.

Intotero vrea din nou „ministră”!

Devenită celebră în lumea mondenă, după țopăiala pe mese și scaune de la Geoagiu Băi cu fostul președinte al PSD, Mircea Geonă, Natalia Intotero a avut, ulterior, o ascensiune frumoasă în politica românească, obținând, cu ajutorul mentorului său politic, Laurențiu Nistor, două mandate în Parlamentul României.

Aceasta este ierarhia scaunelor? De la dans din buric pe scaune, la fotoliul de ministru?!                        Sursa foto: comisarul.ro

Frumos lucru am spune, atunci când un localnic de-al nostru face performantă și, mai ales, când speranțele oamenilor locului se leagă de o asemenea persoană. Ajunsă și „ministră”, cum îi place să o prezinte un apropiat din partid care, dacă nu erau fa­cultățile private rămânea la stadiul de „erou” al mediului muncitoresc, a fost propusă pentru Parlamentul European. Surpriză!
Un vot anti-PSD în țară și o umilință totală în Diasporă! Oare, ca fost ministru al Ro­mânilor de Pretutindeni, nu are deloc conștiința apăsată că zeci de mii de români au fost umiliți la cozi infernale. Toți arată spre bunicul Meleșcanu, că vezi Doamne, el este vinovatul de serviciu și acum și la alegerile trecute! Nimic mai trist și mai dureros întrucât, toate știrile în media aservită PSD o prezentau ca o mare speranță pentru rezolvarea multor probleme a semenilor noștri risipiți în lume pentru un trai mai bun sau pur și simplu pentru o bucată de pâine !
Dar să revenim la actualitate. Rămasă pe dinafară din funcția de ministru al Româ­nilor de Pretutindeni, noua echipă a PSD o readuce în prim plan pentru această funcție. Mă întreb ca un om principial, ce va spune Pre­ședintele, întrucât brădean­ca Intotero ascunde multe.
În urmă cu ceva timp, pensiunea familiei a fost închisă pentru evaziune fiscală. Ti­ne­re din zona Brad au fost chemate la audieri în Italia, unde socrul său a fost reținut pentru trafic de carne vie. Mai mult decât atât, în zona Brad sunt angajați la stat, pe multe zeci de milioane de lei, vechi și actuali membri marcanți ai PSD – cazul cel mai evident fiind al tatălui unei bune prietene de a lui Nati, Costică Macrodin, fost viceprimar la Bucureșci, la o unitate me­dicală din Brad. Doamnă consilier județean, cum vi se pare ca unii să fie șomeri, să nu aibă ce mânca și alții cu tolba plină de la bugetul statului? Tatăl dumneavoastră are și pensie și un salariu frumos. Cum se împacă spiritul democratic al partidului cu realitatea? Halal democrație!
Mă întreb dacă Primul Ministru știe de toate aceste lucruri? Oare Pre­­șe­dintele Ro­­mâniei – căruia începe să-i mai pese de români – își va da acceptul pentru o asemenea renominalizare în funcția de “Mi­nistră” a Românilor de Pre­tutindeni, așa cum o pre­zintă câteodată, cu mare bucurie în suflet, Laurențiu Nistor !
Vom trăi și vom vedea!
Cornel Poenar

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate