Cea mai veche felicitare de Valentine’s Day datează de acum 200 de ani

O felicitare de Valentine’s Day, despre care se crede că este cea mai veche din lume, scrisă de mână, va fi scoasă la licitaţie la Derbyshire.

Potrivit, BBC Charles Hanson, reprezentant al casei de licitaţii Hansons din Etwall, Derbyshire, a spus că a descoperit-o în timp ce evalua o colecţie de cărţi poştale din perioadele victoriană şi georgiană. Acesta a precizat că felicitarea, pe care a descris-o ca fiind foarte specială, datează din perioada în care a trăit scriitoarea Jane Austen, în jurul anului 1790.

Felicitarea a fost estimată la preţul de 400 de lire sterline.

Rămas bun, dulce turturea. Ai acaparat toată dragostea mea. Şi dacă nu poţi fi a mea, niciodată nu-mi voi găsi liniştea!”.

Hanson consideră că este „ cea mai veche felicitare de Sfântul Valentin care există”.

“Este fragilă, deteriorată, având în vedere că este scrisă pe hârtie. Pare a fi o felicitare obişnuită, cu un desen pe partea din faţă şi versuri în interior”, a mai spus Hanson.

Potrivit acestuia, felicitarea arată ca şi cum a fost împăturită pentru a fi trimisă destinatarului: „Cu toate acestea, declaraţia de dragoste sinceră pe care o conţine este intactă şi acest lucru este profund emoţionant”.

Felicitarea scrisă de mână este parte dintr-o colecţie ce a fost datată cu provenienţă din Marea Britanie, din perioada 1949 – 1990.

Se crede că ar fi prima felicitare pre-tipărită, din 1797. Cea mai veche scrisoare de Valentine, în limba engleză, ar fi fost scrisă în 1477.

În Marea Britanie, Valentine’s Day a fost sărbătorită prima dată în secolul al XVII-lea.

Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, prieteni şi îndrăgostiţi din toate clasele sociale făceau schimb de cadouri simbolice şi bileţele de dragoste./www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate