.

“Eminesciana”, de Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie)

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, omagiază și în acest an, în care se împlinesc 130 de ani de la trecerea în eternitate a lui Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850-m. 15 iunie 1889), memoria marelui nostru poet național.

An de an, la mijloc de ianuarie, Biblioteca noastră a cinstit așa cum se cuvine personalitatea și opera poetului nepereche și am dorit ca, de la un an la altul, aceste momente să fie tot mai reușite, mai atractive.
În ziua de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, manifestările organizate sub genericul Eminesciana vor avea drept motto versul Mai am un singur dor, pe care l-am ales pentru întreaga lui încărcătură sufletească, pentru că poezia omonimă, o poezie pe care românii o iubesc mult, cuprinde gândurile și zbuciumul sufletesc al poetului înainte de a părăsi această lume, acum 130 de ani.
Cei care vor participa la omagierea lui Eminescu vor avea parte de un program cultural-educativ bogat, cu momente emoționante, vor putea cunoaște mai bine viața și opera poetului, îl vor simți aproape de suflet și îl vor iubi și mai mult.
Manifestările dedicate memoriei lui Mihai Eminescu se vor desfășura după programul alăturat, care sperăm să atragă un număr mare de iubitori ai poeziei eminesciene, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, de 15 ianuarie.

Ora 10.00 – Deva Mall, etajul 3, Salle d’Or:
– Evocarea poetului național;
– Recital muzical și literar susținut de Alexandrina, Iuliana și Florian
Chelu Madeva, membri ai Fundației Rock Filarmonica Oradea.
Ora 12.00 – Deva Mall, etajul 4, Salle d’Or:
– „Eminescu – Muntele fără poteci”, concurs între elevii de la colegiile și liceele din Deva pe subiecte legate de viața și creația marelui nostru poet;
– Expoziția de carte „Eminescu”, organizată pe baza colecției bibliofile a doamnei Delia Alic, posesoarea uneia dintre cele mai bogate colecții de carte cu tematică eminesciană, ce cuprinde volume publicate în țară și străinătate.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate