...]

A ratat America, din cauza unei accidentări

Lucian Toma Sportivul Daniel Cojocaru de la Ştiinţa Petroşani trebuia să facă parte din lotul echipei naţionale de rugby în [...]

În cosmetică, proporţiile trebuie respectate

Atunci când vine vorba de produsele cosmetice, specialiştii afirmă că proporţiile au un rol determinant. Uneori, din dorinţa de a [...]

Reviste la preţ de…laptop

Simeria – Trei tineri din oraşul Simeria sunt cercetaţi de poliţişti după ce l-au înşelat pe un bărbat din Târgu [...]

Memoria istoricului Silviu Dragomir, cinstită de oamenii de cultură

Episcopia Devei şi Hunedoarei, împreună cu Asociaţia Profesorilor de Istorie din România „Clio” – filiala Hunedoara, au organizat, în zilele [...]

Oameni şi urme, la Orăştie

Motto: „O civilizaţie este întotdeauna tributară cuvântului” (pr. Prot. Narcis Terchet) Sub genericul „Oameni şi urme”, la Orăştie s-a desfăşurat [...]

Lipitorile – o soluţie naturală de tratament a varicelor

Este unica vietate înregistrată ca medicament. Folosite pentru tratamente în toate spitalele din Rusia, lipitorile încep să fie introduse şi [...]

JAPONIA - TSUNAMI DUPA CUTREMURUL DE 8,9 GRADE RICHTER

NOR ETICHETE