.

Comunele Luncoiu de Jos şi Grebleşti (Moldova) s-au înfrăţit

Este cel de-al doilea protocol de înfraţire cu o comună din Republica Moldova, semnat în judeţul Hunedoara.

Un protocol de înfrăţire a fost semnat, la începutul acestui an, între comunele Luncoiu de Jos şi Grebleşti, din Republica Moldova, cele două aşezări urmând să dezvolte o colaborare reciproc-avantajoasă în mai multe domenii de interes pentru comunităţile locale.

Evenimentul este unul cu multiple rezonanţe, deoarece el va permite un schimb de idei şi bune practici între două aşezări care au valenţe comune, în condiţiile în care ambele sunt atestate documentar din cele mai vechi timpuri. De altfel, comuna Luncoiu de Jos va marca, în acest an, 580 de ani de atestare documentară.

„Comune surori sunt astăzi – comuna Grebleşti şi Luncoiu de Jos! 04.01.2019 este o zi ce a clădit în istoria noastră o punte pentru oameni buni, schimb de experiență cultural, economic şi administrativ. Un eveniment ce personal îmi aduce satisfacție sufletească şi mândrie pentru cetățenii noştri, pentru omenie, cumsecădenie şi tradiții. Doamne ajută la lucruri frumoase!”, spunea primarul comunei Grebleşti, Aliona Chircu.

La rândul său, primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud, s-a arătat extrem de încântat de relaţia care se va dezvolta cu omologii săi de peste Prut, mai ales că aşezarea din Raionul Străşeni, dar şi edilul şef al acesteia, sunt apreciate de presa din Republica Moldova.

„Emoții, bucurie, înfăptuire! Apoi atmosferă relaxată alături de oameni de aleasă omenie din Republica Moldova și România. Vă mulțumesc tuturor pentru susținerea realizării evenimentului! Vorba colegei mele de peste Prut, Aliona: ,, simt o stare de comfort sufletesc’’! Dumnezeu să binecuvânteze comunele noastre surori! Doamne, ai grija de noi toți!”, a spus primarul Călin Dud.

La festivitatea de senmnare a protocolului de înfrăţire dintre cele două comune au luat parte oficialităţi judeţene din cele două ţări, între care şi preşedintele Raionului Străşeni, din Republica Moldova, Mihail Popa.

Localitatea Grebleşti se află la distanța de 16 km de orașul Strășeni și la 42 km de Chișinău. Satul Greblești a fost menționat documentar la 25 iunie 1603. Este o veche așezare în valea râului Ichel, în zona Codrilor. Satul este înconjurat de grădini, vii și livezi. În secolul al XVII-lea mai mulți locuitori ai satului sîmt menționați în documentele cancelariei domnești: diacul Ionaşcu Russo din Grebleşti (1622), Bosiu din Greblești (1639) etc.

La 1754 la Greblești aveau moșie boierii Russo. În secolul al XIX-lea și familia Rosetti ajunge să stăpânească moșii la Greblești.

Biserica din lemn din localitate a fost sfințită în 1812. În 1870 satul avea 26 de gospodării și 2 mori de vînt. La începutul secolului XX Greblești avea 35 de case și o populație de 282 de locuitori. În perioada interbelică în sat a fost deschisă o bancă populară, o şcoală primară şi…trei cârciumi.

În perioada sovietică la Greblești a ființat o brigadă a gospodăriei “Drumul leninist” din Recea, se arată pe site-ul comunei.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate