.

Astăzi e Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril

Sărbătoriți de credincioşii ortodocşi şi greco-catolici pe data de 8 noiembrie, Sfinții Mihail și Gavriil sunt consideraţi conducătorii cetelor de îngeri şi călăuzele sufletelor spre Rai. Cifra 8 este simbolul vieţii veşnice, iar noiembrie este a noua lună de la creaţie, care s-a săvârşit în luna martie, ca semn al celor nouă cete îngereşti.

Sfinții Arhangheli

Sunt în număr de șapte, cei mai cunoscuți fiind Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Prin cuvântul “arhanghel” înţelegem “mai mare peste îngeri” sau “cel dintâi dintre îngeri. “Înger” înseamnă vestitor, pentru că, ei vestesc pe pământ şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Iar cei care nu-i cinstesc pe Sfinții Îngeri, nu cinstesc nici puterea lui Dumnezeu care se manifestă prin ei.

Sfântul Arhanghel Mihail

Este chipul dreptății dumnezeiești. Poartă sabie de foc şi are menirea de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrăjmaşilor. Este voievodul oştilor cereşti şi cel dintâi din ceata Sfinţilor. ”Când Lucifer a greşit în cer şi au început a cădea mulţime de îngeri, toate puterile cereşti tulburându-se, Arhanghelul Mihail  a strigat: ”Să luăm aminte”! Din clipa aceea, a încetat căderea îngerilor, căci toţi luând aminte de glasul lui şi la greşeala îngerilor răi, au căzut înaintea slavei lui Dumnezeu, preamărind numele Lui. Tot Mihail s-a certat cu diavolul în pustiul Arabiei, pentru trupul lui Moise, zicând: ”Certe-te pe tine Domnul!” (Iuda 1, 9). A însoţit  poporul ales din Egipt în pământul făgăduinţei și a adus cele zece pedepse peste poporul cel împietrit al lui Faraon. S-a arătat păzitor oştilor lui Isus Navi, căruia i-a zis: ”Eu sînt Voievodul oştilor Domnului şi acum am venit” (Iosua 5, 14).

Sfântul Arhanghel Gavriil

Simbol al milei Divine, Sfântul Arhanghel Gavriil nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neîntinată bucurie. Acționează în multe situații împreună cu arhanghelul Mihail. Ei ghidează, susțin, inspiră, veghează, ocrotesc, protejează mari colectivităţi umane. A fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieştilor ei părinţi, Ioachim şi Ana. A vestit în templu Sfântului Zaharia că soţia lui va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul. A dus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil. Sfântul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria când petrecea în templu. I se arăta adesea şi-i descoperea taine negrăite, ducând  hrană îngerească la Sfânta Sfintelor. El a auzit despre taina întrupării lui Hristos, rostind cel dintâi numele Preadulcelui Iisus. De asemenea, a vestit păstorilor că în Betleem s-a născut Mesia. Liniștindu-l  pe Iosif, i-a poruncit să fugă în Egipt cu Pruncul şi iarăşi să se întoarcă în Nazaret. Ocroteşte fecioarele, mamele, păzeşte pruncii, duce rugăciunile cele fierbinţi la Dumnezeu şi aduce înapoi împlinirea cererilor. Ajută la înmulţirea şi mântuirea neamului omenesc.

Vara Arhanghelilor sau „Năpustitul areţilor”

În popor, ziua de 8 Noiembrie mai poartă denumirea și de „Vara Arhanghelilor“sau „Năpustitul areţilor”. Pentru că ține doar o zi, munca este considerată a fi un semn de sfidare a puterii divine, iar cel care încalcă această tradiție, se va chinui mult în ceasul morții sale.

Tradiția spune că între sfinții Mihail și Gavriil și ziua de Crăciun trebuie să aibă loc “vara iernii”, adică vreo trei-patru zile călduțe și binevoitoare.

 

Credințe și obiceiuri

  • De ziua Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil este bine ca omul să aprindă o lumânare, să aibă „lumină“ pe „cea lume“. Se aprinde și pentru morţii stinşi, fără lumânare, sinucigaşi sau osândiţi.
  • Se crede că Arhanghelul Mihail poartă, uneori, cheile Raiului și luptă împotriva diavolilor. De asemenea, el stă la capul bolnavilor, când le este dat să moară și la picioare, dacă le este sortit să mai trăiască.
  • În sâmbăta dinaintea sărbătorii Arhanghelilor Mihail și Gavriil se dau pomeni de sufletul morților, se aprind lumânări și se fac pomeni, ziua numindu-se ”Moșii de Arhangheli”.
  • În zonele de munte, arhanghelii erau considerați ocrotitorii oilor. Ciobanii făceau turte din mălai, pe care ele aruncau în mijlocul oilor. Dacă turta cădea cu fața în sus, era mare bucurie. Se credea că primăvara toate oile vor avea miei. Dacă ea cădea cu fața în jos, era mare supărare.

www.crestinortodox.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate