.

1 Decembrie – General la 100 de ani

Peste 3.000 de oameni au luat parte la manifestările organizate la Deva cu prilejul Zilei Naționale a României. Cu acest prilej, vicepreședintele filialei Hunedoara a Asociației veteranilor de război, Ioan Candin Ciocan, a fost avansat, prin decret prezidențial, la gradul de general de brigadă cu o stea, în retragere. Momentul a fost unul emoționant prin mesajul patriotic rostit în fața celor prezenți de către militarul care va împlini un secol de viață pe 22 decembrie.
” Armata Română ne-a ajutat să trecem peste toate momentele grele ale vieții noastre (…) Doresc ca Dumnezeu să binecuvânteze poporul român și Țara Românească. Să ne ajute Dumnezeu ca toată viața noastră să o sacrificăm pentru poporul acesta, care este un popor demn (…) Cât am fost pe front am luptat ca țara să fie liberă și independentă”, a spus generalul în retragere.
Ioan Ciocan s-a născut pe 22 decembrie 1922 în comuna Blăjeni, județul Hunedoara. În vara anului 1942, când nu împlinise 20 de ani, a fost încorporat la Batalionul 7 Vânători de Munte, din Deva, de unde, în anul 1943, a fost trimis la Școala Militară de Subofițeri în rezervă infanterie Radna, județul Arad. La 23 august 1944, cei 1200 de cursanți de la Radna au fost introduși în luptă împotriva trupelor germano/ungare. Elevul sergent Ioan Ciocan, în calitatea sa de comandant de grupă, s-a distins în luptele de la Păuliș. La sfârșitul anului 1944 a absolvit școala de subofițeri, iar după încheierea războiului a urmat Institutul de Mine din Bucu­rești, devenind inginer miner. S-a pensionat în 1975 de la Mina Brad. Este vicepreșe­dinte de onoare al filialei județene Hunedoara a Asocia­ției Veteranilor de Război.
Sărbătoarea Zilei Naţionale a fost un prilej de bucurie pentru miile de locuitori ai judeţului Hunedoara care au marcat, aşa cum se cuvine, acest moment important pentru istoria Româ­niei. În principalele oraşe ale judeţului au fost organizate manifestări dedicate zilei de 1 Decembrie, în programul acestora fiind înscrise spectacole folclorice, aprinderea lumini­ţelor de Crăciun sau deschiderea târgurilor de iarnă.
„Întreaga suflare româ­nească este astăzi în sărbă­toare. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, desăvâr­șită ca urmarea firească a unei pregătiri istorice de sute de ani, este momentul de refe­rință pentru destinul națiunii noastre. Istoria României, scrisă cu multă jertfă, a consemnat în paginile ei nu numai curajul bravilor ostași, inteli­gența, hărnicia și demnitatea românilor, ci și dragostea nemărginită pentru pământul românesc, cel care ne-a oferit adăpost în vremurile grele. Ziua Națională a României este ziua în care reînnoim angajamentul nostru de a respecta această țară și valorile pe care este clădită, de a ne asuma principiile care au definit de-a lungul timpului poporul român și de a nu renunța niciodată la a fi uniţi, solidari şi responsabili! Dumnezeu să ne ocrotească pe toți, să binecuvânteze România și să ne dea putere pentru a onora, fiecare prin faptele sale, sacrificiile făcute de înaintașii noștri. La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, se arată în mesajul dedicat Sărbătorii Naţionale de către preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Hunedoreni la Marea Unire – mărturia unui mare patriot
Despre participarea hunedorenilor la Marea Adunare Naţională organizată la 1 decembrie 1918, a scris unul dintre marii patrioţi ai judeţului nostru, dr. Victor I. Şuiaga (1899-1996), cetăţean de onoare al municipiului Deva. Avea doar 19 ani atunci când a plecat spre Alba Iulia, din satul său natal, Teiu, alături de alţi români. Momentele, din care spicuim doar câteva paragrafe, sunt atât de frumos descrise în cartea sa „Hunedorenii la Marea Unire 1 decembrie 1918”.
„În uriașa mulțime de ro­mâni adunați acolo, în pădurea steagurilor tricolore, am stat și eu, cuprins de cea mai puternică emoție, îmbrăcat în uniformă militară cu tricolorul român pe ea și am ratificat plebiscitar într-un delir de aplauze și entuziasm de nedescris Unirea – hotărârea de Unire. (…) Am plecat cu noaptea în cap în preziua Adunării Naționale cu un mic grup de consăteni din Teiu, purtând cu noi un drapel tricolor și-am urcat în tren cu alți țărani și cărturari din satele vecine la stația Lăsău. Trenul venea de la Lugoj și aducea bănățeni care mergeau la Alba Iulia, iar în gara Dobra s-a urcat un grup mai mare cu un frumos drapel românesc în frunte cu protopopul Iosif Morariu, învățătorul Toma Roșu etc. La Ilia coborâm și așteptăm trenul dinspre Arad, care ne va duce până la Alba Iulia. Era o atmosferă de sărbătoare și de mare însu­flețire. Mulți cântau și plân­geau de bucurie”, scrie Victor Şuiaga.

Dr. Victor Şuiaga


„În toate gările se urcă tot mai multă lume. La Deva vine o mare delegație cu drapel tricolor în frunte cu avocații Francisc Hossu Longin și Petru Groza, iar la Simeria se adaugă alte vagoane, fiindcă gara era plină de lume, ce venea de pe Valea Streiului, din Țara Hațegului și din Valea Jiului, toți spre Alba Iulia. (…) Tabloul și atmosfera Marii Adunări Naționale au fost mărețe, impresionante. O iarnă geroasă cu ninsoare bogată umplea văzduhul în preziua și noaptea istoricei zile, când soseau și se adunau mulțimi imense din toate părțile Transilvaniei, care neputând avea toți găzduire, umpleau piețele și străzile orașului, dar mai ales câmpul lui Horea, din spatele cetății. (…) Când hotărârea de unire a fost adusă, într-un entuziasm unanim și ștafetele au dus știrea mulțimilor, trâmbițele au început să cânte „Deș­teaptă-te, române!”, împreună cu tot poporul adunat acolo. A urmat un delir de bucurie și fericire. Lumea cânta, chiuia, juca, mulți se îmbrățișau, se sărutau și plângeau de marea fericire, fiindcă poporul român din Transilvania se eliberase. În același timp, peste adunarea populară a celor 100.000 de români prezenți acolo, s-au instalat 14 tribune, de unde oratorii au vorbit și comunicat poporului hotărârea de Unire. Au vorbit atunci și hunedorenii Silviu Dragomir, Petru Groza și Aurel Vlad”, mai scrie dr. Victor Şuiaga (foto mic).
Ziua Națională a României a fost stabilită pe data de 1 decembrie imediat după Revo­luție, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990. Același act normativ stabilea că Ziua Națio­nală pe 1 decembrie este și o sărbătoare publică și zi liberă pentru toți angajații.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate