Mihaela Miroiu: Politica românească mai are timp să se relanseze

Cum au trecut partidele primul test al alegerilor.

Partidele politice şi-au putut face o primă evaluare a prizei la electoratul din România cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European, care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Dincolo de faptul că aproape toate partidele se declară câştigătoare, într-un fel sau altul, sau de analizele complicate prezentate pe diverse canale de televiziune, politicienii trebuie însă să ţină cont de faptul că este necesar un dialog real cu oamenii. A trecut vremea plaselor cu pui şi ulei şi a venit timpul unei comunicări moderne, aplicate, concrete, mai puţin stufoase.

Unul dintre cei mai apreciaţi profesori universitari, de la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti, Mihaela Miroiu, a votat duminica trecută la o secţie din municipiul Hunedoara, oraşul natal. Fusese prezentă la un eveniment de suflet, întâlnirea cu foştii colegi de liceu. În opinia doamnei profesor, politica românească mai are timp să se relanseze.

„În mod sigur, da. Politica românească este o parte a politicii europene, trebuie să devină chiar un vârf de lance al continuării europenizării de profunzime. Eu sper să apuc să trăiesc în Statele Unite ale Europei şi categoric aleg pe toţi cei despre care cred că vor face asta pentru ţara noastră”, a spus Mihaela Miroiu.

Cât despre politicieni, aceştia trebuie să devină profesionişti în ceea ce fac şi să ţină cont de agenda publică reală a celor de la care solicită votul.

„Sper să vedem România în care vom trăi senin, ştiind că bunul simţ prevalează şi că, într-adevăr, putem să fim cetăţeni demni fără să ne calce nimeni în picioare. Mă aştept din partea românilor, ca după aproape 30 de ani, să înţeleagă cetăţenia activă şi faptul că fiecare dintre noi, dacă vrem să ne vedem de treabă şi să o facem bine, trebuie să avem politicieni care să-şi vadă de treabă şi să o facă bine”, a conchis Mihaela Miroiu.

Rezultatele alegerilor europarlamentare arată că PSD a câştigat acest scrutin în judeţul Hunedoara cu un scor de peste 29,5%. Pe locul al doilea s-a clasat PNL cu 26,59% din numărul total de voturi valabil exprimate, iar locul al treilea în alegeri a revenit Alianţei USR PLUS, cu 16,94% din sufragii.

Partidul Pro România a reuşit să se claseze pe locul al patrulea, cu 7,54%, urmat de ALDE, cu 4,7%, PMP cu 4,18% şi UDMR cu 2,9%.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.