Ziua Porților Deschise la Poliția Locală Deva

Ziua de 21 mai este declarată prin Legea nr. 138/2015, Ziua Poliției Locale și este marcată în fiecare an la nivel național.

Cu această ocazie, luni, 21 mai 2018, între orele 10.00-13.00, Poliția Locală Deva își deschide porțile pentru cetățenii orașului.

Alături de polițiștii locali în această zi de sărbătoare va fi și Primarul Municipiului Deva, domnul Nicolae – Florin Oancea.

Și-au anunțat deja  prezența la eveniment elevi și profesori de la școlile și liceele din oraș.

Vizitatorilor le va fi prezentată tehnica și autospecialele din dotarea poliției locale, li se va explica rolul și atribuțiile polițistului local în societate și vor putea vizita Centrul video de monitorizare trafic.

Poliția Locală Deva a fost înființată în anul 2011, în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în domeniile: ordinea şi liniştea publică, paza bunurilor; circulaţia pe drumurile publice; disciplina în construcţii; activitatea comercială şi evidenţa persoanelor.

Polițiștii locali îi asigură pe deveni că vor fi prezenți la datorie, mereu în slujba cetățenilor, pentru a le asigura un climat de liniște și siguranță.

Ziua polițiștilor locali este sărbătorită odată cu una dintre cele mai importante praznice ortodoxe. Polițiștii locali îi au ca patroni spirituali pe Sfinții Împărați Constantin și Elena.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *