.

Gimnastică: Devence, pe podium la Constanţa

În Sala Polivalentă din Constanța s-au desfăşurat întrecerile Campionatului național de gimnastică pe echipe pentru juniori I și II și, ca de obicei, competiția a fost presărată cu multe evoluții interesante dar și cu multe ratări, gimnastele din competiţie fiind în al doilea an în care evoluează în astfel de competiții naționale.

A fost până la urmă un util test de verificare pe care gimnastele din cadrul programului național “Țară, țară vrem campioane” l-au trecut cu bine.
Componentele din cadrul grupei cantonate la Deva au avut evoluții bune și au urcat pe podiumul de premiere cu echipele de la cluburile unde ele sunt legitimate. De remarcat faptul că, la junioare II, nivelul 3 de competiție, echipele de la CSS 1 Farul Constanța s-au situat pe primele două locuri, pe locul trei clasându-se echipa CSA Steaua Bucureşti.
La nivelul junioarelor II nivelul patru de concurs, echipa LPC Cetate Deva, alcătuită din Amalia Ghigoarță, Ioana Danciu, Luana Șerbănescu și Adina Crișan s-a clasat pe locul I cu un total de 157.150 puncte, înaintea echipelor de la CSS 1 Constanţa și CS Dinamo Bucureşti. Cea de a doua echipă de la clubul devean, alcătuită din Timeea Krisbai, Andreea Lucaciu,Denisa Mândruț și Bianca Câmpan s-a clasat pe locul IV cu 147.800 puncte.
Urmărind și evoluțiile individuale să menționăm că Amalia Ghigoarță a finalizat concursul pe locul secund la individual compus cu un total de 52.550 puncte, urmată de colega ei, Ioana Danciu -52.450 puncte, cele două gimnaste având execuții mai slab notate la sărituri și paralele.
În concursul junioarelor II nivelul trei de competiție, Erica Gogoașe a câștigat medalia de argint, ea având un total de 52.400 puncte.
Grupul de tehnicieni care le pregătesc pe aceste spor­tive, Gina Gogean–Groza, Raluca Bugner, Lucian Sandu și Cristinel Micu, s-au declarat mulțumiți de aceste rezultate, iar pentru gimnaste urmează o binemeritată vacanță.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate