.

Campanie de informare, prin SPV, referitoare la utilizarea caselor de marcat electronice

ANAF anunţă o campanie de infromare a contribuabililor, pentru stimularea acestora de a se dota cu case de marcat electronice și pentru îndeplinirea voluntară a obligațiilor fiscale şi transmite că în această lună va avea loc o amplă acțiune de control cu scopul combaterii evaziunii fiscale.

„Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, desfășoară, în Spațiul Privat Virtual, o nouă campanie de informare a contribuabililor, pentru stimularea acestora de a se dota cu case de marcat electronice și pentru îndeplinirea voluntară a obligațiilor fiscale”, transmite ANAF, într-un comunicat.

Potrivit ANAF, prin SPV, sunt transmise scrisori informative, către patru categorii de contribuabili, în funcție de situația în care aceștia se regăsesc, conform evidențelor instituției:

  • celor care au declarat numărul aparatelor de marcat electronice fiscale utilizate, prin Formularul 394 – Declarație informativă privind livrările / prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregitrate în scopuri de TVA, însă nu figurează înscriși în evidențele ANAF și cu Cererea de atribuire a numărului de ordine din registrul de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în județ/municipiul București sau a numărului unic de identificare din aplicația informatică a ANAF;
  • celor care figurează în evidențele ANAF înregistrați cu Cerere de atribuire a numărului de ordine din registrul de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în județ/municipiul București sau a numărului unic de identificare din aplicația informatică a ANAF, însă aparatul/aparatele nu figurează ca fiind instalat/e;
  • celor care, potrivit prevederilor art.1, alin (1), din OUG nr. 28/1999 au obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale definite la art. 3, alin (2) din aceeași ordonanță, și care nu și-au îndeplinit această obligație;
  • celor care figurează înscriși în evidențele ANAF cu aparat/e de marcat electronice fiscale însă nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de legislația în vigoare privind transmiterea datelor fiscale către ANAF.
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate