Deszăpezirea costă mai puţin în regie proprie

Zăpada mare din această iarnă a pus destule probleme autorităţilor locale, mai ales atunci când a fost nevoie de intervenţii pentru eliberarea căilor de acces pentru populaţie.

Multe primării s-au descurcat cu forţe proprii pe drumurile din interiorul perimetrului administrativ, în condiţiile în care şi-au luat măsuri de siguranţă dotându-se cu utilaje şi asigurând, din timp, stocurile de nisip şi sare.

Este şi cazul Primăriei Luncoiu de Jos, unde zăpada a creat câteva probleme autorităţilor deoarece a nins foarte mult, iar utilajul multifuncţional existent în inventar nu a mai putut face faţă tuturor solicitărilor.

„Ne-au ajutat şi oamenii din sat ca să putem ieşi onorabil din zilele în care a nins foarte mult, iar zăpada ajunsese să măsoare zeci de centimetri. De aceea, le mulţumesc celor care au fost alături de noi. La primărie avem un utilaj achiziţionat din fonduri europene, însă nu a putut fi folosit în toate locurile deoarece au fost foarte multe lucruri de făcut. De aceea, am decis ca în zilele în care nins foarte mult să restricţionăm anumite curse pentru şcolari, deoarece ar fi fost riscante pentru ei”, a arătat primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud.

Acesta a menţionat că elevii din Podele şi Luncoiu de Sus au venit la şcoală după ce au venit singuri la arterele principale pentru a fi transportaţi, ulterior, la cursuri.

Pe de altă parte, autorităţile locale au nevoie de un microbuz şcolar nou, cu care să circule elevii. Din păcate, autovehiculul va trebui să mai circule o bună perioadă de timp deoarece nu există încă maşini de acest gen în programul naţional.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.