.

Laborator unicat la Facultatea de Inginerie Hunedoara

Noile tehnologii 4.0 prezentate studenţilor într-un laborator dedicat roboţilor industriali.

Studenţii Facultăţii de Inginerie Hunedoara (FIH) vor putea învăţa modul în lucrează şi cum se face programarea unei linii de fabricaţie deservită de roboţi industriali, în cadrul unui laborator unicat.

„Prin inaugurarea laboratorului de linii flexibile şi roboţi industriali păşim în era industrială 4.0. Viitorii specialişti vor putea învăţa cum se poate programa o linie de fabricaţie deservită de roboţi. Studenţii se vor adapta la noile tehnologii, iar la terminarea facultăţii vor fi pregătiţi, din punct de vedere practic, pentru acest gen de producţie”, a declarat decanul FIH, prof. univ. Caius Pănoiu.

Echipamentele, în valoare de 65.000 de euro, au putut fi asigurate în baza unui parteneriat încheiat între FIH şi un producător multinaţional de echipamente electrice şi electrocasnice, care are o fabrică deschisă în municipiul Orăştie. Aici lucrează deja foarte mulţi absolvenţi ai facultăţii din Hunedoara.

În cadrul laboratorului, studenţii vor putea să vadă, practic, modul în care se poate prelua o comandă de execuţie a unui produs, ce a fost trimisă de un client direct, prin internet, vor elabora softul necesar producţiei şi apoi vor asista la asamblarea şi expedierea mărfii cerute.

„Avem un proiect mai amplu în care încercăm să ajutăm liceele şi universităţile prin echipamente şi tehnologie. Tinerii au acces la tehnologii noi şi pot învăţa ceea ce înseamnă ‘Industry 4.0’. Pe de altă parte, pe viitor îi putem califica pe studenţi în unitatea noastră şi să le oferim un loc de muncă”, a precizat Minel Ciurea, directorul general al fabricii din Orăştie.

În cadrul noului laborator vor efectua lucrări practice studenţii din anii terminali şi cei care urmează un master în domeniu.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate