.

Drumurile județene, inspectate de mai marii județului

Luni, 8 aprilie 2019, o echipă condusă de administratorul public al județului Hunedoara, domnul Costel Avram, a efectuat o vizită de lucru în teren în două zone care necesită o atenție sporită din partea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara.

În primul rând, reprezentanții CJ Hunedoara împreună cu primarul comunei Hărău, domnul Lucian Albu Weber, au evaluat situația de la kilometrul 8+500 al DJ 761 Banpotoc – Vărmaga – Nojag unde, la sfârșitul acestei ierni s-a produs o alunecare de teren care a antrenat stânci de pe versanți și a blocat complet partea carosabilă.

„Acest drum a fost închis circulației publice până la 31 martie, conform unei hotărâri a Consiliului Județean însă, pentru a putea fi redeschis în condiții de siguranță sunt necesare lucrări de intervenție care trebuie executate de o firmă specializată în detonări pentru împușcarea versantului. În caz contrar, există pericolul unor noi alunecări și nu ne putem permite așa ceva”, a declarat Costel Avram.

Abia după efectuarea acestor lucrări, drumul va fi redeschis circulației publice.

Al doilea obiectiv care a fost evaluat de echipa de la CJ Hunedoara este DJ 705 Geoagiu – Balșa. Aici, împreună cu primarul orașului Geoagiu, domnul Vasile Cărăguț, reprezentanții administrației județene au stabilit că pe sectorul de drum cuprins între halta Geoagiu și oraș sunt necesare lucrări de plombare a gropilor apărute după anotimpul rece. De asemenea, pe sectorul cuprins între Geoagiu și Bozeș, sunt necesare lucrări de întreținere și reparații (plombe și covor asfaltic) care vor demara în cel mai scurt timp.

„Drumul de la Geoagiu este foarte important pentru noi nu numai pentru faptul că deservește o comunitate însemnată, ci și pentru că este principala cale prin care turiștii ajung în stațiunea Geoagiu Băi. Or, în condițiile în care ne dorim o dezvoltare a turismului, este necesar să investim în infrastructură”, a mai spus administratorul public al județului.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate