.

Campania #10PENTRUSIGURANTA, la final

În perioada 7-20 septembrie a.c., toate structurile din teritoriu ale Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat o campanie la nivel național, având ca scop pregătirea elevilor, părinților și profesorilor pentru un an școlar fără evenimente neplăcute.

În judeţul Hunedoara, activitățile preventive s-au derulat în cooperare, de către reprezentanţii Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, ai Agenţiei Naţionale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara și cei ai Agenției Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) – Centrul Regional  Alba.

Campania de informare publică a inclus două etape: în perioada 7-9 septembrie a.c. au fost  organizate întâlniri cu hunedorenii în locuri cu public numeros (zona hypermarketurilor și piețelor din județ), pentru a transmite recomandări pentru siguranța elevilor atât în școli cât și în timpul liber.

În a doua etapă (care încheie astăzi), echipe mixte din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne s-au deplasat la unitățile de învățământ din municipiu și județ, pentru a discuta cu elevii, părinții și cadrele didactice în vederea identificării de soluții pentru problemele anterioare și prevenirea comportamentelor care ar putea afecta siguranța în școli.

Cele 10 mesaje preventive ale campaniei au fost transmise elevilor a 47 unităţi de în întreg judeţul, la ședințele de prevenire participând peste 2000 de elevi  din toate ciclurile şcolare, alături de cadrele didactice ale unităţilor şcolare.

 

În cadrul activităţilor preventive, au fost transmise elevilor zece sfaturi/recomandări, pe diferite teme:

 #1 Violența nu ajută, ai curajul să spui NU!

#2 Fii un elev educat și spune STOP bullyingului!

#3 Telefonul mobil este util doar când este folosit corect!

#4 Sunați la 112 doar în caz de nevoie!

Situațiile de urgență nu sunt o joacă!

#5 Pe mâna cui încredințați copilul?

Asigurați-vă că însoțitorul nu este chiar infractorul!

#6 Lumea drogurilor nu este lumea ta!

#7 Știți ce face copilul în timpul liber? Cunoașteți-i prietenii!

#8 Drumurile publice nu sunt loc de joacă!

#9 Renunțați la improvizațiile instalațiilor de gaz și curent!

#10 Dascălul este profesor și prieten. Fiți alături de copii!

#10PENTRUSIGURANTA

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate