.

Aproape 1000 de români și-au transferat contribuțiile la pensii de la fondurile private, la stat, în trei luni

Aproape o mie de români au ales să transfere contribuțiile pentru pensii de la fondurile private la stat, adică la Pilonul I. Este vorba doar despre contribuțiile viitoare, deoarece cele acumulate deja vor rămâne în conturile contribuabililor până în momentul ieșirii la pensie.

Potrivit datelor furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pentru avocatnet.ro, în perioada iunie – august, 892 de persoane au cerut administratorilor fondurilor de pensii private mutarea contribuțiilor la Pilonul I, adică la stat.

Reamintim că românii au această posibilitate din martie 2019. Potrivit legislației în vigoare, contribuția la pensie datorată de salariați din venitul brut este de 25%, din care 3,75% este dirijată spre fonduri de pensie administrate privat (Pilonul II), iar restul (21,25%), la stat (Pilonul I).

Primele raportări privind trecerea contribuțiilor de 3,75% la Pilonul I au putut fi făcute începând cu luna iunie, când a fost publicată norma ce stabilește obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor administrate privat.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate