Campionat de fotbal pentru copii – “Ţara Haţegului Junior’s Cup”

Începând din 2017, Țara Hațegului devine la început de vară, pentru două săptămâni, capitala fotbalului juvenil românesc.

Astfel, în perioadele  31 mai  – 02 iunie și 07 – 09 iunie, Asociația Club Sportiv Masters Sports a organizat la Hațeg și Sântămăria – Orlea, cea de-a treia ediție a ȚARA HAȚEGULUI JUNIOR’S CUP, un campionat de fotbal devenit deja tradiție, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Primăria și Consiliul Local Hațeg, Primăria și Consiliul Local Sântămăria – Orlea, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara, Asociația Intercomunală Țara Hațegului, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și Asociația de Turism Retezat – Destinația ecoturistică ȚaraHațegului – Retezat.

Ca și la edițiile anterioare, turneul a fost susținut de Federația Română de Fotbal și Acerbis, în calitate de partener tehnic.

Sponsorii acestei ediții a competiției au fost BCR și patru firme ce-și au sediul la Hațeg -Adaconi, Geraico, Bosco Amigo și Rolux.

“Ne bucurăm că turneul nostru, prin care se dorește atât promovarea fotbalului pentru copii, cât și promovarea turistică a Țării Hațegului, crește de la un an la altul. Fără îndoială, de trei ani încoace, Țara Hațegului a devenit un important reper sportiv al fotbalului juvenil național. Ceea ce ne deosebește de alte turnee de profil care se organizează în țară este atenția la detalii. Încă de la prima ediție, am inclus în program o seară specială dedicată antrenorilor, cu work-shop-uri cu teme diverse, dar și un program dedicat Zilei internaționale a copilului, care anul acesta  a cuprins un moment  de minidiscotecă, dar și o probă specială – o vânătoare de comori cu întrebări despre obiectivele turistice ale zonei, tema fiind “Cetățile antice și medievale din Țara Hațegului”, cu premii surpriză acordate de către S.C. Adaconi S.R.L. și Asociația de Turism Retezat – unitatea de management a Destinației ecoturistice Țara Hațegului – Retezat.Totodată, ne bucurămcă la fiecareediție a ȚaraHațeguluiJunior’s Cup, nume mari ale fotbalului românesc au fost alături de noiși, mai ales, de copii”. – PetruBasarabă, director ȚARA HAȚEGULUI JUNIOR’S CUP.

Rezultatele, după două săptămâni de competiție la care au participat aproximativ 1100 de copii ce evoluează la 95 de echipe din România sunt următoarele:

 

31 Mai – 02 Iunie 2019

Categorii de vârstă: 2007, 2009, 2011, 2013

Echipele câștigătoare:

#Grupa2013

  1. SF Florea Văetuș
  2. LPS Banatul Timișoara
  3. Voința Săliște
  4. Sorii Juniors Lupeni

 

#Grupa2011

  1. LPS Banatul Timișoara
  2. Academia Luceafărul U Cluj
  3. SF Florea Văetuș
  4. CSM Reșița

 

#Grupa2009

  1. CFR Cluj
  2. UTA Arad Alb
  3. UTA Arad Roșu
  4. Viitorul Arad

 

#Grupa 2007

  1. Pandurii Tg. Jiu
  2. UTA Arad
  3. Benfica București
  4. Primavera Deva

 

07-09 Iunie 2019

Categorii de vârstă: 2008, 2010, 2012

Echipele câștigătoare:

#Grupa 2012

  1. U Cluj
  2. SF Florea Văetuș
  3. CSO Retezatul Hațeg
  4. CSM Reșița

#Grupa 2010

  1. FC Dinamo
  2. CS Hunedoara
  3. CSM Reșița
  4. SF Damian Militaru

#Grupa 2008

  1. FC Dinamo Alb
  2. Sporting Cluj – Napoca
  3. CFR Simeria
  4. Academia Voluntari

 

Invitati speciali: Ciprian Urican (antrenor licență PRO, lector al Școlii Federale de Antrenori a FRF, formator antrenori UEFA, autor cărți de specialitate), Cristian Balaj(fost arbitru FIFA, președintele Agenției Naționale Anti-Doping), Mihai Leu (campion mondial de box și campion național de raliu), Cristian Petrean(președinte AJF Hunedoara),Florin Caramavrov  (jurnalist Pro Sport),Grigore Cartianu (jurnalist și scriitor) și Fabius Kiszely(prefectul județului Hunadoara).

Campionatul de fotbal continuă și în luna august, în week-end-ul 23 -25, când pe bazele sportive de la Hațeg și Sântămăria-Orlea se vor întâlni reprezentanții categoriilor de vârstă  2003, 2004, 2005 și 2006.

 Un moment special s-a desfășurat duminică, 2 iunie, când Avram Iancu, primul român care a traversat înot Canalul Mânecii și tot primul român care a parcurs întregul curs al Dunării, de la izvoare la vărsarea în Marea Neagră, a primit titlul de ambasador al Destinației ecoturistice Țara Hațegului – Retezat, alăturându-se astfel celorlalte nume mari care se bucură de această distincție – parapantistul Toma Coconea  și alpinistul AvelRitișan.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.