Compania Huilei cere insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara

Deva – Societatea care se ocupă de lichidarea fostei Companii Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani solicită instanţei de judecată deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul Complexului Energetic Hunedoara (CEH). Este vorba de o datorie de peste 84,7 milioane lei, din care creanţa certă este de 70,7 milioane lei.

Cererea de insolvenţă a fost depusă la Tribunalul Hunedoara, însă directorul general al CEH, Daniel Andronache, a apreciat că instanţa nu are motive pentru a declara insolvenţa Complexului Energetic. Acesta a afirmat că între cele două companii a fost recunoscută datoria de 70 milioane lei, suma reprezentând cărbunele livrat termocentralei de la Mintia în perioada în care producătorul de electricitate nu se afla în aceeaşi structură de organizare cu CEH, cum este acum.

„Nu se va ajunge la insolvenţă. Datoria la care face referire societatea de insolvenţă este a termocentralei Mintia, faţă de fostul CNH Petroşani. Nu are nicio treabă această datorie cu CEH. Încercăm să găsim o soluţie de stingere a datoriei printr-un act normativ avizat de Guvern”, a afirmat directorul general al CEH.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.