.

100 de lei, valoarea unui tichet de masă la loteria de vaccinare care se va organiza din toamnă

Loteria de vaccinare va fi organizată în luna octombrie, iar persoanele vaccinate care participă și câștigă vor primi tichete de masă de 100 de lei, potrivit proiectului de ordonanță de urgență (OUG) propus de Ministerul Sănătății. Pe scurt, un tichet de masă la loteria de vaccinare are exact valoarea minimă a unei burse de merit pentru elevi.
  • Amintim: Ministerul Educației a pus în dezbatere publică, săptămâna trecută, proiectul de Hotărâre de Guvern ce stabilește la 100 de lei cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar, în anul 2021-2022. Potrivit proiectului de HG, bursele se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin școlile și în sume defalcate din TVA, aprobate prin lege cu această destinație.
  • Consiliul Național al Elevilor a reacționat, luni, la proiectul de hotărâre de guvern ce prevede un cuantum minim de 100 de lei pentru bursele din învățământul preuniversitar, arătând că documentul nu ține cont de “necesitatea diferențierii acestora în funcție de obiectul lor”. Organizația spune că “dezaprobă ferm propunerea de plafonare a burselor școlare” și cere guvernului să modifice proiectul de HG “astfel încât aceasta să prevadă cuantumuri mai mari pentru anul școlar 2021- 2022, diferențiate în funcție de fiecare tip de bursă”.

Mai jos, textul din ordonanță privind organizarea loteriei pentru persoanele vaccinate:

„Persoanele care se vaccinează cu schema completă de vaccinare, după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, beneficiază de o alocație de hrană, în valoare de 100 de lei, sub forma tichetelor, care au caracteristicile fizice și valorice prevăzute de Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare.

Cheltuielile aferente drepturilor prevăzute la alin. (2) se suportă din bugetul Ministerului Sănătății de la Titlul 20.

În aplicarea prevederilor alin. (1) și (2), Ministerul Sănătății elaborează norme aprobate prin ordin al ministerului sănătății.

Se aprobă organizarea Loteriei de vaccinare, ca măsură pentru încurajarea vaccinării.

Loteria de vaccinare constă în acordarea de premii în bani cetățenilor români vaccinați cu schemă completă de vaccinare.

Sumele de bani acordate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe reprezintă premii în înțelesul art. 108 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului stabilește fondul anual de premiere pentru Loteria de vaccinare, precum și repartizarea acestuia.

Pentru anul 2021, prima extragere are loc în luna octombrie.

În anul 2021, suma necesară pentru asigurarea fondului de premiere pentru Loteria de vaccinare se asigură prin virări de credite bugetare, cu încadrarea în bugetul aprobat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, conform legislației în vigoare.

Modul de organizare a Loteriei de vaccinare, structura premiilor precum și procedura de acordare a premiilor în bani se stabilesc prin ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

Persoanele vaccinate cu schemă completă se pot înscrie pentru participarea la Loteria de vaccinare în condițiile stabilite prin ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Înscrierea persoanelor reprezintă și acceptul acestora pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.”

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate