.

“Familia liberală din Geoagiu creşte în fiecare lună”

Dialog cu Ovidiu Vlad, preşedintele organizaţiei PNL Geoagiu.

– Ovidiu Vlad, spuneţi-ne cine sunteți și de unde vă trageți?
Sunt nepotul lui Vucu lu’ Sandu Jdirii, Vucu ala care toată vara mergea cu batoza și iarna era măcelarul satului. Sunt din Bozeș (Geoagiu), căsătorit, am doi copii, un băiat de nouă ani, David și o fetița de 6 ani, Georgiana. Primii șapte ani din viața aici mi i-am petrecut, aici am făcut grădinița, având o educatoare minunată, pe doamna Stanc, din Renghet. Aici mergeam cu vacile pe toate dealurile astea frumoase și vara, la vale, la scaldă. Bozesul este satul des­pre care se scria, în presă, că în timp ce sunt unii care își cumpără apă plată de la ma­gazin, locuitorii satului Bozeş, din Hunedoara, o primesc direct la robinet. Acest sat, pur ardelenesc, cu aproximativ 150 de gospodării, are o unicitate remarcabilă.

– Ne-aţi spus de unde proveniți și acum vrem să aflăm câte ore munciți, în medie, pe zi?
Muncesc cam 10-12 ore pe zi, într-o avalanșă de provo­cări, unele din ele cu soluții posibile, altele punând la lucru resursele mele si ale echipei cu care colaborez. Sunt antreprenor, Directorul unei firme de construcții, am și o funcție politică, aceea de consilier județean şi sunt trezorierul Organizației PNL a județului HUNEDOARA.

– În calitatea dumnea­voastră politică, de preșe­dinte al organizației PNL Geoagiu, cum caracterizați ultimul an?
În anul acesta, pe lângă funcția de consilier județean, am devenit președintele interimar al organizației PNL Geoagiu. La început am fost puțin reticient, știam ca acceptând aceasta provocare timpul meu liber și așa puțin, o sa fie și mai puțin. Dar aici, la Geoagiu, am găsit niște oameni minunați, extrem de serioși și determinați. Am intrat direct în alegerile europarlamentare și alaturi echipa, colegii liberali, am căutat să ne organizam repede, sa ajungem la fiecare poartă, la familiile din Geoagiu și în satele aparținătoare pentru a promova echipa PNL. Am găsit la oameni și întrebări și răspunsuri și idei pentru viitor. Intr-o perioada scurta am muncit mult alături de echipa liberală și am câștigat alege­rile pentru prima dată în Geoagiu, cu un procent peste media națională a PNL, respectiv 33%.

– Cum vedeți viitorul politic din perspectiva următoa­relor alegeri din acest an și din anul viitor?
Urmează o perioada aglo­merata din acest punct de vedere, respectiv trei tururi de alegeri, prezidențiale, locale și parlamentare, dar am convingerea că Partidul Național Liberal va câștiga toate cele trei tururi de alegeri. La ora actuala am început strângerea de semnături în Geoagiu, pentru Klaus Iohannis, alături de colegii mei din PNL. Știm cât de mult trebuie să muncim pentru a câștiga, suntem determinați, familia liberală din Geoagiu crește in fiecare luna.

– În calitate de locuitor al zonei spuneți-ne lucrurile care vă plac în zona Geoa­giului și lucrurile care nu vă plac
Îmi place zona! Aici am toate amintirile copilăriei! Îmi plac zonele din împrejurimea Geoagiului! Avem niște sate foarte frumoase și niște peisaje extraordinare la doi pași. Suntem înconjurați de istorie, de monumente, de izvoare. Avem cu ce să ne mândrim! Trebuie să ne punem in valoare istoria, locurile acestea minunate și oamenii care trăiesc aici. Geoagiu are nevoie de investiții serioase in zonele turistice și nu numai, trebuie atrași bani europeni, uitativa și dumneavoastră, orașele cu o conducere liberală gen Alba-Iulia, Oradea, Arad, Timișoara, Cluj etc, sunt orașe dezvoltate cu bani europeni! Geoagiu Bai trebuie sa redevină o stațiune fruntașă, populată, animată și cu activități pentru toată perioada anului, nu doar trei luni pe an.
Nu imi place că satele sunt tot mai puștii si populația tot mai îmbătrânită, nu imi place că drumurile sunt nereparate, că gropile din asfalt ne pun viața în pericol, că vegetația se extinde peste șosele. Nu îmi place că o stațiune de renume national nu e în oferta tuturor agențiilor de turism, cu efect în economia locală. Nu îmi place că nu sunt mult mai mulți oameni capabili implicați în politică, pentru că sunt convins ca numai așa putem face performanță și putem dezvolta comunitatea.

– Imaginati-vă că reali­zați un traseu de vizitare a zonei Geoagiului şi dezvă­luiți-ne unde sunt punctele de interes?
– Cascada Clocota. Este la o aruncătură de băț de centrul stațiunii Geoagiu Băi. Faci cam 10-15 minute pe jos.Doar două astfel de căderi de apă sunt în România, cu o înălțime de 30 de m.
-Complexul Muzeal Aurel Vlaicu. Mergi cu maşina vreo 10 minute, din Geoagiu până la Complexul Muzeal Aurel Vlaicu. Aici găsești machete ale avioanelor lui Vlaicu și obiecte personale, îngrijite de familia Zburătorului.
– Capela Romanică. O găseşti pe hărți ca Biserica reformată calvină rotunda. Sunt cam 5 minute cu autoturismul din Geoagiu. S-ar putea să nimereşti într-un seminar de muzică acolo.
– Grota Haiducilor de află la 15 minute de centrul stațiunii. Încă vibrează de zgomote haiducești.
-Băile Romane. Acestea sunt la 5 minute de mers pe jos, de la Ştrandul stațiunii și sunt de o rară frumusețe. Sunt o imagine a modului în care se răsfățau romanii din bogăția apelor Geoagiului. Pereții gro­tei sunt din calcar și travertin.
-Castrul roman Germisara, cunoscut ca și castrul roman de la Cigmău, care se află la 15 minute, cu maşina, de Geoagiu Bai.

– Vă aștept la Geoagiu, aveți ce vizita!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate