.

Elevii participanţi la Olimpiada Naţională de Interpretare Vocală, Instrumentală şi Studii Teoretice-Bucureşti

În perioada 22-26 aprilie 2019 se va desfăşura la Bucureşti etapa naţională a Olimpiadei de Interpretare Vocală, Instrumentală şi Studii Teoretice-Bucureşti.

Şase elevi muzicieni curajoşi şi harnici vor pleca spre capitala ţării cu mari speranţe în obţinerea unui rezultat cât mai bun. Despre aceştia ne vorbeşte d-na profesor Mariana Onţanu-Crăciun:

“Mezinul lotului se numeşte Daniel-Răzvan Negrea-Drucan şi este în clasa a IX-a. A început studiul pianului din clasa I cu d-na profesor Doina Ona, în prezent fiind la clasa d-nei profesor Cristina Popa-Morait. Pasiunea pentru pian şi seriozitatea care-l caracterizează i-au adus de-a lungul timpului nenumărate premii şi distincţii valoroase: 6 premii I şi Diplomă de Excelenţă la etapele zonale (interjudeţene) ale Olimpiadei Instrumentale, un premiu II şi două menţiuni la etapa naţională a olimpiadei, 13 premii I, un premiu II, o menţiune, diplome de Excelenţă şi Merit la diverse competiţii din ţară şi participări în Gala Laureaţilor (Timişoara, Oradea, Zalău, Tg.-Jiu, Petroşani, Deva, Cluj-N.), precum şi Marele Premiu al Concursului “Trecut.Prezent.Viitor”-Deva, 2017 şi Marele Trofeu Eco FEST AMBASADOR din cadrul Festivalului Internaţional “EcoFest Junior”-Simeria, 2017. Palmaresul său mai cuprinde două premii I obţinute în anul 2016 la Concursul de Pian, Muzică de Cameră şi Compoziţie de la Bonn, Germania. Toate aceste rezultate au fost dublate de diplomele acordate de către instituţiile locale şi judeţene, ca o recunoaştere a muncii şi calităţilor sale şi a profesorilor coordonatori.

Cel de-al doilea reprezentant al lotului olimpic este violonistul Iulian Marinescu, din clasa a X-a. În clasele I-VIII a fost elev al secţiei muzică a CNI “Traian Lalescu”-Hunedoara, la clasa d-nei prof. Virginica Bâltac , iar de doi ani studiază vioara la liceul devean, sub îndrumarea d-lui profesor Adrian Lazăr. Talentul de care dă dovadă încă de la o vârstă fragedă, dublat de o muncă susţinută, i-au adus de-a lungul anilor frumoase reuşite: 5 premii I şi un premiu II la etapele zonale (interjudeţene) ale Olimpiadei Naţionale de Interpretare Instrumentală, 4 premii I şi 3 premii II la concursuri naţionale şi cu participare internaţională din Sibiu, Deva, Timişoara, 4 Diplome de Excelenţă la Festivalul “J.S.Bach” din Cluj-Napoca. În noiembrie 2018 a interpretat ca solist acompaniat de orchestra, sub bagheta tânărului dirijor Andrei Feher, partea I a Simfoniei Spaniole de Edouard Lalo ,  în cadrul Concertului “Gradus ad Parnassum” organizat la Sala Studio de către Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca,  alături de încă 5 dintre cei mai buni elevi ai unor licee vocaţionale din ţară. Înafară de activitatea solistică, Iulian activează şi în ansambluri ca Orchestra de coarde “Juventa” , Corul “Orfeu” şi în formaţii camerale, alături de colegi ai săi. Pe lângă dragostea pe care o are pentru muzica cultă, Iulian este şi un mare iubitor al muzicii populare româneşti, el făcând parte şi din ansamblul folcloric “Românaşul” al liceului devean.

Şi cel de-al treilea component al lotului olimpic, elevul Valentin Diniş, este tot în clasa a X-a şi este, de asemenea, pasionat de folclorul românesc atât ca interpret dar şi în ceea ce priveşte realizarea de înregistrări în studioul acustic. El va reprezenta Liceul de Arte “Sigismund Toduţă” din Deva la secţiunea Instrumente popularetaragot, având-ul ca profesor coordonator pe Ovidiu Ioan Demea, care este şi dirijor al tarafului “Românaşul” din care face parte şi Valentin. “Zestrea” sa în ceea ce priveşte premiile obţinute în concursuri de profil este: Marele Trofeu obţinut la Festivalul Rapsodia Munţilor (Petrila), premiul I la Festivalurile-concurs “Tudorică Munteanu” (Orăştie) şi “Cântec şi grai străbun” (Timişoara), prmiul II la Festivalul “Flori de munte” (Vulcan) şi o menţiune la Festivalul cântecului popular românesc “Maria Lătăreţu” din Tg.-Jiu.

Pasiunea pentru folclorul românesc le defineşte  şi pe cele două eleve din clasa a XI-a care vor reprezenta liceul la secţiunea Muzică tradiţională românească: Ana Teodora Anuţoiu şi Teodora Larisa Petruţ, ambele pregătite de d-na profesor Bianca Iacoboni-Zeiconi.

Prima dintre ele îmbină dragostea pentru muzica tradiţională românească cu cea pentru pian, dar şi pentru genul muzical rock, având performanţe în toate aceste domenii, cele mai multe fiind atinse, desigur, în cel al folclorului. Ana Teodora Anuţoiu a participat şi s-a clasat pe locul 2 la prima ediţie a concursului organizat de TVR, intitulat  “O vedetă populară”. Deţine patru trofee, şi anume Trofeul Festivalului “Mamaia Copiilor” – folclor, 2015,Trofeul Festivalului “ Armonia”,  Belgia  – folclor – 2014, Trofeul Festivalului “Mariana Drăghicescu” – 2018 şi Trofeul Festivalului Internaţional “EcoFest Junior” la secțiunea muzică clasică – pian, Simeria, 2015, precum şi Marele Premiu la secţiunea folclor a Festivalului “Hunedoara are talent”- Deva,2011. În palmaresul ei se regăsesc înca 6 premii I, 6 premii 2, 4 premii 3 şi o menţiune la etapele zonale ale olimpiadei, concursuri şi festivaluri de pian şi folclor din ţară, precum şi un premiu II la Concours Musical de France – regiunea parisiană (2011) şi un premiu special cu formaţia de rock din care face parte, la Concursul “Trecut.Prezent.Viitor.” (Deva, 2018). A fost invitată de onoare în spectacolul de gală al Concursului “La Canzone” din Fontanetto d’Angona, regiunea Novarra, Italia (2015), unde a prezentat un program alcătuit din piese folclorice şi piese pentru pian.

Cea de-a doua elevă participantă la secţiunea de muzică tradiţională românească, Larisa Petruţ Teodora este la rândul ei pasionată şi de alte domenii, unul dintre acestea fiind literatura, ea fiind autoare a două cărţi de poezie, una dintre ele deja lansată (“Explozia sufletului”), iar cealaltă în curs de publicare (“Roze şi ghimpi”). Un alt domeniu care face parte din sfera preocupărilor ei este religia, ea fiind calificată în acest an şi la etapa naţională a Olimpiadei de religie. Are o bogată activitate concertistică, fiind invitată de către instituţii locale şi judeţene pentru a susţine momente artistice cu diverse ocazii, precum şi o colaborare strânsă cu Cercul Militar din Brad. Participările în competiţii i-au adus un premiul I şi un premiu III la Festivalul “Hunedoara are talent”-Deva, şi Diplome de Excelenţă obţinute la festivalurile  “La oglindă” din Bistriţa (2017)  şi  “Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun” din Curtea de Argeş (2018).

Cel de-al şaselea component al lotului olimpic muzical este pianistul Mircea Vasile Logojan din clasa a XII-a, clasa prof. Doina Ona, a cărui activitate competiţională şi concertistică este extrem de bogată, rezultatele de excepţie venind ca o binemeritată răsplată pentru talentul şi perseverenţa de care dă dovadă. Este câştigător al unor Mari Premii şi Trofee: Festivalul-concurs “Klavier-Art”, Petroşani (2014), “Modus Vivendi”, Deva (2015 şi 2017), Concursul “Trecut.Prezent.Viitor”-Deva (2016), Festivalul “Prietenii muzicii”- Timişoara (2017), Concursul de Interpretare Instrumentală şi Arte Vizuale “Sigismund Toduţă”-Deva (2018), Concursul de interpretare “Orfeus” – Tg.Jiu (2018). La Festivalul “J.S.Bach” din acest an a fost singurul pianist distins cu “Excelenţă” care a fost selectat pentru a participa la gala laureaţilor. Are nu mai puţin de 33 de premii I, trei premii II şi o menţiune obţinute la etapele zonale ale olimpiadei, concursuri naţionale şi cu participare internaţională desfăşurate în România (Timişoara, Deva, Oradea, Sighetu Marmaţiei, Zalău, Petroşani, Tg.-Jiu, Bucureşti). La etapa naţională a olimpiadei a obţinut un premiu II (Arad, 2017), două menţiuni ( Timişoara, în 2011 şi  Craiova,în 2018), un premiu special şi o diplomă de merit ( Ploieşti, 2012) şi încă un premiu special (Suceava, 2015). În străinătate a obţinut 2 premii I în anul 2016 la Concursul de Pian, Muzică de Cameră şi Compoziţie de la Bonn, Germania. A susţinut recitaluri solo şi împreună cu alţi colegi la Deva în fiecare an, din 2012 şi până în prezent, iar în anul 2014 a participat la recitalul din cadrul unui parteneriat al ONG Piano Modus Vivendi cu Liceul “Vantus Istvan” din Szeged, Ungaria. Înafară de preocupările sale pianistice, Mircea are ca pasiune şi munca în studioul de înregistrări, unde petrece mult timp.”

Le dorim tuturor mult succes şi curaj la etapa naţională a olimpiadei, de unde sperăm să se întoarcă încununaţi cu valoroase premii !

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate