.

Mii de români pot primi înapoi peste un miliard de lei

Aproximativ 600.000 de persoane pot face cerere, începând de astăzi, pentru a primi înapoi CASS achitat fără a fi datorat. Concret, este vorba despre persoanele care au plătit contribuţia la sănătate (CASS) şi care, în urma deciziei guvernului din mai, sunt vizate de amnistie fiscală.

Guvernul a decis la jumătatea lunii mai ca 600.000 de persoane să fie scutite de plata CASS. Este vorba despre cei care au venituri sub nivelul salariului minim şi au acumulat datorii la contribuţia de sănătate în perioada 2015-2017.

Este vorba despre 600.000 de contribuabili care, în perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017, au avut venituri sub nivelul salariului minim pe economie. Valoarea sumei care face obiectul amnistiei se ridică la 1,035 miliarde de lei, se arăta în nota de fundamentare care a însoţit proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Ordinul ministrului de Finanţe privind procedurile de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost publicat azi în Monitorul Oficial. Documentul arată şi care este procedura pentru a primi înapoi sumele achitate, dar nedatorate.

Procedura este simplă, tot ce trebuie făcut este să se depună o cerere de restituire la Fisc. 

Dacă există datorii, Fiscul o să le scadă din CASS-ul de restituit și suma rămasă (dacă mai rămâne ceva) va fi returnată. Dacă nu sunt datorii, se va restitui întreaga sumă achitată de persoanele fizice ca CASS.

600.000 de contribuabili au dreptul la restituirea CASS

Pentru venitul realizat în perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017, a fost identificat un număr de aproximativ 600.000 de contribuabili pentru care s-au generat sau urmează a se genera decizii de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, deşi aceştia au realizat venituri sub acest nivel.

Valoarea totală a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de aceste persoane pentru perioada precizată este de circa 1.035 milioane lei”, potrivit actului normativ al Ministerului Finanţelor Publice.

Valoarea CASS care face obiectul amnistiei fiscale – 1,035 miliarde de lei

Potrivit documentului, valoarea totală a CASS stabilită prin deciziile emise şi comunicate sau aflate în curs de comunicare în anul 2019 şi care ar urma să fie încasată în cursul acestui an este de circa 1,972 miliarde de lei, din care urmează a forma obiectul amnistiei o valoare

a CASS de aproximativ 1,035 miliarde de lei.

De subliniat că în bugetul pentru anul 2019, nu a fost inclusă nici valoarea totală a CASS stabilită prin deciziile emise şi comunicate sau care urmează a fi comunicate în anul 2019 şi nici valoarea CASS care urmează a forma obiectul amnistiei, context în care această măsură nu generează un impact bugetar negativ. Pe cale de consecinţă sunt respectate dispoziţiile art. 21 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010”, sublinia Ministerul Finanţelor.

Cine va beneficia de amnistie fiscală

În urma adoptării actului normativ al MFP, a fost anulată plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele fizice pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară sau, după caz, la valoarea a 12 salarii de bază minime brute pe ţară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017.

De aceleaşi prevederi vor beneficia şi persoanele fizice care nu au realizat venituri în perioada fiscală iulie 2015 – decembrie 2017, pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este salariul de bază minim brut pe ţară, stabilită potrivit Legii nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare sau a Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Cine nu va beneficia de anularea plăţilor

Persoanele fizice care au optat pentru plata CASS şi pentru care Fiscul a emis decizie de impunere nu vor beneficia de anularea plăţilor.

Începând cu data de 1 ianuarie 2018 s-a trecut de la sistemul de stabilire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate de către organul fiscal competent prin decizii de impunere, la sistemul de autoimpunere (calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se efectuează de către contribuabil – persoană fizică prin declaraţia unică), iar contribuţia se datorează numai de către persoanele fizice care realizează venituri de cel puţin 12 salarii minime brute pe ţară. Persoanele care realizează venituri sub acest nivel, precum şi persoanele care nu realizează venituri, pot opta pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, pentru dobândirea calităţii de asigurat. /www.digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate