Alianța Lege și Ordine – ALO: Un nou partid pe eșichierul politic

În primul rând, trebuie precizat că nu este vorba de un pleonasm și nici măcar de o expresie redundantă.

Ei bine, partidul politic exact așa este. O asociație care are un număr de X membri fondatori. O asociație de indivizi, cu o ierarhie bine stabi­lită și care racolează sau își aservesc membrii din toate ramurile societății. Cu cât acel cineva este mai bine plasat, cu atât mai mult este el dorit de liderii partidului. Politica în sine, pe de altă parte, este lăsată la îndemâna activiștilor politici, oameni îndoctrinați sau doar interesați, dar care aplică politica par­tidului în teritoriu.
Evident, partidul în cauză are o doctrină care se adresează tuturor claselor sociale și încearcă să țină pasul cu mersul istoriei. Asta pentru că, nu întotdeauna istoria, partidul și națiunea merg în același ritm. Așa a apărut pe scena politică un nou partid intitulat ,,Alianța Lege și Ordine”-ALO.
Noul partid este construit de un grup de oameni, având diverse profesii. Fondatorii au plecat de la ideea de a construi un partid util oamenilor din această țară, întrucât marea majoritate a românilor nu mai au încredere în partidele existente. Timp de 30 ani încoace, acestea nu au oferit un drum viabil țării noastre.
Fondat de către Gen (r) Constantin Bartolomeu Săvoiu – Președinte și Cornel Poenar, un cunoscut și bătăios ziarist hunedorean – Președinte Executiv, noua mișcare politică dorește ca la următoarele alegeri să obțină rezultate care să-i permită să schimbe în profunzime structura societății românești, să promoveze meritocrația, valorile umane și să asigure o șansă uriașă afirmării națiunii române în peisajul european și mondial. ’’Ne pro­punem, între altele, să decidem viitorul României pe un drum al demnității naționale, al progresului fiecărui român în parte’’- este una dintre devizele conducerii ALO”.
”Ne dorim, la început de drum, să atragem în organizație oameni care nu au avut treabă cu politica și corupția. Vrem să atragem persoane dornice de a-și schimba viitorul, de a reforma eșichierul politic, oameni de valoare, în principal tineri, care trebuie să-și hotărască viitorul și propriul lor destin. Ne dorim cât mai multe primării și, nu în ultimul rând, să promovăm în Parlament oameni de calitate, care să reprezinte cu adevărat cauza fiecărui roman”- este cuvântul de ordine al Președintelui Executiv, Cornel Poenar.
Partidul ,,Alianță Lege și Ordine” este un partid de urmat și de urmărit în viitorul apropiat. Cred că va deveni un pion foarte important pe scena politică. Totul depinde de disciplina din interiorul fiecărui partid și atingerea obiectivelor care sunt prevăzute în programul partidului.
Mult succes noului Partid ,,Alianța Lege și Ordine” – ALO în drumul său spre performanțe politice, benefice oamenilor, care nu mai au încredere în partidele existente.

Al Dvs.  Prof. Romeo Ioan Mânzală

1 răspunde
  1. Blaj Iulian Remus
    Blaj Iulian Remus says:

    Felicitări pentru articol!
    Este nevoie mare de el pentru a ne promova cat mai mult, sa audă lumea de noi. Eu ma voi implica în acest partid cat de mult voi putea, cred în el și în oamenii alături de care am plecat la lupta.
    A sosit timpul sa nu mai stam deoparte.
    Somnul rațiunii naște monștri!
    Succes tuturor celor care vor fi alături de noi!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.