.

Activitatea Goscom: Preţul apei livrate este mai mic cu 40% faţă de restul judeţului

Cei 35.000 de abonaţi ai companiei regionale de apă Activitatea Goscom Orăştie se bucură de unul dintre cele mai mici preţuri al apei pe care îl plătesc locuitorii judeţului Hunedoara. Societatea este profitabilă şi, prin eforturile unei echipe dedicate muncii, a reuşit să atragă fonduri nerambursabile pentru dotările necesare, astfel încât activitatea să fie de calitate şi productivă.

Care este secretul acestei reuşite? „Am preluat în regie proprie execuţia unor proiecte finanţate prin PNDL şi răspundem prompt la toate solicitările pe care le formulează unităţile administrativ-teritoriale în ceea ce priveşte lucrările pentru reţelele de apă şi canalizare”, a răspuns directorul societăţii, Nicolae Timaru.

În ceea ce priveşte preţul apei furnizate consumatorilor, acesta a fost stabilit la 2,83 lei pe metrul cub, cu 40% mai mic decât al principalului operator de apă şi canal din judeţ. Dincolo de calitatea actului managerial care a permis obţinerea acestei performanţe, costul mic de producţie şi, implicit, tariful stabilit, este determinat de faptul că aprovizionarea cu apă brută se realizează într-un sistem prin cădere naturală. „Sunt foarte puţine pompări, ceea ce reduce costurile cu energia electrică”, a explicat directorul societăţii.

Compania regională de apă Activitatea Goscom numără circa 35.000 de abonaţi din Orăştie, Beriu, Orăştioara de Sus, Turdaş, Mărtineşti şi Rapolt, cu o arie de lucrări de 43 de kilometri pătraţi.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate