.

10 iunie 2021- Înălţarea Domnului. Astăzi, creștinii ortodocși se salută cu ”Hristos S-a Înălțat”

Potrivit credinței ortodoxe, la 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, se sărbătoreşte Înălțarea Domnului.

Se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paști, iar salutul de Înălțarea Domnului este “Hristos S-a înălțat! – Adevărat S-a Înălțat!”. Sărbătoarea de anul acesta este marcată joi, 10 iunie.

Creștinii ortodocși se salută cu „Hristos S-a Înălțat!” timp de zece zile – din joia Înălțării Domnului, până sâmbătă, la ceasul vecerniei (ora 16.00), din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt.

Despre sărbătoarea Înălţării Domnului, cea mai veche menţiune se regăseşte în lucrarea „Despre sărbătoarea Paştilor”, aparţinând lui Eusebiu din Cezareea (anul 332).

Aceasta era sărbătorită pe atunci odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Apoi obiceiul s-a schimbat spre sfârşitul secolului al IV-lea, începutul secolului V, când Înălţarea Domnului a fost prăznuită în a 40-a zi după Înviere.

Ziua marchează momentul în care Hristos S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri.

Sfânta Scriptură descrie că Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar, pe când îi binecuvanta, S-a înălţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9).

Ziua Eroilor. În toate bisericile sunt pomeniți eroii românilor

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. În toate bisericile ortodoxe se face pomenirea eroilor români.

Înalțarea Domnului: Credinţe populare de Ispas. Ce este Paştele Cailor

Când Maica Domnului l-a născut pe Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat şi ele parte la eveniment: pe cât de cuminţi erau boii şi oile, pe atât de gălăgioşi erau caii.

Ca mâhnire că pruncul nu avea linişte, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Înălţarea Domnului.

Astfel, în ziua în care caii „îşi prăznuiesc” Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut.

Aceasta tradiţie mai este cunoscută şi ca Joia Iepelor sau Ispasul. Se spune că Ispas a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de cei trei Apostoli.

Şi pentru că era un om bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare.

Există o credinţă populară potrivit căreia cel care moare de Ispas ajunge direct În Rai.

Sărbătoarea populară ar proveni din zona Transilvaniei, din Evul Mediu, când sărbătoarea avea loc la date diferite.

Când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul şi invers.

Potrivit calculelor calendarului, o dată la 4 sau 7 ani, sărbătoarea Paştilor cădea în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba „la Pastele Cailor”, adică momentul în care caii se odihneau.

Înălțarea Domnului: Tradiţii și obiceiuri populare

În ziua de Ispas, casele şi mormintele cimitirului sunt împodobite cu crengi de pom tânăr (paltin, nuc), iar la ferestre se pun frunze de leuştean.

Despre leuştean se crede că ar fi crescut la piciorul Crucii lui Hristos. Se fac pomeni pentru morţi, se împarte pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Este ultima zi din an în care se mai pot roşi ouă.

Sunt marcate vitele şi tăiaţi unii miei. Caii nu sunt puşi la căruţă, primesc fân proaspăt pe săturate, se fac unele rugăciuni, pentru belşug şi sănătatea animalelor.

Acum se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane.

În noaptea şi ziua de Ispas se culeg şi sfinţesc flori, frunze şi ramurile de alun, nuc, leuştean, paltin. Se cântă din bucium, să nu se prindă farmecele şi să alunge relele. Fetele şi femeile se încing peste mijloc cu leuştean. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate