La SJU Deva, se pregătește spațiul pentru aparatul RMN

Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a alocat suma de 544.068 lei pentru amenajarea spațiului în care va funcționa aparatul de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) în cadrul Spitalului Județean (SJU) de Urgență din Deva.

Spațiul, în suprafață de 160 mp, este situat la parterul corpului principal și, în prezent, este utilizat pentru activitățile administrative.

„Actualul spațiu în care funcționează Direcțiunea, sala de ședințe, va fi reamenajat, vor fi făcute finisaje cu materiale specifice construcțiilor spitalicești și va fi destinat investigațiilor RMN. Având în vedere că accesul se va face prin holul principal, se va asigura un acces facil al pacienților. Reprezentanții Băncii Mondiale și cei ai Ministerului Sănătății ne-au asigurat că aparatul va ajunge la Deva în trei luni”, a declarat doamna Delia Băda, managerul SJU Deva.

Structura funcțională a spațiului va cuprinde: cabinet investigații RMN, cabină de comandă, spațiu pentru pregătirea pacienților, spațiu pentru pregătirea pacienților minori (care cuprinde o încăpere pentru anestezie generală și pentru trezire), sală de așteptare, grupuri sanitare, vestiar, birou pentru personalul medical și un spațiu de depozitare pentru produsele farmaceutice.

„Consiliul Județean Hunedoara asigură fonduri pentru dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor medicale la Spitalul Județean de Urgență Deva, ca dovadă a preocupării noastre constante pentru domeniul sănătății”, a declarat domnul Mircea-Flaviu Bobora, președintele CJ Hunedoara.

Cabinetul de investigații va fi amenajat de către furnizorul de echipamente cu materiale specifice care să asigure și protecția electrostatică.

Aparatul de imagistică prin rezonanță magnetică va fi achiziționat de Ministerul Sănătății prin Acordul de împrumut încheiat cu Banca Mondială, în valoare totală de 250 de milioane euro. Prin realizarea acestei investiții, se crește semnificativ nivelul actului medical, asigurând investigații de înaltă performanță.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.