Laboratoarele TACOMI: Igiena Emoțională (Episodul 3)

Mintea și corpul nostru comunică între ele printr-o autostradă bidirecțională. O minte sănătoasă va avea grijă ca și corpul să fie sănătos iar un corp sănătos îi va oferi creierului condițiile necesare pentru a funcționa în parametric normali.

Este timpul să începem să avem o viziune holistică asupra sănătății noastre. Acesta este unul dintre motivele pentru care am considerat că este esențial să vorbim despre igiena noastră emoțională, în termini simpli, pe înțelesul tuturor. Astăzi am ales să vorbesc despre eșec.

Vom începe cu un mic experiment. Să ne imaginăm trei copii care sunt puși în fața unei ghicitori practice. Primul copil, după o scurtă încercare, observă că nu reușește să își atingă scopul și începe să plângă. Al doilea copil, recunoscând eșecul celuilalt, începe să plângă, refuzând să mai încerce să dezlege ghicitoarea. Al treilea copil, în schimb, încearcă toate metodele, până când are succes.

Acest scurt experiment ne arată diferite feluri de reacție în fața unei provocări. Cei trei copii erau perfect capabili de a dezlega ghicitoarea. Singurul lucru care i-a împiedicat a fost mintea lor care le-a spus că nu sunt capabili să își atingă scopul. Și adulții sunt păcăliți în același fel. Cu toții avem un set de sentimente și de convingeri prestabilite care se activează de fiecare dată când întâlnim frustrări sau obstacole.

Soluția pentru această problem apparent complicată, este foarte simplă. Trebuie să fiți atenți în ce fel reacționați dumneavoastră în fața eșecului.Pentru că, dacă mintea voastră vă spune constant că nu sunteți în stare să duceți activitățile voastre la bun sfârșit, că sunteți incapabili, veți ajunge să o credeți. Și asemenea celor doi copii, veți ajunge să simțiți o nesiguranță care se strecoară în tiparele voastre de reacție. Rezultatul? Vă veți opri mult prea repede, sau, mai rău, nu veți mai avea curajul să încercați deloc. Cu fiecare obstacol întâlnit, convingerea că nu sunteți capabili se va adânci și mai mult. Acesta este unul dintre motivele pentru care atât de mulți oameni nu funcționează la adevăratul lor potențial.

Există o vorbă în popor care îmi place foarte mult. “Ochii care au luat deja o decizie, nu mai văd lucrurile clar”. Odată ce devenim convinși de ceva, este foarte greu să ne schimbăm părerea. Este normal să ne simțim înfrânți după ce experimentăm un eșec, dar sub nicio formă nu ne putem permite să credem că nu putem avea succes. Trebuie să luptăm cu sentimentul de neputință și să preluăm controlul asupra situației. Practic, rupem cercul negativității încă de dinainte ca acesta să înceapă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate