.

AM MUNCIT ZI ȘI NOAPTE SĂ AJUNG UNDE MI-AM PROPUS

Dialog cu Aurel ȘENDRONI – administrator GRUP ȘENDRONI.

– Punctați-ne pe scurt câteva date biografice.

– M-am născut în comuna Toplița, județul Hunedoara, sunt economist de profesie, iar din anul 2000 desfășor activitate pe domeniul profesiilor liberale. Am lucrat și în domeniul finanțelor publice și sistemul bancar.

Sunt căsătorit de 32 de ani cu o femeie superbă, care m-a susținut în carierea profesională, iar din această căsătorie am cele mai frumoase rezultate: două fete care la rândul lor ne-au oferit trei nepoți.

 

– Cât despre experiența profesională, ce ne puteți zice?

– Am avut șansa să desfășor activitate în mai multe domenii, respectiv domeniul financiar contabil (biroul încasări și plăți, birou CFI), inspector în cadrul finanțelor publice, inspector credite/șef serviciu credite/ director sucursală bancară, iar începând cu anul 2002 am renunțat la domeniul bancar și am început să practic profesiile liberare (expert contabil, auditor financiar, practician în insolvență, consultant fiscal, mediator, evaluator).

Am dorit să fac parte din uniunile profesionale pentru acumularea a cât mai multor cunoștințe, iar atunci când faci conexiunile între aceste profesii, poți spune că ești într-adevăr un bun profesionist în domeniul financiar contabil. Aceste profesii le practic cu multă dăruință și pasiune.

 

– Timp liber aveți?

– Suntem într-o continuă dezvoltare, pe toate planurile. Legislația în România nu este stabilă, iar lupta se dă între cei care sunt într-o continuă formare profesională. Nevoia te învață și m-a învățat să combin utilul cu plăcutul. Timpul e valoros și nu poate fi cumpărat, dar încerc să fructific ceea ce mi se oferă.

 

– Când a fost primul „gust” pentru mirajul cifrelor?

– Încă din școala generală am avut o afinitate spre matematică, datorită unui profesor dedicat, proaspăt ieșit de pe băncile universității. Am muncit zi și noapte să ajung unde mi-am propus. De fapt, nu mi-am propus sau să mă visez să am grupul de societăți pe care astăzi le administrez, ci a venit totul din nevoia de a „gusta” și a îmbrățișa mirajul cifrelor.

 

– Care vă sunt gândurile în această perioadă a anului?

– Gândurile mele întotdeauna au fost pozitive, deși trebuie să am și doza de scepticism pofesional și prudențialitate. Îmi doresc să fiu sănătos și să mă bucur de cei dragi, iar din punct de vedere profesional îmi doresc ca activele necorporale să rămână în stare de funcționare.

 

– Se vorbește că oferiți un exemplu de forță și echilibru în viața profesională. Cum comentați?

– Mă bucur că pot oferi un exemplu, ceea ce îmi doresc și recomand atât pentru mine, cât și pentru cei din jur, să îmbrățișeze meseria care și-au ales-o pentru rezultate cât mai optime, în caz contrar totul este un chin. În domeniul financiar-contabil legislația este într-o continuă schimbare, nu te lasă să te plictisești, iar pentru a face performanță, trebuie să ne „jucăm” cu noutățile.

 

– Vă amintiți de o deprimare în profesie?

– Deprimările în profesia mea sunt în domeniul bancar și în domeniul insolvenței, când ai tangență cu cei care își pierd bunurile și nu îi poți ajuta cu nimic.

 

– Despre primul semn al împlinirii profesionale ce ne puteți spune?

– Consider că împlinirea mea profesională a fost când am luat examenul de auditor financiar în anul 2000, fiind unul dintre primii patru auditori ai județului Hunedoara, deoarece era visul meu încă din anul 1994.

 

– Vă considerați un moderator în relația cu beneficiarii firmei pe care o conduceți?

– Pot spune că da, mă consider un mediator în relația cu clienții entităților pe care le coordonez, deoarece doresc tot timpul ca să ne dezvoltăm alături de ei.

 

– Cum ieșiți în întâmpinarea doleanțelor clienților dumneavoastră?

– Prin organizarea de întâlniri/dezbateri profesionale atât la sediul nostru, cât și la sediul clienților.

 

Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate