Activitatea Poliției Locale Deva, în luna aprilie 2019

Polițiștii locali se află în slujba cetățenilor. Ei au conform legii atribuții pe opt domenii: ordinea și liniștea publică, paza bunurilor; circulația pe drumurile publice; disciplina în construcții și afișajul stradal; protecția mediului; activitatea comercială; evidența persoanelor; infracțiuni flagrante și acțiuni comune cu Poliția Română și Jandarmeria.

În luna aprilie 2019, polițiștii locali din municipiul Deva au desfășurat diferite acțiuni de prevenire și informare: educație rutieră, combaterea absenteismului școlar, delicvență juvenilă, prevenirea infracțiunilor, conduita în mediul școlar și social, cunoașterea și respectarea  legilor, prevenirea consumului de droguri în mediul școlar și activități de conștientizare a riscurilor consumului de astfel de substanțe de către copii etc.

Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a luat măsuri pentru încălcarea normelor legale privind: circulația/staționarea vehiculelor, circulația pe drumurile publice și încălcarea normelor privind parcările rezervate pentru persoanele cu handicap. Au fost aplicate 248 de sancțiuni (189 de avertismente și 59 amenzi). Valoarea amenzilor date de polițiștii de la circulație a fost de 17.430 lei. Polițiștii acestui serviciu au dirijat circulația în zona școlilor din oraș pentru siguranța copiilor.

Serviciul de Ordine și Liniște Publică, Paza Bunurilor a desfășurat activități pentru a combate tulburarea liniștii și ordinii publice, comercializarea produselor pe domeniul public fără a putea justifica proveniența acestora, depozitarea de deșeuri în alte locuri decât cele amenajate în acest scop. De asemenea, oamenii legii au pus în vedere persoanelor pe care le-au legitimat și care aveau cartea de identitate sau buletinul de identitate expirat să intre în legalitate. Pe domeniile de competență ale acestui serviciu au fost aplicate 199 de sancțiuni (138 de avertismente și  61 amenzi).  Valoarea totală a amenzilor date de polițiștii de la acest serviciu a fost de 16.295 lei.

Angajații Serviciului Disciplina în Construcții, Protecția Mediului și Activitate Comercială au efectuat controale în teren a construcțiilor noi, au verificat autorizații de construire, de reparații carosabil și pietonal, amplasarea panourilor publicitare, lucrări de construcții executate în apartamente, transportul și depozitarea deșeurilor, zonele verzi din intravilanul municipiului Deva, albiile râului Mureș, curățenia stradală și au efectuat pânde în locurile unde au avut informații că se depozitează ilegal deșeuri. Serviciul Disciplina în Construcții, Protecția Mediului și Activitate Comercială a aplicat 136 de sancțiuni (31 de avertismente și 105 amenzi). Valoarea amenzilor aplicate a fost de 33.600 lei.

La Serviciul Monitorizare Video și Trafic, sesizările înregistrate au fost pe linie de: ordine și liniște publică, circulație rutieră, disciplină în construcții, protecția mediului. Din cele 332 de sesizări (156 din partea operatorului din centrul de supraveghere video și trafic și 176 de sesizări telefonice preluate), șapte au fost prin apelul unic de urgență 112. Oamenii legii au verificat în baza națională de date 296 de persoane și autovehicule.

Polițiștii locali au participat și la acțiuni organizate împreună cu alte servicii din cadrul Primăriei Municipiului Deva și din subordinea Consiliului Local Deva și au soluționat reclamații scrise sau telefonice venite de la cetățeni.

Conform raportului de activitate al Direcției Poliția Locală Deva pe luna aprilie 2019, au fost aplicate 583 de sancțiuni pe domeniile de competență ale instituției. Amenzile date de polițiștii locali în luna aprilie a acestui an s-au ridicat la suma de 67.325 lei.

Devenii pot sesiza orice problemă care intră în atribuțiile Poliției Locale, la nr. de tel. 0254.232.777, dar și direct de pe aplicația Deva24.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten + 6 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.