DEVA: Conferință închinată pătimitorilor din închisorile comuniste

Vineri, 7 decembrie 2018, de la ora 17.00, Episcopia Devei și Hunedoarei organizează, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva (str. George Barițiu, nr. 2), cea de-a V-a ediție a conferinței teologico-istorice anuale „Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste”.

Această serie de manifestări își propune să prezinte publicului larg climatul totalitar al întregii perioade comuniste, dimpreună cu drama deținuților politici din închisorile și din lagărele vremii, spații de exterminare a intelectualității și a spiritualității românești, în care au pătimit și numeroși preoți, monahi și credincioși hunedoreni, pentru unica „vină” de a-L fi iubit și slujit, chiar și cu prețul vieții, pe Dumnezeu.

În ediția din acest an, invitații Episcopiei Devei și Hunedoarei, în calitate de conferențiari sunt domnii Răzvan Codrescu (scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei) și Cristian Curte (realizator de emisiuni la Radio România şi colaborator al revistei Formula As).

Prin urmare, Vă adresăm invitaţia de a participa la această conferință prilejuită, de îndatorirea de a face cunoscută jertfa acestor mucenici ai neamului românesc. Intrarea este liberă!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.