.

Conserve pentru iarnă

Zacuscă bulgărească

Ingrediente: 2 kg roşii, 2 kg vinete, 2 kg gogoşari, 500 ml ulei, o căpăţână mare de usturoi, boabe de piper negru, sare, foi de dafin.

Legumele alese se spală şi se pregătesc după cum urmează: vinetele se curăţă de coajă cu un cuţit inoxidabil, lăsând şuviţe în lung de 2 cm necurăţate. Se taie apoi în rondele groase de 2-3 cm, care, la rândul lor, se taie în sferturi sau în jumătăţi, apoi se pun în apă cu sare ( o jumătate de lingură cu sare la un litru de apă ), lăsându-le până când se termină celelalte legume de pregătit. Gogoşarii se taie în sferturi sau în şase, în funcţie de mărimea lor. Roşiile se opăresc, se introduc imediat în apă rece şi se îndepărtează pieliţa, după care se taie în rondele de 2-3 cm. Usturoiul curăţat se taie în lungime în 2-3 părţi. Legumele astfel pregătite se stratifică într-o cratiţă de 4-5 litri capacitate, astfel. La fundul vasului se toarnă puţin ulei şi se aranjează gogoşarii, urmează bucăţile de vinete limpezite cu apă rece, foarte bine scurse şi stoarse între palme, iar deasupra se pun feliile de roşii. În timpul aranjării se dozează în aşa fel încât să fie cam 2-3 cm straturi de fiecare legumă. Se pune uleiul, condimentele şi se dă vasul la cuptor la un foc mai iute la început şi după 30-40 minute, focul se moderează. Zacusca se ţine la cuptor aproape 2 ore. Se repartizează uniform în borcane bine spălate, uscate şi încălzite. Deasupra se scurge uleiul rămas, iar borcanele se şterg foarte bine borcanele la gură, se şi se sterilizează în două etape, la diferenţă de 12 ore, câte 30-45 minute, în funcţie de mărimea borcanelor.

Dulceață de prune cu stafide și nuci

Ingrediente:  1 kg prune tari, 500 gr zahăr, un baton scorțișoară, o portocală, o jumătate de lămâie, 150 gr stafide, 150 gr nuci.

Mod de preparare 

Portocala și lămâia se taie în felii subțiri, fără sâmburi. Prunele se desfac în două și se curăță de sâmburi. Într-o oală cu fundul gros sau din teflon se pun 50 ml apă, prunele, citricele, batonul de scorțișoară, iar zahărul se toarnă deasupra. Ingredientele se amestecă ușor, apoi cratița se pune la foc mic, amestecându-se din când în când. Când începe să fiarbă, dulceața va face o spumă roz. Din acel moment se mai lasă la  foc aproximativ 25 de minute. După acest interval, se adaugă nucile și stafidele, se amestecă ușor și totul se mai lasă la fiert 1-2 minute. În borcanele spălate și sterilizate în cuptor se așază dulceața. Borcanele se capsează, se pun cu capacul în jos ca să se facă vid, apoi se lasă între pături până a doua zi. Se păstrează în loc răcoros și aerisit.

Marmeladă de pere

Ingrediente: 2,5 kg pere de iarnă, zahar, vanilie.

Mod de preparare

Perele se curăță de coajă, se taie partea fără cotor în cubulețe, apoi se pun la fiert, în doi litri de apă. Perele fierte se pasează și se trec printr-o strecurătoare. Cantitatea de pere pasate va fi egală cu cantitatea de zahăr. Perele pasate se pun la fiert împreună cu zahărul, la foc mic. Când marmelada începe să aibă consistență, se ia de pe foc și se pune în borcane. Borcanele capsate se pun apoi în baie de abur, pentru 15 minute. A doua zi se așază în cămară.

Gogoșari în sos de muștar

Ingrediente : 2,5 kg gogoșari, 250 gr muștar, 250 ml oțet,  250 ml ulei, 250 gr zahăr, 1/2 linguriță turmeric (optional, pentru culoare), 3 foi dafin o linguriță boabe de piper negru, sare pentru murături, două linguri de sare pentru murături.

Mod de preparare

După ce se curăță de  cotoare, gogoșarii se taie felii.  Se pregătește apoi o cratiță mai mare, în care se pune la fiert uleiul, împreună cu oțetul, zahărul, muștarul, turmenicul, foile de dafin. Ingredientele se vor fierbe aproximativ cinci minute, până ce se obține o pastă omogenă, ușor îngroșată. La compoziție se adaugă apoi gogoșarii și sarea, amestecându-se bine. Cratița se acoperă cu un capac și totul se fierbe la foc mediu, amestecându-se din când în când. Când gogoșarii scad, iar sosul aproape că-i acoperă, cratița se ia de pe foc, iar sosul  se va turna în borcanele sterilizate. După înfiletare, borcanele se vor întoarce invers, să stea pe capac, și se vor lăsa așa zece minute, ca să se facă vid. După acest interval, borcanele se acoperă cu o pătură și lasă până a doua zi. Se păstrează la loc răcoros.

http://www.sfaturiculinare.ro/

http://bucataria-romaneasca.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate