O primă serie de poliţişti locali orăştieni a absolvit, recent, cursurile de perfecţionare desfăşurate în cadrul Centrului de Formare Iniţială şi Continuă al M.A.I. Orăştie. Primii patru absolvenţi ai cursurilor sunt Costel Cernica, Şeful serviciului de Poliţie Locală Orăştie, Gheorghe Opra, Florin Pleşa şi Silviu Gavriloiu.

Costel Cernica

Costel Cernica

Reporter: Domnule Cernica, în ce anume au constat cursurile de perfecţionare ?

Costel Cernica: Principalele domenii în care am fost iniţiaţi şi pe care le-am aprofundat, au fost: „Tehnici şi tactici de intervenţie poliţienească”, „Identificarea legislaţiei specifice domeniului de activitate a Poliţiei Locale”, „Aplicarea procedurilor legale şi constatarea faptelor de natură contravenţională în domeniul circulaţiei pe drumurile publice”, „Utilizarea în spiritul legii a armamentului din dotare”, „Comunicarea în context profesional şi aplicarea normelor de conduită profesională”, „Aplicarea legislaţiei în perioadă de criză”, „Reguli de acordare a primului ajutor în situaţii de urgenţă”. Mai mult, subsemnatul a participat la un curs destinat şefilor serviciilor de Poliţie Locală, intitulat „Reguli de management în contextul organizării Poliţiei Locale”.

Reporter: Cât de utile sunt aceste cursuri pentru poliţiştii locali care le-au absolvit ?

Costel Cernica: Fără îndoială că au fost foarte utile şi sperăm ca în scurt timp, cunoştinţele dobândite să se regăsească în activitatea noastră de zi cu zi.

Teoria a fost împletită pentru fiecare curs cu lecţii practice. Astfel, în domeniul circulaţiei pe drumurile publice ne-am deplasat în trafic împreună cu echipajele Poliţiei Rutiere, inclusiv în afara Orăştiei, respectiv la Deva şi Hunedoara.

În domeniul menţinerii ordinii publice, am avut, de asemenea, o serie de activităţi practice, în Orăştie şi în afara Orăştiei. Foarte utile au fost şi cele cinci şedinţe de tragere, la care am participat.

Reporter: Vor continua aceste cursuri de perfecţionare ?

Costel Cernica: Pentru luna ianuarie a anului 2012, s-au realizat demersurile necesare pentru ca alţi şase poliţişti locali să participe la aceste cursuri.

Aş dori, în final, să mulţumesc cadrelor care au asigurat desfăşurarea cursurilor, domnului comisar şef Ion Bogdan, directorul C.F.I.C. Al M.A.I. Orăştie şi, în special domnului primar Alexandru Munteanu, care a înţeles cât de necesare sunt aceste cursuri pentru poliţiştii locali.

Reporter: Domnule Costel Cernica, vă dorim mult succes şi să sperăm că aceste cursuri de perfecţionare să aibă utilitatea practică pe care o doriţi.

Popularity: 4% [?]

Oraşul Haţeg se va afla, timp de trei zile, în sărbătoare. Aşa cum ne-au obişnuit de 12 ani încoace, autorităţile locale au pregătit, până la cel mai mic detaliu, un program care include momente culturale, pentru copii şi tineri, dar şi specacole de muzică populară şi uşoară.

Nicolae Timiş

Nicolae Timiş

Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş, a precizat, în interviul acordat Accent Media, că Zilele Oraşului au fost gîndite în aşa fel încât să-i mulţumescă pe toţi-tineri şi mai puţin tineri.

Accent Media (AM): Domnule primar Nicolae Timiş, cum aţi pregătit oraşul pentru acest eveniment important şi, am putea spune, de tradiţie?

Nicolae Timiş: Am pregătit oraşul de sărbătoare şi a fost mult de lucru, pentru că, întotdeauna, un gospdodar găseşte ceva de făcut la el acasă. Am aranjat oraşul, am finalizat asfaltările din zona centrală, iar florile sunt peste locul. Practic, am zugrăvit, am reparat, am vopsit, toate acestea pentru ca oraşul să arate în straie de sărbătoare.

AM: Aţi ajuns la ediţia a XII-a a Zilelor Oraşului Haţeg

N.T.: Cetăţenii oraşului Haţeg au fost obişnuiţi ca, măcar o dată pe an, să avem o sărbătoare a localităţii. Noi nu trebuie să uităm că Haţegul este atestat documentar de 764 de ani şi este, conform documentelor istorice cel mai vechi oraş din Transilvania. Cred şi consider, din suflet, că oamenii şi oraşul merită să avem o sărbătoare, măcar o dată pe an şi să uităm, măcar pentru trei zile, de necazuri.

Vreau să vă spun că în ultima perioadă am constatat cu plăcere o creştere a numărului de persoane care ne vizitează oraşul. La ultima ediţie, peste 30.000 de oameni au luat parte la manifestări, ceea ce ne spune că spectacolele oferite de Zilele Oraşului Haţeg sunt apreciate de foarte multă lume, între cei care ne-au fost oaspeţi aflându-se locuitori din judeţele Caraş-Severin, Alba şi chiar Arad. Noi primim cu drag pe toată lumea, pe toţi locuitorii judeţului nostru şi pe cei din judeţele învecinate.

AM: Am văzut lista invitaţilor şi include nume de valoare…

N.T.: Acesta a fost şi principalul nostru obiectiv, să aducem solişti de muzică populară şi trupe de muzică uşoară despre care se ştie că nu fac rabat la calitate. Am adus solişti de muzică populară din toate zonele ţării, dar am dorit să-i împăcăm şi pe tineri cu muzica generaţiei lor. Sperăm ca şi haţeganii noştrii să se simtă extraordinar la sărbătoarea oraşului.

AM: Promovaţi valorile şi meşteşugurile locale.

N.T.: Viitorul Haţegului şi al Ţării Haţegului sunt reprezentate de turism şi de ecoturism. La această sărbătoare vin şi oameni din alte localităţi ale ţării, după cum ne-am obişnuit la precedentele ediţii ale manifestării. Cu acest prilej, turiştii au ocazia să vadă frumuseţile oraşului şi Ţării Haţegului. În acelaşi timp, trebuie să nu uităm că aici sunt multe meşteşuguri promovate de oamenii locului, în buna tradiţie locală. Sunt mulţi oameni care trăiesc din acest gen de activitate, iar o promovare mai bună le aduce un trai mai bun şi, de ce nu, mai mulţi bani în aceste momente de criză prin care trece România.

AM. : Vă rog să punctaţi câteva aspecte ale sărbătorii…

N.T.: În fiecare zi, spectacolele se vor adresa tuturor generaţiilor. În prima zi vom avea invitaţi speciali pe soliştii de muzică populară Elena Merişoreanu, Ciprian Roman, Liliana Laichici. De la ora 22.00, vor cânta Sonia, Deep Central şi Bambi. A doua zi, pe lângă manifestările culturale şi cele dedicate copiilor şi elevilor, avem exerciţii ale formaţiei locale de pompieri şi ale Compartimentului de Primire Urgenţe. Seara, avem invitaţi „vârfuri” ale muzicii populare cum este Ilie Medrea, Robert Târnoveanu şi Felicia Stoican, dar şi pe Electric Zone, Residence şi Narcotic Sound.

Ultima zi a sărbătorii oraşului se va încheia cu o mare paradă a portului popular din judeţul Hunedoara şi cele limitrofe, apoi vom avea un spectacol de folclor susţinut de formaţii din această parte de ţară. Vor cânta Ovidiu Homorodeanu, Mirela Mănescu, Lele Crăciunescu, Traian Jurchela, Petrică Stoian Mîţu, Florica Tomoiagă. În final, un superb foc de artificii va închide cele trei zile de sărbătoare ale oraşului Haţeg. Invitaţi speciali sunt Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, care, cu umorul lor tonic vor aduce buna dispoziţie în rândurile oamenilor.

Popularity: 9% [?]

Actriţa Claudia Motea

Postat de admin la 29-iulie-2011 ADAUGA COMENTARII

„Am muncit enorm ca să pot juca pe scenele din SUA şi Canada”

Claudia Motea

Claudia Motea

Actriţa Claudia Motea se numără printre puţinii români care pot spune că sunt recunoscuţi în străinătate la adevărata lor valoare. Nu ascunde faptul că i-a fost greu la început, dar gândul că într-o zi va reuşi să transmită un mesaj artistic de pe scena teatrelor de dincolo de Ocean a îndrumat-o spre reuşită. Prezentă la Deva într-un turneu cu piesa „Iubeşte-mă…America”, o poveste fascinantă a unei actriţe din România, proaspăt ajunsă pe meleagurile Statelor Unite, Claudia Motea a acordat un interviu săptamânalului Accent Media.

Accent Media (AM): De unde ideea acestui spectacol distins cu atât de multe premii?

Claudia Motea (CM): Piesa are ca sursă de inspiraţie un material autobiografic. Este vorba despre emigrarea mea pe tărâmul american. Am transpus experienţa mea pe hârtie, sub forma unei piese de teatru, iar pentru ca mesajul artistic să ajungă cât mai uşor la spectatori, am îmbogăţit acest text cu mai multe elemente de ficţiune.

AM: Există opt personaje pe care le jucaţi în piesă şi cu care interacţionaţi în acest spectacol. Cum reuşiţi acest lucru?

CM: Cel mai bine se vede acest lucru pe scenă. Sunt opt personaje cu vârste cuprinse între 25 şi 80 de ani. Personajul principal-Stela, stă pe scenă şi interacţionează cu celelalte şapte care sunt proiectate pe ecranul cinematografului. Sunt dialoguri între personaje, realizate filmic, pentru că piesa este o îngemănarea între arta filmului şi cea a scenei. Ca mod de concepţie, este un spectacol inedit în România.

AM: Un spectacol prezentat în cinematografe, un loc mai puţin obişnuit pentru o relaţionare directă cu publicul. Cât de greu este să joci teatru, la cinematograf?

CM: Sunt bucuroasă pentru că publicul a primit destul de bine acest spectacol. Publicul de cinema vine să urmărească un film, iar când vede acest spectacol, mai ales la început, este puţin confuz. După primele cinci minute simt însă că oamenii sunt acaparaţi de povestea acestei piese şi urmăresc, cu atenţie, întregul spectacolul.

AM: O parte din piesă reflectă experienţa dumneavoastră ca actor emigrant în SUA. Cum este să joci acolo?

CM: Am plecat în Statele Unite cu piesa „Danaidele” regizată de Silviu Purcărete. Am avut un debut pe Broadway despre care aş putea spune că a fost fabulos. Am jucat alături de Radu Beligan, Coca Bloz, Victor Rebengiuc. De aceea, începutul meu a fost bine primit în America şi am decis să rămân acolo. Ei bine, după ce s-a terminat această piesă a trebuit să iau viaţa în piept şi să încep ca orice emigrant. Pentru trei ani de zile, acest început a fost destul de anevoios, spinos, mai ales că eu nu cunoaşteam limba engleză. Am muncit mult şi am sperat, tot timpul, că voi ajunge să joc pe scena teatrelor din SUA şi Canada. Eu sunt acum cetăţean canadian, dar nu am renunţat la cetăţenia română.

AM: Un sfat pentru tinerii actori?

CM: Trebuie să creadă foarte mult în ceea ce fac şi dacă iubesc arta lor, trebuie să trimită mesajul artistic oriunde s-ar afla în lumea aceasta. Cel mai important este să meargă la foarte multe work-shop-uri pentru că mie mi-au ajutat foarte mult, la început. Eram în SUA, nu vorbeam limba engleză, dar am văzut teatru cât am putut de mult. Am mâncat teatru pe pâine, dacă se poate spune aşa. Am reuşit să mă integrez şi să fiu în contact cu mişcarea teatrală, cu arta, prin aceste adevărate ateliere de actorie, care ajută enorm.

AM: Vă mulţumim şi vă dorim succes, în continuare!

Popularity: 8% [?]

În urma unei selecţii extrem de dure, deveanca Loredana Şerban a fost selectată să facă parte dintre fetele care participă la show-ul de televiziune „Burlacul”, difuzat în fiecare joi de postul Antena 1. Producătorii emisiunii au avut de ales 22 de concurente dintre cele aproape 200 care au dorit să-l cucerească pe omul de afaceri Eduard Popescu Strohlen (27 ani), unul dintre cei mai tineri miliardari români. Loredana este optimistă şi speră să ajungă în finala concursului, primele emisiuni fiind de bun augur pentru ea.

Accent Media: Loredana, cum ai fost selectată la acest show de televiziune?

Loredana Şerban: A fost o preselecţie realizată din aproape 200 de concurente. Eu am trimis o fotografie, am fost solicitată să mă prezint la casting, iar de acolo a continuat totul. Am început filmările atât în ţară, cât şi peste hotare (Cipru, Barcelona), finala fiind programată în Franţa, la Saint-Tropez.

AM: Cum ţi se pare emisiunea?

LS: Este o nebunie. Stresul este la cote maxime, dar încerc să fac faţă. Este multă răutate şi multă invidie din partea concurentelor pentru că ne batem toate pe un singur „trofeu”, un singur bărbat. Eu cred că mă descurc.

AM: Cum se desfăşoară o zi de filmare?

LS: Este foarte greu pentru că filmăm de la ora opt dimineaţa până seara spre ora opt-nouă. Nu este uşor, chiar dacă avem pauze. E dificil pentru că eu nu am fost obişnuită cu aşa ceva, pentru mine fiind o experienţă nouă în care lucrez în faţa camerelor de luat vederi. Este o echipă de profesionişti, serioşi, oameni cu care mă înţeleg foarte bine.

AM: Cu colegele cum te înţelegi, în afara „micilor răutăţi” competiţionale?

LS: Cu colegele discut strictul necesar şi cam atât. Chiar nu se simpatizăm deloc. Este invidia mult prea mare şi atunci este de înţeles. Totuşi, am o colegă cu care mă înşeleg foarte bine, cel puţin deocamdată. Acum locuim în aceeaşi cameră. Colega mea, Adelina Mihăilescu, este studentă în Bucureşti. Celelalte competitoare nu mă suportă…

AM: Chiar aşa de greu este să o suporţi pe Loredana Şerban din Deva?

LS: Eu cred că am devenit un pericol pentru celelalte competitoare şi acesta este motivul pentru care nu mă suportă. (râde) Dacă aş fi arătat altfel, la cei 32 de ani ai mei, adică mai grasă, mai urâtă, cred că atitudinea lor ar fi fost alta. Cineva spunea că fetele sunt invidioase pe frumuseţea mea…

AM: Loredana, la ce te aştepţi atunci când emisiunea „Burlacul” va ajunge la final?

LS: În primul rând, îmi doresc să câştig, iar de aceea particip la acest show de televiziune. Pe urmă, sper să mi se deschidă cât mai multe oportunităţi, cât mai multe uşi-ca să mă exprim mai direct. Rămâne de văzut. De aproape 15 ani, lucrez la magazinul părinţilor mei. Nu este un domeniu care să mă reprezinte, dar aşa au fost vremurile. Eu sper ca viaţa mea să se schimbe în bine prin participarea la acest show de televiziune.

AM: Îţi dorim mult succes!

Carte de vizită Loredana Şerban – 32 ani

A terminat Liceul sportiv din Deva
Are prieteni, dar „iubit, nu”.
Nu are, dar îşi doreşte copii.
Mănâncă de toate, preferă însă fructele şi legumele.
Preferă muzica dance şi filmele romantice.
Bărbatul ideal: frumos, deştept, cu bani şi iubitor.

Popularity: 18% [?]

În zece ani, am pierdut 90.000 de locuitori

Judeţul Hunedoara a intrat în categoria celor cu o populaţie mai mică de 400.000 de locuitori, plasându-se astfel pe locul [...]

Ajutoare pentru sinistraţi

Hunedorenii s-au mobilizat exemplar şi în numai două zile au reuşit să strângă ajutoare alimentare pentru populaţia sinistrată din judeţele [...]

La Geoagiu, pregătiri pentru intervenţii în caz de urgenţă

Codul galben de ninsoare, dar şi o posibilă încălzire a vremii au reprezentat principalele aspecte abordate de autorităţile din Geoagiu [...]

Sporuri salariale returnate eşalonat de către funcţionari

Funcţionarii publici care au primit sporuri necuvenite la salariu vor trebui să dea banii înapoi. Măsura va afecta circa 300.000 [...]

Argintul – podoabă şi leac

Folosit cu precădere pentru confecţionarea bijuteriilor, argintul are o serie de proprietăţi benefice şi pentru sănătate. Înainte de a fi [...]

A ratat America, din cauza unei accidentări

Lucian Toma Sportivul Daniel Cojocaru de la Ştiinţa Petroşani trebuia să facă parte din lotul echipei naţionale de rugby în [...]

În cosmetică, proporţiile trebuie respectate

Atunci când vine vorba de produsele cosmetice, specialiştii afirmă că proporţiile au un rol determinant. Uneori, din dorinţa de a [...]

Reviste la preţ de…laptop

Simeria – Trei tineri din oraşul Simeria sunt cercetaţi de poliţişti după ce l-au înşelat pe un bărbat din Târgu [...]

Memoria istoricului Silviu Dragomir, cinstită de oamenii de cultură

Episcopia Devei şi Hunedoarei, împreună cu Asociaţia Profesorilor de Istorie din România „Clio” – filiala Hunedoara, au organizat, în zilele [...]

Oameni şi urme, la Orăştie

Motto: „O civilizaţie este întotdeauna tributară cuvântului” (pr. Prot. Narcis Terchet) Sub genericul „Oameni şi urme”, la Orăştie s-a desfăşurat [...]

Lipitorile – o soluţie naturală de tratament a varicelor

Este unica vietate înregistrată ca medicament. Folosite pentru tratamente în toate spitalele din Rusia, lipitorile încep să fie introduse şi [...]

JAPONIA - TSUNAMI DUPA CUTREMURUL DE 8,9 GRADE RICHTER

NOR ETICHETE