.

Constructorii de roboți în dialog cu mediul de afaceri

Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara, RobotX Hunedoara și CND Robotics, protagoniștii workshop-ului cu tema Robotics & STEM – a business opportunity!

CCI Hunedoara a fost gazda unei întâlniri informale între membrii echipelor de robotică RobotX Hunedoara (campioana mondială de la FIRST Global Challenge 2018), RobotY Hunedoara, DecebalTech și Cyber 2.0 Warriors și oamenii de afaceri interesaţi de acest subiect. Elevii au prezentat proiectele la care lucrează, ajutați de mentorii lor și importanța educației STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) în dezvoltarea economică. Proiectele copiilor și-au dovedit deja valoarea după ce au fost premiate, în urmă cu două săptămâni, la competiția regională BRD FIRST Tech Challenge România, desfășurată la Timișoara. Entuziasmul și inteligența  elevilor i-a surprins în mod plăcut pe oamenii de afaceri, cei prezenți apreciind faptul că tinerii și noile tehnologii pot reprezenta cheia unei dezvoltări sustenabile a economiei hunedorene.
La eveniment au mai fost prezenți prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely și inspectorul școlar general, Maria Ștefanie.

Mihaela Poenar

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate