.

Atletism internaţional

Dubla campioană olimpică la 800 m, Caster Semenya, a pierdut apelul înaintat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS). Sportiva nu a fost de acord cu noile reguli impuse de Fede­raţia Internaţională de Atletism (IAAF), care au ca scop reducerea nivelului de testosteron din corpul unor atlete.

Reclamaţia făcută de Caster Semenya la TAS nu a avut efectul scontat, judecătorii Tribunalului de Arbitraj Sportiv au respins apelul, însă aceştia au precizat că au “serioase preocupări în legătură cu viitoarea aplicare practică a acestui regulament, dar resping recursul înaintat de Semenya împotriva măsurilor IAAF care obligă sportivele ‘hiperandrogene’ să-şi scadă, cu medicaţie, concentraţia de testosteron pentru a putea participa la competiţiile internaţionale în probele de la 400 m la o milă (1.609 m)”.
Campioana olimpică la atletism a pierdut apelul în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv şi va fi obligată să ia medicamente pentru a reduce nivelul de testosteron din corp
Dubla campioană olimpică la 800 m, Caster Semenya, a pierdut apelul înaintat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS). Sportiva nu a fost de acord cu noile reguli impuse de Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF), care au ca scop reducerea nivelului de testosteron din corpul unor atlete.
Reclamaţia făcută de Caster Semenya la TAS nu a avut efectul scontat, judecătorii Tribunalului de Arbitraj Sportiv au respins apelul, însă aceştia au precizat că au “serioase preocupări în legătură cu viitoarea aplicare practică a acestui regulament, dar resping recursul înaintat de Semenya împotriva măsurilor IAAF care obligă sportivele ‘hiperandrogene’ să-şi scadă, cu me­dicaţie, concentraţia de test­osteron pentru a putea par­­ti­cipa la competiţiile internaţionale în probele de la 400 m la o milă (1.609 m)”.
Semenya, în vârstă de 28 de ani, a spus că această regulă nu este corectă şi că vrea să alerge natural, aşa cum s-a născut. În urma acestei decizii, atât ea, cât şi alte atlete care sunt mai dezvoltate vor fi nevoite să ia medicamente pentru a putea participa la curse mai lungi de 400 de metri.
Următoarea cursă la care va participa Caster Semenya va fi cea din septembrie de la Doha, din Qatar, unde îşi va apăra titlul mondial.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate