ANAF: Aproape 5.000 de firme, depistate cu nereguli la fiscalizarea încasărilor.

În luna august 2019, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au verificat modul în care 1.341 de firme din toată țară fiscalizează prin intermediul caselor de marcat toate încasările provenite din vânzarea de produse și prestarea de servicii.

Firmele verificate funcționează în domenii precum comerţul cu îmbrăcăminte, încălţăminte și produse nealimentare, alimentaţie publică (restaurante, cluburi, baruri, cafenele, patiserii, legume-fructe), florării, servicii de înfrumusețare (coafor, frizerii, centre de relaxare), vulcanizări.

Inspectorii antifraudă fiscală au identificat abateri și au aplicat 256 de avertismente, transmite Direcția Antifraudă, într-un comunicat. De asemenea, au dispus și sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7,61 milioane de lei (amenzi şi confiscări). Valoarea totală a celor 1.553 de amenzi dispuse este de 6,88 milioane lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 737.706 lei. Totodată, pentru încălcarea prevederile legale privind utilizarea și dotarea caselor de marcat, inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activității comerciale în 61 de locații.

De la începutul anului până în prezent, a fost verificat modul în care 4.832 de firme din toată țară fiscalizează încasările prin intermediul caselor de marcat. Au fost identificate abateri de la prevederile legale, au fost aplicate 1.470 avertismente și au fost dispuse 4.366 amenzi contravenţionale în cuantum total de 21,14 milioane de lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 4,15 milioane de lei.

În timpul controalelor antifraudă contribuabilii au fost informați din nou despre obligaţia legală de a se dota cu noile case de marcat cu jurnal electronic și de ale utiliza lor pentru fiscalizarea tuturor încasărilor provenite din vânzările de bunuri sau prestările de servicii direct către populaţie. Contribuabilii au, de asemenea, obligaţia de a întocmi documente justificative pentru toate sumele introduse în punctul de lucru, de a întocmi şi utiliza documente justificative fiscale şi contabile specifice operațiunilor economice efectuate.

După dispunerea planurilor de remediere nu se vor mai aplica avertismente și urmează sancțiuni importante: amendă de până la 10.000 lei, confiscarea tuturor încasărilor, chiar dacă au fost înregistrate în case de marcat vechi fără jurnal electronic și suspendarea activității comerciale a punctului de lucru până la dotarea cu noile case de marcat cu jurnal electronic, mai precizează Direcția Antifraudă./www.alba24.ro

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × three =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.