.

Comunicat Laurenţiu Nistor: „Cadoul” Guvernului PNL pentru români și pentru România

Finalul de an 2018 ne găsea pe noi toți în fața unui bilanț care s-a simțit în mod real în buzunarul fiecărui român. România închidea 2018 cu o creștere economică de 4,5% și datorie guvernamentală în scădere -34,9% din PIB, iar deficitul bugetar de doar 2,92% din PIB.

Tot anul trecut aveam o inflație la nivel minim istoric și cel mai mare număr de angajați din ultimii 30 de ani: peste 6,5 milioane de contracte de muncă active. Vorbeam atunci despre creșterea consistentă a salariilor, a pensiilor și a puterii de cumpărare.

În 2018, România a redevenit Grânarul Europei și un mare jucător în domeniul exporturilor agricole, cu 2,8 miliarde euro subvenții plătite în total pentru campania agricolă din 2017 și 1,7 miliarde euro subvenții plătite în avans pentru campania agricolă din 2018. Încheiam 2018 cu bilanțul noilor firme înființate prin Start-Up Nation, pregăteam programul pentru 2019, regândeam programul „Prima casă”, proiectele PNDL erau plătite, administrațilei fără datorii și proiecții financiare antamate pentru 2019.

Finalul de an 2019, cu un Guvern PNL, ne găsește cu împrumuturi record, un euro la nivel istoric, austeritate, amenințări și concedieri.

PNL „a reușit” creșterea cursului valutar la aproape 5 lei, cu implicații privind creștere facturilor la utilități exprimate în euro. Indicele ROBOR, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a continuat să crească şi a ajuns la 3,12%, cel mai mare nivel din ultimele 5 luni, potrivit datelor publicate, luni, de Banca Naţională a României.

PNL a anunțat deja că urmeză modificări ale OUG 114, care vor avea efecte directe asupra populației. Vor crește facturile la energie electrică și gaze naturale, prin înlăturarea plafonului pe prețuri la consumatorii casnici. Eliminarea taxei pe active ce limita creșterea ROBOR va avea ca efect creșterea ratelor românilor care aveau credite la bancă înainte de OUG 114. Creșterea ratelor va fi, în medie, cu circa 10%.

În nici două luni de guvernare PNL, rezervele valutare ale României au fost diminuate cu peste 1 miliard de euro pentru apărarea monedei naționale în urma declarațiilor și erorilor ministrului de Finanțe, Florin Cîțu. A fost retrogradat ratingului de țară de la PERSPECTIVĂ STABILĂ, în Guvernarea PSD, la PERSPECTIVĂ NEGATIVĂ, în Guvernarea PNL. Deci mai puține investiții străine și costuri mai mari la împrumuturi pentru România! Programul „Prima casă” nu este de interes pentru PNL, la fel cum sunt multe dintre programele PSD le-a susținut pentru români.

Din păcate, acesta este finalul de an 2019 pentru români!

Mi-ar fi plăcut să vorbim despre creșteri și nu despre austeritate, despre angajări și nu despre concedieri. Din păcate, a fost și va fi întotdeauna mult mai ușor să reduci cheltuielile bugetare prin restructurare, concediere, reducere a locurilor de muncă ori prin taxe și impozite, decât să cauți și să-ți asumi, dacă ești cu adevărat capabil și bine intenționat, acele măsuri care, în timp, pot să aducă creștere economică și bunăstare fără a trimite oamenii în șomaj, fără a le tăia veniturile și fără a introduce noi taxe sau a le mări pe cele existente.

Deputat Laurențiu Nistor,

Președintele PSD Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate