Cluj-Napoca, cel mai ridicat indice al calității vieții din România, în 2019

Cluj-Napoca are, la începutul anului 2019, cel mai ridicat indice al calității vieții din România, arată un studiu realizat la nivel mondial, în care au fost analizate date din 8.788 de orașe provenite de la peste 412.000 de oameni și instituții.

Din România au fost cuprinse în studiu orașele Cluj Napoca, Timișoara, Iași și București, dar există o serie de date legate costuri și din alte orașe, cum ar fi Sibiu, Arad, Constanța sau Brașov. Studiul a fost realizat de NUMBEO, cea mai mare bază de date de pe internet în ceea ce privește costul vieții în diferite părți ale lumii.

Calitatea vieții în Cluj – Napoca este considerată a fi foarte ridicată, potrivit indicatorilor analizați. Cel mai slab este indicatorul puterii de cumpărare dar și raportul dintre venituri și prețul proprietăților imobiliare. Pe de altă parte, orașul marchează puncte la siguranță, servicii medicale, poluare și transport. Din acest punct de vedere, potrivit indexului final, Cluj – Napoca este pe primul loc în România la calitatea vieții.

La nivel național, studiul arată că în România, costul vieții este cu 48,53% mai mic decât în Statele Unite, conform datelor obținute de NUMBEO.

De asemenea, puterea de cumpărare este considerată a fi scăzută, serviciile medicale ca fiind moderate, iar siguranța ca fiind ridicată. De ținut cont ar fi că acești indicatori sunt calculați după același algoritm pentru toate țările, atât pentru cele dezvoltate cât și pentru cele nedezvoltate.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.