OPINII: Ţara unor “pseudointelectuali”

Mulţi oameni naivi se bucură atunci când DNA arestează aşa-numiţii corupţi şi îi pune să defileze prin faţa camerelor de filmat cu cătuşele la mâini. Ei chiar cred că „se face dreptate” şi că „justiţia a început să-şi facă treaba”.

Din păcate, dacă tragem o linie câţi bani se cheltuiesc aiurea cu justiția se făceau kilometri întregi de autostrazi, multe companii româneşti rămâneau în picioare şi mulţi oameni aveau un loc de muncă. Ce s-a întâmplat dacă Ion Nicolae, pentru nimic, a stat doi ani închis, Interagro s-a terminat! Peste 8.000 de oameni au rămas pe drumuri, ei şi familiile lor. Care este avantajul pentru noi românii? Se gândește cineva că trebuie statul reformat din temelii? Dar din păcate este vorba doar de un spectacol ieftin, care nu aduce nimic bun României, dimpotrivă, situaţia este chiar pe dos.

Sclavi pe pământul nostru – raiul multinaţionalelor
Confiscarea averilor co­rup­ţilor şi îmbogăţiţilor României este privită de multă lume ca o soluţie de redresare a economiei şi există credinţa naivă că astfel viaţa românilor se va îmbunătăţi. Dar cum spuneam, este doar o naivitate şi o manipulare din partea străinilor care conduc România de facto.De ce multinaționalele nu plă­tesc niciun ban la bugetul de stat? Noi, românii, suntem sclavi pe pământul nostru, suntem vai de noi. Banii în loc să rămână în ţară pleacă pe toate căile, iar când intră în ţară trebuie să se ştie, de unde, de ce, cum?

Confiscarea averilor – o şansă pentru viitor!
Gândiţi-vă puţin! Dacă ar fi confiscate averile tuturor afaceriştilor români, unde ar ajunge aceşti bani? Ar fi împărţiţi populaţiei sărace, s-ar face cu ei fabrici, autostrăzi, spitale, şcoli, s-ar crea locuri de muncă? Nu cumva aceşti bani ar ajunge în conturile unor afacerişti străini, care deşi au contracte cu statul şi exploatează bogăţiile Româ­niei, au imunitate totală în faţa legii?! Nu cumva aceşti bani vor fi folosiţi pentru plata datoriilor externe sau pentru cheltuielile impuse de NATO şi UE?! Chiar dacă ar fi folosiţi în scopuri utile ţării, aceşti bani sunt puţini în raport cu pierderile economiei ţării cauzate de exploatarea noastră de către alţii. Prin eliminarea afaceriştilor români s-a urmărit distrugerea capitalului autohton. În loc de anticorupție s-a ajuns la o corupţie mai mare. S-au anchetat găinarii în loc să se ancheteze zeci, sute de milioane de euro. Vezi cazul Ştefan (PINALTI) Cocos, Pescariu, Stelian, Udrea ANRP şi altele. Aceştia au furat sute de milioane de euro, nimeni nu a recuperat nimic, iar ei stau bine mersi. Suntem ţara tuturor tâmpeniilor. Alina Bica a lucrat la Codurile penale, (Şeful Antimafia) iar acum este condamnată conform propriului cod penal semnat de mâna ei. A ajuns şi şefa DIICOT, unde a fost arestatată si reținută în trafic, iar acum locuieşte în Costa Rica. Suntem ne­buni… Mă aştept să meargă şi Bă­sescu, care este imaculat, nimeni nu se leagă de el, ca să facă PMP Costa Rica, că în Moldova nu a mers. Acolo merg foarte bine afacerile, dar nu cele ilicite făcute ca la noi. Unde o fi toată camarila PDL care stă cu dosarele prăfuite în sertare la parchete?! Afaceriştii de la noi, fără relaţii, care plătesc corect sta­tului, se chinuie de la o zi la alta așteptând cătușele DNA.

Distrugerea capitalului românesc
Dar asta nu e tot. Prin arestarea afaceriştilor ro­mâni se dă o lovitură crâncenă capitalului românesc. Prin eliminarea bogaţilor României şi distrugerea afa­cerilor pe care aceştia le deţin, capitalul autohton este practic distrus. Şi după cum se ştie, în capitalism, dacă nu ai capital propriu, nu poţi fi nici liber, nici prosper, singura alternativă fiind îndatorarea şi sclavia faţă de capitalul străin. Exact asta arată şi o analiză făcută de Ziarul Financiar.
Zeci de antreprenori şi oameni de afaceri români care au fost arestaţi cu precădere în ultimul an au lăsat în urmă afaceri cumulate de aproape 8 miliarde de lei, active bancare de patru miliarde de lei şi un număr de 16.000 de angajaţi, arată o analiză a ZF. Fie că a fost vorba de antreprenori cu afaceri în domeniul construcţiilor (Nelu Iordache, Dan Beşciu, Theodor Berna, Alexandru Horpos sau Vlad Vameşu), în cel al transporturilor (Gruia Stoica, Ilie Carabulea), în sectorul medical privat (Ioana Daniela Vonica), în cel hotelier (George Copos), în IT (Irina Socol) sau în media (Dan Voiculescu), „plaja“ acoperită de dosarele din business pentru care judecătorii au dat sentinţe a făcut ca în unele domenii aproape să dispară reprezentanţi ai ca­pitalis­mului românesc. Sursa: ZF.ro.

Demoralizarea oamenilor – haos total
Avem o mare problemă cu demoralizarea oamenilor. Ei nu ştiu ce să facă, unde să meargă, la cine să se adreseze să fie ascultaţi pentru că la noi este un haos total. Se trezesc dimineaţa şi nu stiu în ce parte să meargă. S-a lucrat şi se simte demoralizarea de ani buni a oamenilor. De la demoralizare nu este decât un pas până la destabilizare. Am studiat anumite partide şi acei tineri care se îmbrăţişează numiti ,,rezist ” plus alte mijloace media care lucrează de zor la destabilizare. Este cu ochiul liber, nu trebuie să ai nu ştiu ce şcoli înalte. Criza este la un pas, venind spre noi. Normalitatea este departe şi o parte dintre români nu o doresc. Suntem atât de fraieri pentru că este un război româno-român.
Avem în fruntea multor instituții, pse­udo­­inte­lectuali la care nu le poţi schimba percepţia. Acceptă totdeauna realitatea paralelă. În mintea lor totdeauna au dreptate. O naţiune cu asemenea nonvalori se distruge mai ușor.

Eliminarea prin dosare
Egalitatea de şanse şi drepturile omului sunt vorbe de lux. Comunismul continua prin copii nomenclaturiştilor. Faţa securistului Gherghescu -Celebra Monica Macovei. Faţa securistului comunist Pruna-Raluca Pruna. Fata Procurorului comunist Co­chi­nescu – Anca Jurma şi exemplele pot continua. Con­­­cluziile vă aparțin. Mai vorbim de drepturi, şanse, protocoale SIPA etc?? Eli­minarea cu dosare (multe fără finalitate) a economiei româneşti lasă urme adânci. Nu s-a recuperat nimic, decât vorbe şi discursuri triumfa­liste, politicianiste. Războiul Româno-Român începe în momentul când noi, votanţii, trimitem aleșii în Parlament. Ei încep să fure, să mintă, să ne trateze cu spatele, să căpuşeze orice de la stat, să se îmbogăţească peste noapte. După patru ani încep să vină la cerșit voturi pe la usi. Vedem cum mint cu o nesimțire groaznică. Aici este un alt război mizerabil dus între alegător şi ales, în care alegătorul se simte trădat. Eu nu văd săraci în niciun partid. În toate ţările sunt corupţi, dar la noi începe să fie generalizată Nu există progrese în corupţie, dacă nu recuperezi prejudiciul. Pu­blic, la televizor cineva spunea că pentru un prejudiciu de 1.000 euro s-au cheltuit 6.000.000, pe ascultări, interceptări, filaje etc Dacă este aşa, oare mai suntem rațio­nali?

Lovitura dată bugetului

Eliminarea aşa – zişilor corupţi, chiar dacă unii dintre ei se fac vinovaţi de unele ilegalităţi,chiar sunt mulţi corupți, economia româ­nească are de suferit. Bugetul de stat suferă mari pierderi, pentru că firmele româneşti asigură cea mai mare parte a banilor colectaţi din taxe şi impozite, fiind ştiut că străinii găsesc mereu moda­lităţi de a evita plata acestora în România. Plus de asta, zeci de mii de oameni rămân fără un loc de muncă, acest lucru producând de asemenea pierderi importante la buget, deoarece foştii angajaţi sunt transformaţi din plătitori de taxe în asistaţi social.
Politicienii au o mare vină că nu ştiu că din investiţii, oamenii au locuri de muncă, economie stabilă, bani în buzunar.
Oare nu cumva multe sunt create artificial în ţara asta, pentru a o săraci si mai mult? Trebuie instituţiile statului reformate din teme­lii. Oare are curaj cineva?
Al Dvs. Prof. Ioan Romeo Mânzală

VĂ PLACE ACEST ARTICOL? DISTRIBUIȚI-L!
0
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Doriți să vă înscrieți în discuție?
Simțiți-vă liber să contribuiți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.