Curs gratuit de contabil la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își adaptează activitățile în funcție de necesitățile unor categorii tot mai largi de utilizatori. De aceea, Biblioteca Județeană organizează o serie de activități și oferă servicii într-o gamă diversificată, orientate în principal către tinerii noștri utilizatori, pe care îi invităm să ia parte la acestea.

Pe lângă serviciile cu care ne-am obișnuit utilizatorii (împrumut de cărți pentru copii și adulți în limba română și în limbi străine; împrumut de CD-uri cu muzică și DVD-uri cu desene animate, filme artistice și documentare; accesul la presa locală și națională; consultarea legislației la zi; bibliografii la cerere și acces la internet), în perioada care urmează vom organiza gratuit următorul curs destinat utilizatorilor:
• Cursul „Contabil – COR 331302” (curs de inițiere în contabilitate pentru studii medii) – 14 locuri – care se va desfășura în perioada 9 septembrie – 5 octombrie 2019, între orele 8:00 și 16:00. Înscrierile se fac la Secretariatul instituției, de luni până joi, între orele 830 și 1600, vineri între orele 830 și 1330, în perioada 20.05.2019 – 21.06.2019. Actele necesare pentru înscriere sunt: carte de identitate, diplomă de absolvire a liceului sau diplomă de bacalaureat, certificat de naștere, certificat de căsătorie (cópii).
Cursul este autorizat de către Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională, iar absolvenții vor primi diplomă de absolvire.
Cursul este organizat de Centrul de Formare Profesională al Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, durează 4 săptămâni și se adresează absolvenților de liceu de orice vârstă, interesați să cunoască noțiuni elementare de contabilitate care îi pot ajuta să profeseze în compartimente de evidență primară, contabilitate de gestiune și financiară. De asemenea, acest curs poate deschide calea spre înscrierea în CECAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România), pentru a deveni contabil autorizat (independent) sau pentru a înființa și gestiona eficient propria afacere, în orice domeniu de activitate.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.