.

APROAPE 100 DE PERSOANE PRINSE ÎN FLAGRANT DELICT, ÎNTR-O SINGURĂ ZI

Polițiștii au intervenit, în cursul zilei de luni, 7 octombrie a.c., la peste 2.400 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. De asemenea, au aplicat peste 7.800 de sancţiuni contravenţionale și au constatat 772 de infracțiuni.

Au fost organizate peste 230 de acțiuni și s-a intervenit la 2.401 evenimente, dintre care 1.937 prin 112. În urma activităților, au fost constatate 772 de infracţiuni, dintre care 97 la regimul rutier.

97 de persoane au fost prinse în flagrant delict, alte 18 persoane, urmărite național sau internațional, au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 45 de măsuri preventive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.820 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.500.000 de lei.

Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate