.

Indicatoare pentru „autostrada muzeu”

Asociaţia Pro Infrastructura consideră că lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva poate fi dschis traficului.

La mai bine de 20 de zile de la deschiderea lotului 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, lotul 3 – dintre Ilia şi Holdea, este încă oprit traficului. Varianta oficială este că pe acest tronson aunt probleme de execuţie, motiv pentru care Ministerul Transporturilor a solicitat antreprenorului spaniol care a construit acest lot să mărească perioada de garanţie acordată de la patru ani la zece ani.

În condiţiile în care acest aspect nu a fost soluţionat favorabil, Compania Naţională de Adminuistrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va prelua remedierea deficienţelor, iar lotul 3 ar fi urmat să fie deschis traficului până la sfârşitul lunii august, spunea ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la inaugurarea lotului 4.

Că nu s-a întâmplat aşa stă dovadă faptul că încă nu se poate circula pe lotul 3! Mai mult, cei de la Asociaţia Pro Infrastructura, care monitorizează lucrările la autostrăzile din România, susţin deşi contractul din CNAIR şi a reziliat contractul cu antreprenorul spaniol, pe teren nu se află echipe ale companiei pentru a rezolva problemele constatate de beneficiar.

„La 22 de zile de când lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva putea fi inaugurat și la 6 zile de când Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a reziliat contractul finalizat în proporție de 99%, cei din Compania de Drumuri nu au apărut în teren ca să rezolve așa-zisele “deficiențe” invocate. (…) Ministrul Culturii, pardon, al Transporturilor Cuc, împreună cu directorul CNAIR Scarlat promiteau săptămâna trecută că problemele de pe șantier vor fi soluționate și se va da drumul la circulație. Și atunci de ce nu e nimeni în teren? Poate pentru că presupusele probleme sunt doar pretexte…

Din informațiile noastre, în cei 6 ani scurși de la semnarea contractului (august 2013), inginerul FIDIC (consultantul) angajat de CNAIR ca să supervizeze antreprenorul a identificat 60 de neconformități, dintre care 59 au fost stinse (reparate) de constructor – un număr normal pe un șantier de o asemenea anvergură, comparabil cu alte proiecte de autostrăzi.

Ironia sorții este că singura neconformitate încă nesoluționată este chiar în capătul dinspre Holdea, fix la granița cu lotul 2 Lugoj-Deva, acolo unde nu se va circula până la finalizarea celebrelor tuneluri “pentru urși” (aflate în prezent în licitație), adică probabil prin 2024.

Așadar, avem o AUTOSTRADĂ MUZEU de 21 km perfect funcțională din 12.08.2019 (…) pregătită să preia traficul rutier, al cărei contract a fost reziliat de o gașcă de incompetenți iresponsabili care doar mimează că urmăresc interesul cetățenilor.

Oare cât vor mai fi nevoiți românii și europenii să suporte bătaia de joc când ei au plătit o autostradă, nu un muzeu?!”, se întreabă cei de la Pro Infrastructura într-o postare pe pagina lor de Facebook.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate