Un gândac face ravagii în pădurile de molid din Parcul Naţional Retezat. Deoarece existau suspiciuni că în zonă se efectuează tăieri ilegale de copaci, Prefectura a declanşat o anchetă, iar exploatarea lemnului a fost oprită.
Deva – Peste 1.200 de molizi care cresc în diferite zone din Parcul Naţional Retezat sunt afectaţi de un gândac extrem de periculos- Ips typographus, copacii atacaţi de acest dăunător, care se înmulţeşte repede, uscându-se în scurt timp. Arborii se află în zonele tampon şi de protecţie ale Parcului, pe diferite suprafeţe care totalizează aproape 2.000 de hectare, cantitatea de lemn afectată de acest dăunător totalizând 2.072 metri cubi.
„Gândacul atacă în treimea superioară a arborelui. Chiar dacă unii copaci par verzi, coronamentul lor este afectat şi se usucă. Tăierile reprezintă o acţiune fitosanitară de igienizare a pădurii”, a explicat directorul Direcţiei Silvice (DS) Hunedoara, Emil Ignat.
Focare
Dintre cei 1.200 de arbori atacaţi de gândacul-tipograf, 200 de molizi se află în zona de protecţie specială a Parcului Naţional Retezat, iar 1.000 în zona tampon a rezervaţiei naturale. Specialiştii Direcţiei Silvice Hunedoara au identificat mai multe focare în care populaţia dăunătorului este mai mare decât normele acceptate, motiv pentru care au fost autorizate tăieri de igienizare a copacilor bolnavi sau au fost montate curse speciale cu feromoni pentru prinderea insectelor.
„Larvele gândacului Ips typographus (în limbaj popular-gândacul tipograf) trăiesc sub scoarţa molizilor şi distrug canalele prin care seva este transmisă în copac. De aceea, arborele se usucă şi moare”, spunea inginerul Horia Golea, responsabil cu problemele de protecţia pădurilor în cadrul DS Hunedoara.
Termen limită
Tăierile trebuie finalizate până în luna august, când larvele de sub scoarţa molizilor se transformă în insecte şi zboară de la un copac la altul. Din acest motiv, rata de înmulţire a dăunătorului este extrem de mare, de unu la opt, în progresie geometrică. Pentru ca gândacul să moară este nevoie să fie îndepărtată coaja molizilor tăiaţi, deoarece larvele dăunătorul nu rezistă la lumina soarelui.
„Atacul acestui dăunător a luat amploare din anul 2010, iar evoluţia lui este sinusoidală. Dacă nu se iau măsurile de protecţie la timp, acest dăunător este foarte periculos. În decursul istoriei s-a constatat faptul că suprafeţe mari de răşinoase s-au uscat din cauza acestui gândac. Cea mai bună măsură de protecţie este cojirea arborilor infestaţi şi îndepărtarea lor din zonă”, a precizat responsabilul cu protecţia pădurilor din cadrul DS Hunedoara.
Tăieri oprite
Conducerea DS Hunedoara a ţinut să dezmintă informaţiile potrivit cărora exploatarea masei lemnoase din zonele afectate de gândacul-tipograf s-ar face ilegal, având în vedere că suprafeţele în cauză se află în perimetrul Parcului Naţional Retezat
Până una alta, tăierile din zona tampon a Parcului Naţional Retezat au fost oprite, din ordinul reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare, care efectuează un control în zonă. Inspectorii au verificat modul în care s-a făcut exploatarea lemnului şi urmează să prezinte concluziile anchetei către responsabilii din Ministerul Mediului.
Popularity: 7% [?]
