.

Avram Iancu, premiat de organizatorii ultramaratonului de la Cercul Polar de Nord

Bibliotecarul din Petroşani ajunge vineri acasă, după trei săptămâni petrecute în Arctica

Bibliotecarul Avram Iancu ajunge astăzi, vineri, 22 martie, în România, după ce a participat la ultramaratonul „6633 Arctic Ultra”, competiţie sportivă apreciată ca fiind cea mai grea din lume din cauza frigului extrem de la Polul Nord.

Avram nu vine cu mâna goală: a obţinut acolo un merituos loc trei, după ce a străbătut 617 kilometri prin deşertul de gheaţă şi a întrecut sportivi care au abandonat cursa din cauza frigului extrem. În bagajul său se mai află şi un premiu oferit de organizatorii concursului..

Premiul pentru altruism

„Inukshuk, trofeul meu, este simbolul altruismului, echilibrului și cooperării. Inuiții foloseau aceste pietre așezate în formă umană pentru a marca drumurile în pustietatea Arctică. Deși pietre separate, ele se susțin reciproc și fiecare are importanța ei. Inukshuk-ul ne readuce aminte că fiecare dintre noi are responsabilitatea de a face ceva pentru a susține întregul. Unitatea dă puterea. Trăiască România”, a scris Avram Iancu pe pagina sa de Facebook.

“Mi-am dus drumul până la capăt. Până la capătul lumii. Şi, deşi am reuşit, nu am niciun merit, e doar îngăduinţă divină. Iar locul 3 obţinut la una dintre cele mai grele curse din lume e doar o răsplată nesperată pentru tot ceea ce am îndurat aici. Dumnezeu să binecuvânteze ROMÂNIA!”, a mai notat bibliotecarul din Petroşani.

Mica rachetă de buzunar

 Avram Iancu a fost apreciat şi de organizatorii cursei, care scriau despre el că este „o mică rachetă de buzunar”, care „a cântat şi a zâmbit până la capăt”, ei exprimându-şi aprecierea pentru faptul că românul şi-a atins scopul de a termina întrecerea.

Avram Iancu este cunoscut pentru performanţele sale sportive. El a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016, iar în vara anului 2017 a înotat întreg cursul Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. Lista reuşitelor continuă cu traversarea înot a Mării Negre, în toamna anului 2018. Atunci, Avram Iancu a înotat 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate