Cele mai bune firme sunt premiate de Camera de Comerţ şi Industrie
Deva- Confruntate cu problemele ridicate de criza economică mondială, firmele serioase din judeţul Hunedoara au reuşit să escaladeze vicisitudinile unui climat economic lipsit de predictibilitate. Taxele impuse de un Guvern aflat într-o permanentă goană după bani şi care a uitat promisiunile făcute mediului de afaceri s-au răsfrânt negativ asupra vieţii economice din judeţul Hunedoara. Dar, chiar şi în aceste condiţii, mulţi agenţi economici au reuşit să supravieţuiască, să-şi menţină angajaţii şi să genereze profit. Acestor companii li se adresează ediţia din acest a Topului firmelor hunedorene, manifestare de ţinută şi de tradiţie organizată de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Hunedoara.
Top 2009
În acest an, CCI Hunedoara va premia 754 de firme clasificate pe şase mari secţiuni, 53 de domenii de activitate şi clase de mărime (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii, mari şi foarte mari). Indicatorii economici din anul 2009 luaţi în calcul pentru stabilirea primilor zece clasaţi din fiecare categorie au fost stabiliţi la nivel naţional şi includ: cifra de afaceri, profitul din exploatare, rata profitului, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat.
„Camerele de Comerţ şi Industrie sunt singurele care au reglementată prin lege organizarea acestui clasament. Topul firmelor organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara premiază competenţa managerială şi doar profitul sau cifra de afaceri ale unor firme. Dacă facem o analiză, putem să avem o firmă mică, cu o cifră de afaceri relativ mică şi cu un profit pe măsură, dar care are mai bine distribuit profitul pe angajat, faţă de o companie mare, cu un număr mare de angajaţi şi un profit foarte mic”, a declarat directorul executiv al CCI Hunedoara, Crinela Gafton.
Top naţional
De remarcat este faptul că, în comparaţie cu rezultatele obţinute anul trecut, numărul companiilor hunedorene care au reuşit să acceadă în Topul firmelor la nivel naţional a crescut de trei ori, ajungând la 27 de societăţi comerciale.
„Acest aspect arată faptul că mediul de afaceri hunedorean a rezistat, în bună parte, crizei economice, ceea ce reprezintă un lucru foarte important în perioada actuală”, este de părere Crinela Gafton.
În sprijinul acestei afirmaţii vin şi alte date statistice. Astfel, CCI Hunedoara va premia cu diplome de excelenţă 177 de firme din judeţ care au reuşit să se menţină în primele zece pe parcursul ultimilor trei ani. De asemenea, 48 de companii hunedorene vor primi Trofeul de excelenţă al CCI Hunedoara pentru faptul că s-au clasat, în ultimii cinci ani, în topul primelor zece societăţi comerciale dintr-un anumit domeniu, în judeţ.
Statistici de criză
Prezenţa în aceste „topuri” este cu atât mai merituoasă cu cât, indicatorii statistici, arată că din cele 18.000 de firme aflate în evidenţe, doar 10.900 au depus datele de bilanţ la Registrul Comerţului pe anul 2009, faţă de 11.300 în anul 2008. Diferenţa poate fi apreciată ca fiind societăţi comerciale care şi-au suspendat sau închis activitatea. Cifra de afaceri a scăzut în anul 2009 cu 17 la sută, comparativ cu anul 2008. Cât priveşte profitul, acesta urmăreşte cifra de afaceri. În anul 2009, profitul realizat a fost de 339 milioane lei, în scădere cu 30 la sută faţă de anul 2008.
Popularity: 40% [?]