Laboratoarele TACOMII: Astenia de primăvară. Mit sau realitate?

Deși nu se cunoaște cauza exactă a asteniei de primăvară, efectele ei sunt reale și nu trebuie ignorate. În primul rând trebuie să înțelegem că îndemnul “este doar în mintea ta, treci peste!” n-a ajutat niciodată pe nimeni. Simptomele psihice și emoționale trebuie tratate cu aceeași seriozitate precum cele fizice. Cum ar fi să îi spunem unei persoane care și-a rupt piciorul “este doar în piciorul tău, treci peste”?

Tristețe, plâns, anxietate, migrene, irascibilitate, obo­seală, și toate acestea fără nici o explicație concretă? La fel ca un picior rupt, și aceste simptome ne împiedică să funcționăm la capacitate normală. Și atunci de ce să le ignorăm?
Și pentru că simpla înși­ruire a unor simptome nu ne ajută cu nimic, să vedem ce putem face pentru a ne îmbunătății situația. Mintea și corpul comunică între ele printr-o autostradă bidirec­țională. Dacă nu ne simțim bine, nu gândim bine și dacă nu gândim bine, nu ne simțim bine. Urmărind această lo­gică, este evident că pentru a ne energiza psihic trebuie să ne energizăm la nivel fizic. Haideți să vedem câteva trucuri pe care le putem aplica pentru a ne fortifica tonusul psihic și emoțional.

Alimentație: Consumați cu încredere citrice, mere, morcovi, ardei, cartofi dulci, broccolli, roșii, castraveți, salată verde, urzici, ceapă și spanac. Este bine ca în această perioadă să reducem consumul de paste făinoase şi dulciuri şi să le înlocuim cu cât mai multe fructe şi legume. Un ajutor de nădejde pentru fortificarea organismului sunt cerealele care reprezintă o sursă bogată de vitamine, fibre, carbohidraţi şi minerale, care vă vor ajuta să vă recâştigaţi energia şi pofta de viaţă. Nu vă speriați, nu trecem la un regim vegetarian, este necesar și un aport din complexul de vitamina B. Surse bogate sunt ficatul de pasăre și carnea de pește.

Condimente: busuioc, leuștean, rozmarin. Aceste plante aromatice au efecte tonice și energizante care combat depresia și stresul.

Miere și alte produse apicole. Mierea este cunoscută ca panaceu universal și poate că această reputație pe care și-a câștigat-o are legătură cu faptul că este singurul aliment care nu se strică niciodată. Miere, propolis, fagure sau lăptișor de matcă.

Ceaiuri de sunătoare, că­tină, cicoare, păpădie, măceş şi coada şoricelului, cu efecte energizante, de curățare, antiinflamator și tonic psihic.

Mișcare. Primăvara este un anotimp ideal pentru excursii la munte, plimbări în aer liber și mers pe bicicletă. Exercițiul fizic este un obicei care stimulează producția de endorfine, supranumite, pe bună dreptate, moleculele fericirii.
Probabil că te vei gândi că nu ți-am spus nimic nou, dar te invit să mai citești odată și să îți pui informația pe o listă pe care să o lipești pe frigider. Astfel are să îți sară mereu în atenție.
Poate că informația nu e nouă, dar atitudinea ta poate fi, începând chiar de acum, una nouă, diferită. De la obișnuința de a pune accentual pe problemă, poți trece la dorința de a găsi o soluție pe care să o aplici activ.

Irina TÂLVESCU

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate