Bucureşci: reparaţii la două biserici cu fonduri nerambursabile

Parohiile din satele Bucureşci şi Şesuri au reuşit să obţină finanţări nerambursabile pentru reparaţiile necesare la bisericile din cele două localităţi. Proiectele sunt finanţate în baza Legii 350 de către Consiliul Judeţean Hunedoara, care a acordat fonduri nerambursabile pentru lucrările ce se impun la cele două lăcaşuri de cult.

„În primul rând, trebuie să-i felicităm pe cei care s-au străduit să lucreze la aceste proiecte pentru că au reuşit să câştige fonduri utile pentru cele două biserici. Practic, pentru biserica din Bucureşti s-a obţinut o finanţare de 10.000 de lei, iar pentru cea din Şesuri, de 12.000 de lei. Suntem o comună mică, în care oamenii nu se pot lăuda cu bogăţii materiale şi, de aceea, orice sprijin are o valoare enormă pentru comunitatea locală. Aş vrea să-i mulţumesc public şi administratorului public al judeţului Hunedoara, Costel Avram, pentru că ne-a ajutat în accesarea celor două finanţări”, a declarat primarul comunei Bucureşci, Mircea Ghilean.

Pe de altă parte, eforturile administraţiei locale s-au îndreptat şi spre modernizarea unor drumuri vicinale din Bucureşti, Merişor, Curechiu, Şesuri şi Rovina.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × five =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.