.

Interlopi săltaţi de mascaţi

Trei bărbaţi, cunoscuţi ca făcând parte din lumea interlopă, au fost reţinuţi de poliţişti după ce au fost implicaţi într-un scandal ce a avut loc într-un local din municipiul Deva.

Suspecţii, care au vârstele cuprinse între 31 şi 49 de ani, au fost identificaţi şi reţinuţi în urma unei acţiuni desfăşurată în Deva şi Hunedoara de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Hunedoara.

Poliţiştii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, suspecţii au provocat, duminică dimineaţa, un scandal într-un local din Deva „lovindu-se reciproc şi tulburând astfel liniştea şi ordinea publică”.

„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea liniștii și ordinii publice și loviri sau alte violențe, iar față de cei trei au luat măsura preventivă a reținerii”,  a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate